Concours de poésie

Diana Ștefănescu, Poezie, Grupa IV

To read the creation of Diana Ștefănescu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Diana Ștefănescu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din București, Romania și are 54 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
Prin anotimpuri

Se vor coace  iarăși strugurii, în buchete,
Îmi voi pune la urechi cercei,
Parfumul lor de toamnă să te-mbete,
Să te-ntorci și pe drum să-mi culegi brebenei.

Ca ochii tăi albaștri și galbeni ca iubirea
Mea, înfruntând greul oricărui anotimp
Pe care petrecându-l, visam plăsmuirea
Destinului iubirii în spațiul altui timp.

Se va îmbrăca în pudră de briliante grădina,
Pe-o coadă de cometă la gât le-oi înșira
Să-ți lumineze a iernii noapte grea
Când al iubirii duh, spre drum te va chema.

Și tu vei culege pe drum diamante, în buzunare
Să le-aduni, în brațe buchetul lor uriaș
Pentru cât ai lipsit, pe lume  nu e  alinare
Va fi darul nostru pentru-ai iubirii nevoiași.

Vor străpunge frunzele-nghețate ghioceii,
Din ei voi face pentru noi două inele
Pe degete ni le vor pune zeii
Iubirii, ce ne vor aduce-n dar cerul cu stele.

Lumina lor  să fie aprinsă călăuză
Acelor mari iubiri pe lume când coboară
Din vraja altui timp, iar lumea omului confuză
Să nu mai poată nărui a lor comoară.

Dintre florile câmpului, în miez de noapte,
Voi culege sânziene să le-mpletesc cunună
Pe care amândoi s-o aruncăm pe casă printre șoapte
Urând iubirii noastre taină bună.

În flori orele zilei le-aș preface
Să ți le dau, căci dor de tine tot mi-ar fi.
Privindu-te, în jur, în fine, ar fi pace,
În mii de vieți, dorul de tine nu s-ar potoli.

Pe drumul cunoscut

Începe ploaia, discret, neașteptat,
Încercând să privesc în spatele norilor grei,
M-a oprit greutatea gândului aplecat
Spre mâna înghețată a cerșetoarei.

Ce aștepta un ban în palma udă
Avea privirea ocrotită de pleoapele închise
Nu voia s-o vedem sau să ne-audă,
Când, oare, ultima dată vorbise?

De pe vechiul drum și binecunoscut
Ochiul privește o lume-n adâncă tulburare,
Răul se vrea fermecător, frumosul este slut
Când adevărul sensuri nu mai are.

Sau răsturnate sunt, ori rătăcite,
De omul ce astăzi urma le-a pierdut
În cărțile ce nu mai sunt copiilor citite
De bunicii cei blânzi din trecut.

Scrisoare Părinților mei,

Dragii mei, mă gândesc cum eu întotdeauna m-am purtat cu voi
ca și cum eu v-am născut pe voi.
Am fost mereu înspăimântată că aș putea să vă necăjesc cu ceva,
să vă neliniștesc cumva,
m-a paralizat orice reacție mai accentuată,
acest gând permanent s-a născut odată cu mine.
De aceea nu v-am spus niciodată
Dragii mei, scumpii mei, iubiții mei părinți,
nu v-ați gândit niciodată să mă întrebați dacă doresc și eu să mă nasc.
V-aș fi spus că nu doresc aceasta sub nici o formă,
nu doresc să vin în această lume  în forma unui om, nici chiar fiind copilul vostru,
vă iubeam la fel de mult, umblând prin galaxii,
nefiind legată de nici o frumusețe terestră,
iubind toate frumusețile lumii și toate galaxiile, în egală măsură.
V-aș fi implorat să mă lăsați liberă acolo unde mă aflam,
în forma în care mă aflam, admirând frumusețile naturale ale întregii lumi.
Noi nu ne-am fi iubit mai puțin dacă nu am fi fost împreună în relația noastră,
oricum suntem împreună într-un timp care  nu cunoaște trecere.
V-aș fi spus: ,,Dragii mei, iubiții mei, lăsați-mă așa cum sunt,
lăsați-mă să rămân nenăscuta voastră, liberă, fiică.”
Dragii mei ați fi putut avea atîția copii, care chiar ar fi dorit să se nască,
ignorând bombele și (corona)virușii pe care oamenii îi aruncă unii spre alții.
Timpul era de partea voastră.
Iată că există întrebări care este benefic să fie puse și răspunsuri folositoare.
Pentru noi e tardiv, pentru alții ar putea fi de ajutor.