Ilinca Sofia Oros vine din Sighetu-Marmației, Jud. Maramureș. Poți citi lucrarea și aici:

Joaca-n culori

            Era o zi de Joi, normală ca oricare altă zi de Joi din ultimul timp….adică o Joie alb-negru, lipsită de culori. Oricum, deja cam toți oamenii erau obișnuiți să vadă alb-negru, nu mai era nici o mirare…Și totuși pentru acest copil era o Joie specială, se trezise și cu jumate de ochi deschis analiza fereastra.O rază jucăușă a soarelui îi deschidea ochii cu forța, jucându-se poznaș cu genele sale, chemându-l parcă…afară.

        Tolănit înca în pat, copilul își spuse în gând:”afară?  Ce afară? Raza asta nu știe că afară nu e voie chiar dacă e vacanță!”Își deschise totuși și celălalt ochi pentru că raza nu-l lăsa în pace…”Hm…ce ciudat!,se gândi,”eu încă o văd  galbenă, aurie, cei drept cam pal, dar…nu trebuie să spun nimănui asta!””Toți au spus că trebuie să văd alb-negru si de asemenea că afară nu e voie!”

       Încurajat de raza poznașă, copilul se ridică din pat și timid, păși spre ușa verandei. Într-un colț uitat stătea  zmeul colorat care…demult nu a mai fost înălțat.

      ”Aș îndrăzni…dar?””Hai să vedem, fie ce-o fi!”

      Copilul deschise cu grijă ușa, înarmat cu zmeul colorat. Păși timid afară. Ce zi minunată!

      Dar deodată se auzi:

    ”- Copile, ce faci copile?Fugi în casă!”spuseră copacii.”Ce cauți afară?Nu știi ca e interzis?”

   ”- Vreau să mă joc”,spuse timid copilul.

 ”  – Vrea să se joace, auzi tu!”,spuse un copac uriaș către soare, către cer, către păsări uitându-se spre copil.”Vrea să se joace! Ha!Ha!ha!Tu nu știi?”Nu știe?”,întrebară toți în cor.

” – Ce să știu?”spuse copilul.

”-  Joaca-i prizonieră!E închisă într-un castel de fildeș!Nu poți să te joci!Nu ai voie să te joci și să ieși afară!Înțelegi?”

„ – Înțeleg,dar vreau sa mă joc.Vreau să înalț zmeul!Doar atât vreau!”spuse copilul.

” – Nu poți să-l înalți! Joaca-i prizonieră!”spuseră toți in cor.

    Copilul păși afară…vedea ca nu i se întâmpla nimic. Îi era frică, dar își aduna curajul. Zmeul chiar voia să se înalțe. Și îndrăzni…În timp ce încerca să-l înalțe, spre mirarea tuturor,observa cum încet, încet culorile naturii erau tot mai vii, mai frumoase și pline de viață. Deodată,copilul auzi niște glasuri…Erau alți copii care încercau și ei să înalțe zmee spre cer.

     Și zmeul se înălța spre cer și cerul devenea tot mai albastru, se înălța spre soare și soarele devenea tot mai auriu și mare, se înălța tot mai sus și păsarile ciripeau, iarba fremăta proaspătă și verde sub picioarele lui, copacii verzi dansau un dans al fericirii, se înălța tot mai sus și copilul era bucuros.

   Auzi copacii și vietățile cum spuneau:

”Au eliberat-o!Au eliberat-o! Copiii au eliberat joaca prin curaj!”

” Am eliberat joaca prin curaj” își spuse copilul,dar uită repede pentru că azi era o zi specială, ziua culorilor și el se pierdea printre culori….