Maria Boia vine din Cluj-Napoca

întâi iunie

doi ani. totul se mișcă
într-un slow motion amețitor
în fața steagului prăfuit
aparatul de oxigen
le contaminează lacrimile
cu prietenii simulacre.
putrezită în simboluri
mirosind a rădăcini de cer
poeta damnată sempitern
îți sărută mâinile
de lut stins.

nisip vulcanic

presărat prin garaje
în mod natural printre coapse
alungirea degetului pe stilou
înrășina principii pe sub mână
conjugai apoi aripi
pe tâmpla mea de vagant
provocat ferm.
nu mă găsește niciun apus
cum îmi abandonez rochia
ca și cum n-aș fi fugit
niciodată.

și a fost dimineață

suflul mi-era achitat de pictori
în sistemul ramburs
sângele părea ca-mi poartă
culoarea visurilor de conjugat la soare.
a cincea zi ți-am amintit
aripile crescute prin unghii
îneacă în cerneală.
și vor fi bune toate