To read the creation of Diana Ștefănescu, request a translation by clicking the “Translate” button.
Diana Ștefănescu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din București, Romania și are 54 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Prin anotimpuri Se vor coace iarăși strugurii, în buchete, Îmi voi pune la urechi cercei, Parfumul lor de toamnă să te-mbete, Să te-ntorci și pe drum să-mi culegi brebenei. Ca ochii tăi albaștri și galbeni ca iubirea Mea, înfruntând greul oricărui anotimp Pe care petrecându-l, visam plăsmuirea Destinului iubirii în spațiul altui timp. Se va îmbrăca în pudră de briliante grădina, Pe-o coadă de cometă la gât le-oi înșira Să-ți lumineze a iernii noapte grea Când al iubirii duh, spre drum te va chema. Și tu vei culege pe drum diamante, în buzunare Să le-aduni, în brațe buchetul lor uriaș Pentru cât ai lipsit, pe lume nu e alinare Va fi darul nostru pentru-ai iubirii nevoiași. Vor străpunge frunzele-nghețate ghioceii, Din ei voi face pentru noi două inele Pe degete ni le vor pune zeii Iubirii, ce ne vor aduce-n dar cerul cu stele. Lumina lor să fie aprinsă călăuză Acelor mari iubiri pe lume când coboară Din vraja altui timp, iar lumea omului confuză Să nu mai poată nărui a lor comoară. Dintre florile câmpului, în miez de noapte, Voi culege sânziene să le-mpletesc cunună Pe care amândoi s-o aruncăm pe casă printre șoapte Urând iubirii noastre taină bună. În flori orele zilei le-aș preface Să ți le dau, căci dor de tine tot mi-ar fi. Privindu-te, în jur, în fine, ar fi pace, În mii de vieți, dorul de tine nu s-ar potoli. Pe drumul cunoscut Începe ploaia, discret, neașteptat, Încercând să privesc în spatele norilor grei, M-a oprit greutatea gândului aplecat Spre mâna înghețată a cerșetoarei. Ce aștepta un ban în palma udă Avea privirea ocrotită de pleoapele închise Nu voia s-o vedem sau să ne-audă, Când, oare, ultima dată vorbise? De pe vechiul drum și binecunoscut Ochiul privește o lume-n adâncă tulburare, Răul se vrea fermecător, frumosul este slut Când adevărul sensuri nu mai are. Sau răsturnate sunt, ori rătăcite, De omul ce astăzi urma le-a pierdut În cărțile ce nu mai sunt copiilor citite De bunicii cei blânzi din trecut. Scrisoare Părinților mei, Dragii mei, mă gândesc cum eu întotdeauna m-am purtat cu voi ca și cum eu v-am născut pe voi. Am fost mereu înspăimântată că aș putea să vă necăjesc cu ceva, să vă neliniștesc cumva, m-a paralizat orice reacție mai accentuată, acest gând permanent s-a născut odată cu mine. De aceea nu v-am spus niciodată Dragii mei, scumpii mei, iubiții mei părinți, nu v-ați gândit niciodată să mă întrebați dacă doresc și eu să mă nasc. V-aș fi spus că nu doresc aceasta sub nici o formă, nu doresc să vin în această lume în forma unui om, nici chiar fiind copilul vostru, vă iubeam la fel de mult, umblând prin galaxii, nefiind legată de nici o frumusețe terestră, iubind toate frumusețile lumii și toate galaxiile, în egală măsură. V-aș fi implorat să mă lăsați liberă acolo unde mă aflam, în forma în care mă aflam, admirând frumusețile naturale ale întregii lumi. Noi nu ne-am fi iubit mai puțin dacă nu am fi fost împreună în relația noastră, oricum suntem împreună într-un timp care nu cunoaște trecere. V-aș fi spus: ,,Dragii mei, iubiții mei, lăsați-mă așa cum sunt, lăsați-mă să rămân nenăscuta voastră, liberă, fiică.” Dragii mei ați fi putut avea atîția copii, care chiar ar fi dorit să se nască, ignorând bombele și (corona)virușii pe care oamenii îi aruncă unii spre alții. Timpul era de partea voastră. Iată că există întrebări care este benefic să fie puse și răspunsuri folositoare. Pentru noi e tardiv, pentru alții ar putea fi de ajutor.
