Flavia Cătălina Grasu vine din București.

De-aș putea De-aș putea să pot să zbor, Să mă-nalț în cer, s-adorm Pe fini fulgi ca din mătase Rupți din Rai, veniți în oaste, Larga lume-ar fi sub mine, Lungi priviri uitând în gol, Întrebându-se cu timpul Cum ajuns-am eu în zbor. De-aș putea eu să privesc Spre astrul palid și lăptos, Să mă duc cu pași înceți, Să mă pierd și eu în nor, Spre-orizont m-aș duce eu, Pe dalbul zahăr, așteptând Ca în zare să se-arate-un Alb de pace, murmurând.
Lebăda Într-o poieniță mică, De albe raze luminată, Pe lacul cu model de frunze O neagră umbră luneca. Cum trecea ea, irizantă, Galbeni fluturi o priveau Pe zeița elegantă Pe care-o divinizau. În mișcarea blândei aripi Unduioasa apă-nchină Toți copacii și nuferii, Admirând marea regină. Chiar și bolta grea și sură Caută pe lacu’ albastru Diafana ființă pură Ce străluce ca un astru.
Morțile-mpreună Călăuză-ți fie vânul Mare pasăre măiastră, Iar de ție-ți trece gândul, Sfârșitul o să-ți grăiască. Nu te mai pripi în asta, Ea s-a dus, iar tu de stai, Va veni și-a ta năpastă, Piatra și dou’ flori bălai. Du-te, zboară, izgonește Graiul meu cel omenesc. Du-te-n nori și te pitește De-un murmur așa domnesc. Ăsta-i graiul, e frumos, Un ton dulce, nemilos, Ce te-aduce lângă Ea, Fără suflu, căci e Moartea.
Categorii:Concurs de Poezie