Marius-Alexandru Predescu vine din București.

Cerșetorul digital Să mă-mpușc, iar n-am primit nici un amărât de like nici la postarea asta. Cerșesc în zadar like-ul ăla de la tipa aia mișto care pare interesată mai mult de poze cu tipi cu bicepși, tricepși, deltoizi și alte musculaturi, decât de musculatura cerebrală ce trage de cuvinte și le modelează în fraze ciudate și greu de digerat. Când mă uit postările altora câte like-uri adună, mă apucă depresia și îmi vine să mă duc în mijloc de pădure unde nici un antic de semnal 2G nu ajunge, nu înainte de a-mi da like singur la ultima postare. Meteosensibilitate Atunci când ne-am întâlnit, Aerul dintre noi s-a dat dat la o parte, Lăsând în urmă un vid Ce ne-a unit într-o furtună de sărutări. M-ai strâns atât de tare la piept Încât credeam c-o să plesnesc Ca un pepene copt Luat de-o tornadă de pe câmp, Ce se izbește, într-un final, de caldarâm. În schimb, am început Să torn cu găleata Precipitații de dor și fericire. Mi-ai șoptit că mă dorești acum. Descărcări electrice Au început să curgă din părul tău În timp ce ne dezbrăcam reciproc. Hainele, acest accesoriu atât de inutil acum, Erau azvârlite pe jos și călcate-n picioare. Respectul nostru pentru munca lucrătorilor din Bangladesh, Plătiți cu patruzeci de dolari pe lună, Nu mai avea niciun sens. Eram doar noi doi, Întinși acum pe un pat imens, Și-n curcubeu de senzații Deasupra noastră. Elucubrații nocturne Sunt o glifă încrustată în piatră, Ba nu, sunt un diamant în devenire, Abrutizat de uitare și de vreme, Dezabuzat de superficialitate, Mă transform în multe carate. Elanul meu evanescent M-a îngropat într-un maldăr de cuvinte, Tu te-ai aplecat și mi-ai picurat Un strop de magie în minte Și strălucesc acum cu tăria a șapte sori. Trecutul deleter nu mă mai atinge, Epustuflant mă simt, ("Grozav", ca să înțelegi ce zic.) Mi-am scos otrava din trup Ca un bolnav care-și smulge perfuziile, Sătul de așteptarea vindecării. Morfina, bat-o vina, M-a ținut prea mult timp amorțit. Tu mi-ai edulcorat chinul paroxistic, Prinzându-mă în mrejele tale, Ca niște tentacule de caracatiță străvezii Și nu mi-ai mai dat drumul. Te-ai erijat în salvatoarea mea Dar eu am fost de fapt artistul evadării Din cușca minții mele ce se destrăma. Ca un veritabil Houdini, Am evadat în ultimul moment, Cu ultima gură de aer, Înainte că inima să pompeze Ultima picătură de sânge oxigenat. Știu că ai crezut că sunt indomptabil, Precum un mustang ce aleargă prin pampasuri, Dar adevărul e că aș fi fericit robul tău Dacă m-ai iubi.
Categorii:Concurs de Poezie