Teodora Cosmina Coloja vine din Com. Buteni, Jud. Arad.

Scrisoarea iubirii jertfite

Încăperea sufletului… rece și goală, mută și tăcută… așa sunt eu acum, când pasul tău se pierde în noapte, în îndepărtatul necunoscut… OM, ce mult m-a durut plecarea ta, iar acum, depărtarea și frica de tine mă năucește, mă duce la disperarea mută a durerii, că te-am lăsat să pleci, să fugi domol în zborul de înger… Strigă în mine o chemare care nu-mi lasă în răbdare inima să mai bată… iar dacă bate, mă sufocă cu o sufocare ce-mi cere respirația ta în sărutări tandre de iubire, topindu-mă precum ceara de lumânare în ochii tăi încă flămânzi de mine, de atingerea mea, înroșiți de focul pasiunii și al patimii, ce încă mai pune stăpânire pe tine, ca atunci în acea noapte… noaptea noastră înainte de plecarea ta, când am rupt perdeaua inocenței dintre noi și pasionala dragoste ne-a cuprins în valul ei… Am făcut dragoste robindu-ne sufletele și trupurile unul altuia într-o dăruire de viață și moarte, de parcă ne simțeam sfârșitul apropiindu-se ca o fiară, să ne omoare, să ne sfâșie și fărâma plăpândă de inimă, dăruită cu atâta pasiune.

Dragostea mea, în atingerea de aripă, în vis, oare chiar am fost criminală că te-am sfâșiat?… EU, chiar eu, fiara, demonul și îngerul din mine – strigătul de disperare cheamă și acum raiul IUBIRII să mă inunde cu ploaie de lacrimi în iadul meu, în care tăciunele iertării încă mai roagă cu disperare o clipă de îndurare. Vino, auzi a mea chemare, nu-ți fie teamă de atingerea mea demonică, căci aripa îngerului, deși e frântă, dorește strângerea ta de mână, iar eu, nebună din nebună, plâng în delir propriul meu chin, viața amară în pelin, rugând din senin… Iată, o lacrimă în chin! Mântuie al meu suspin în lacrima peniței ce mai curge în durere picăturile sufletului în sânge.

Doamne, ochiul tainic din POTIR astăzi ne frânge IUBIREA sufletelor dăruite cu atâta milostivire.

IUBIRE!

Minunea clipei

În fiecare minunat minut din clipa Timpului scurs pe plaja vieții, Tu ești un minunat dar în dăruire… o oază de liniște din și în iubire. Te privesc cu ochii plini și frânți în frumusețea din tine și nu contenesc să mă topesc sub aripa protectoare a Cuvântului tău din Divinul ceresc, ca apoi să mă dăruiesc ,lăsându-mi lacrimi picurate din condei, pentru a putea să scriu și eu versul poeziei și rândul prozei, ce neobosit se așterne pe albul imaculat al colii de hârtie…

Așa te redescopăr în frumusețea inocenței tale și, odată cu această redescoperire, mă redescopăr și pe mine, complicata ființă din nemurire… cât de gingașă e ființa veșnic vie… din OMUL veacului ce va să fie… pururi o clipă de timp lăcrimând Iubire.

Și uite așa topită de Iubire, mă revers de fiecare dată în tine și în versul nobil din… POEZIE.

Te iubesc om… din iubiri

Sub pleoapele ochiului tău tind să cred că sunt în tine… că sunt EU și TU, roua de izvor ce curge al inimii dor… șoptești ceva, șoptesc și Eu. Ce o fi îndrumând în glasul tău acest singur, însemnat dor? O șoaptă de amor sau ruga blândă în lacrimi de OM, rugând Tată, rugând Mântuitor, să ne aducă mai aproape IUBIRI ce de mult timp au fost sfărâmate și trădate.

Iubirea aceea cu dor scris în fila de Carte, iată te chem de dincolo de tine, de dincolo de mine de dincolo de noi, de acolo de departe vino, vino… Pe aripa mea, lasă-ți capul obosit și sufletul răvășit, plâns în infinitul din Sfârșit…

Sunt aici… Sunt aici pentru tine…

Și Doamne mult am mai iubit!…

Te iubesc așa cum n-am iubit pe nimeni altcineva, așa cum, parcă, într-o altă viață, te-am iubit cândva… sărutările furat în dulcele amor.

Și… rog, atât doar rog… să nu mai mor… privirii tale să-i șoptesc cuvântul sfânt în taină „TE IUBESC.”

Te-am regăsit în infinit

Ochiul dezbracă infinitul și timpul de prejudecăți, atingând desăvârșirea – acolo pe tronul cerului stă IUBIREA, dăruirea inimii din tine.

Te-am  regăsit oare? mă întreb, căci tremurul din mine mă face să tresar… și zâmbetul se-nfiripă pe chipul de lut al OMULUI înmărmurit în clipă… ai atins inima cu a ta aripă, înger ce te-nfiripi pe filă… în Carte. Ți-ai scris și îți scrii gândurile înfiripate de dor și agățate de nor cu penelul într-o amintire…

Chipul tău respire astăzi fericire…

Da! Te-am întâlnit, iubire mângâind frunza căzută pe palma ca lacrima din ochi de mamă și creionată în Carte de Poetul, „vrăjitor al cuvintelor”.

Te citesc printre rânduri și tot acolo te regăsesc cu inocența în brațele de suflet, oftând în dureri și trădări, în Iubiri ce au părăsit și au fugit în neant, ascunse în ungherul tăcerilor mute și încuiate în cutia Pandorei, pentru a nu mai fi deschise niciodată.

Te ating sfioasă în versul poemului meu, nedorind să îți deranjez gândurile care-ți bântuie cămările sufletului, urlând în oftatul de suflu, în durerea care-ți inundă oglinda sufletului și a ochilor din stele transformându-i în lacrimi de nesecat izvor… Izvorul iubirii din tine picură ploi de rouă peste suflet, peste tine, peste noi, peste mine, peste lume… peste Omenire.

Oftezi și în oftatul tău mă cuprinzi și pe mine, feminina lumii, femeia picăturilor de ploaie ce-ți cad peste inimă, peste trup, dezbrăcându-te de tine, de OMUL vechi și botezându-te în botezul purității Divine, dat în Omenire pentru viața de veci și Mântuire – OMUL NOU din glăsuire ești tu, înger din Dumnezeire!