Marius-Alexandru Predescu vine din București.

Cerșetorul digital

Să mă-mpușc,
iar n-am primit nici un amărât de like
nici la postarea asta.
Cerșesc în zadar like-ul
ăla
de la tipa aia mișto
care pare interesată
mai mult de poze cu tipi cu
bicepși,
tricepși,
deltoizi
și alte musculaturi,
decât de musculatura cerebrală
ce trage de cuvinte
și le modelează
în fraze ciudate și greu de digerat.
Când mă uit postările
altora
câte like-uri adună,
mă apucă depresia
și îmi vine să mă duc în mijloc de pădure
unde nici un antic de semnal 2G 
nu ajunge,
nu înainte de a-mi da like
singur
la ultima postare.


Meteosensibilitate

Atunci când ne-am întâlnit,
Aerul dintre noi s-a dat dat la o parte,
Lăsând în urmă un vid
Ce ne-a unit într-o furtună de sărutări.
M-ai strâns atât de tare la piept
Încât credeam c-o să plesnesc
Ca un pepene copt
Luat de-o tornadă de pe câmp,
Ce se izbește, într-un final, de caldarâm.
În schimb, am început
Să torn cu găleata
Precipitații de dor și fericire.
Mi-ai șoptit că mă dorești acum.
Descărcări electrice
Au început să curgă din părul tău
În timp ce ne dezbrăcam reciproc. 
Hainele, acest accesoriu atât de inutil acum,
Erau azvârlite pe jos și călcate-n picioare.
Respectul nostru pentru munca lucrătorilor din Bangladesh,
Plătiți cu patruzeci de dolari pe lună,
Nu mai avea niciun sens.
Eram doar noi doi,
Întinși acum pe un pat imens,
Și-n curcubeu de senzații
Deasupra noastră.


Elucubrații nocturne


Sunt o glifă încrustată în piatră,
Ba nu, sunt un diamant în devenire,
Abrutizat de uitare și de vreme,
Dezabuzat de superficialitate,
Mă transform în multe carate.
Elanul meu evanescent
M-a îngropat într-un maldăr de cuvinte,
Tu te-ai aplecat și mi-ai picurat 
Un strop de magie în minte
Și strălucesc acum cu tăria a șapte sori.
Trecutul deleter nu mă mai atinge,
Epustuflant mă simt, 
("Grozav", ca să înțelegi ce zic.)
Mi-am scos otrava din trup 
Ca un bolnav care-și smulge perfuziile,
Sătul de așteptarea vindecării.
Morfina, bat-o vina, 
M-a ținut prea mult timp amorțit.
Tu mi-ai edulcorat chinul paroxistic,
Prinzându-mă în mrejele tale,
Ca niște tentacule de caracatiță străvezii
Și nu mi-ai mai dat drumul.
Te-ai erijat în salvatoarea mea
Dar eu am fost de fapt artistul evadării
Din cușca minții mele ce se destrăma.
Ca un veritabil Houdini,
Am evadat în ultimul moment,
Cu ultima gură de aer,
Înainte că inima să pompeze
Ultima picătură de sânge oxigenat.
Știu că ai crezut că sunt indomptabil,
Precum un mustang ce aleargă prin pampasuri,
Dar adevărul e că aș fi fericit robul tău 
Dacă m-ai iubi.