To read the creation of Ana-Maria Coja, request a translation by clicking the “Translate” button.

Ana-Maria Coja participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Toplița, România. Ana-Maria are 50 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Dorință

Doamne, știi ce îmi doresc?!
Să fiu din nou școlăriță,
Mândră să-mi pun cordeluța,
Să-mi prind părul în codiță,
Să îmbrac iar uniforma,
Aia, de tip sarafan,
Să adun în ghiozdan vise
Ce cresc de la an la an.

Să am teme de făcut,
Nu să stau lângă tigaie,
Să nu știu ce-i oboseala
Și să fiu mereu vioaie.
Ah, să mă răsfăț citind,
Mintea să-mi zboare departe,
Când o carte-am terminat,
Să deschid o altă carte.

„Tovarășa” să mă certe,
Că sub manual, pitit,
Stă un roman de Zevaco,
Care se dorea citit.
Rușinată, să plec capul
Și să o rog să mă ierte,
Mamei mele să nu-i spună,
Fiindcă rău o să mă certe.

În pauze să repet
Și să spun o rugăciune,
Căci „Lucrarea de control”,
Atunci, chiar era pe bune.
Să mă laude colegii
Pentru teza la română,
Iar „tovarășul” să-mi spună:
„Lucrarea e foarte bună”

Anii au trecut ca gândul…
Azi sunt mamă și soție…
Mii de doruri mă apasă,
Dar am condei și hârtie
Atunci, Doamne, îmi doream,
Să cresc, să fiu scriitoare
De „Povești pentru copii”,
Ce ne-aduc în suflet soare.

N-am ajuns ce mi-am dorit,
Dar sunt binecuvântată
Că lucrez printre pruncuți
Ce au inima curată.
Uneori, ca prin miracol,
Condeiul parcă mă cheamă:
„Fii ceea ce simți că ești,
Hai, încearcă, fără teamă!”

Doamne, eu îți mulțumesc,
Fiindcă mare n-am crescut
Și-am rămas mereu copilul,
Ce în basme a crezut!
Într-un colț, din inimioară,
Un strop de talent mi-ai pus,
E cea mai mare comoară…
Doamne, te iubesc nespus!


Voroneț

Ziduri sfinte se ridică,
Mândre către cer,
Lemn, piatră, mortar și schele,
Credință de fier.
Și în sacră rugăciune,
Cu suflet bogat,
Mănăstirea se înalță,
Binecuvântat.
Câte lacrimi curs-au oare,
În vopseaua, care
Într-o-mbrățișate strânsă,
Stau eter și mare.
Oare, câte mâini cinstite,
Sufletul și-au pus,
În culoare și în rugă
Pentru Cel de Sus?
Câte ceruri adunate,
Te-au împodobit?
Albastru - eternitate,
Colb de azurit.
Suflet trist și rătăcit,
Căutându-și locul,
În tine-a găsit scăpare,
Aici și-a stins focul.
Drumul Crucii presărat
Cu bocet și spini,
Din icoana tristă, ștearsă,
Scapără lumini.
Judecata de Apoi,
Scrisă în culoare,
Are harul ei celest,
Rost de cumpătare.
Vin cu drag la Voroneț,
Cu inima plină
De iubire fără margini,
Ca să cer lumină.
În genunchi,cu ochii-n lacrimi,
Ruga mă alină
Și mă luminează Domnul...
Sufletul mi-e tihnă.
Plâng icoanele cu mine,
Îmi cunosc amarul,
Ele știu că port în suflet,
Crucea și altarul.
Pentru mine, Doamne, ești
Sprijin și nădejde...
Cât credința mai există,
Omul nu se pierde.


Așteptare

Mi-ai dăruit un trandafir
Și un sărut la despărțire,
Mi-ai spus c-o să revii curînd,
Să țesem vălul de iubire...

Te-am așteptat, dar n-ai venit.
Te-am căutat cu disperare,
În flori albastre, printre astre
Și în învolburata mare.

Priveam cum trandafiru-și lasă,
Câte-o petală, zi de zi,
Și în scrisori, scrise cu lacrimi,
Pictam coșmarul inimii.

Sufletul meu - poem nescris,
Cuvinte care tac nespuse-
Se zvârcolea de dor nebun...
Iluzii... Speranțe răpuse.

S-a dus și ultima petală,
S-a stins amorul meu zălud
Și printre vise și himere,
Doar glasul tău îl mai aud.

Când te-ai întors, eram un fum
Ce simțea lumea ca o rană,
Tu mă strigai înfiorat,
Eu, mai ușoară ca o pană,
Mă înălțăm către Luceferi,
Ce mă chemau..."-Hai, fără teamă!"