To read the creation of Ana-Maria Coja, request a translation by clicking the “Translate” button.

Ana-Maria Coja participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Toplița, România. Ana-Maria are 50 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                                           Lupta cu sinele

                                                                                  "Cea mai grea luptă este biruirea de sine"


       Întuneric…
       Să fie noapte sau...?
       E atât negru în jurul meu cum nu a mai fost niciodată. Simt cum această beznă mă inundă, cum încearcă să-mi intre pe sub piele. 
       Mă înfior! 
       Tremur? Am înțepenit?
        Acest "nimic negru" fără formă, fără densitate, despre care Frank Wilczek spunea că "este o chestie foarte instabilă"  mă înspăimântă. Mă cuprinde un soi de teamă pe care nu o pot descrie. 
       Dacă mă va înghiți și mă voi contopi cu el?
       Toate simțurile îmi sunt anihilate. 
       Unde îmi sunt gândurile?
       Întunecime... 
       O beznă infernală. Parcă cineva m-a scufundat într-un ocean de smoală…
       Nu o percep ca fiind vâscoasă, lipicioasă, rece, dar o simt...Singurul lucru pe care îl simt e aceasta smoală neagră, care mă înlănțuie precum tentaculele unei caracatițe imense, mă strânge până când durerea se transformă în amorțeală.
       Totul e negru…
        Se pare că negru acesta absolut e precum infinitul, nu are limite.
       Negru... Ce este negru?
       Groază! Teamă de necunoscutul care te înconjoară și care te devorează până la ultimul atom.
       În nebunia întunecată, care dorește cu orice preț să mă domine, la un moment dat, în colțul ochiului se naște o lacrimă. O simt cum mi se prelinge pe obraz. Asta mă bucură, fiindcă îmi dau seama că sunt vie. Încerc să mă mișc, dar frica care mă cuprinde mi-a înțepenit toate articulațiile. Închid ochii și încerc să visez. Se pare că bezna mi-a furat până și visele, nu doar vlaga…
       Lună, unde ești?
       Voi stele, unde v-ați ascuns?
       Sunteți în dosul acestui coșmar întunecat?
       Încep să mă rog, dar se pare că și limba mi-a amorțit de spaimă. Fălcile îmi sunt încleștate ca o menghină înțepenită de timp.
       Încet, încet încerc să-mi adun ultima fărâmă de energie și să-mi recapăt simțurile. Trag în piept aerul negru ce miroase a moarte și simt cum mi se umflă plămânii ca niciodată până acum. Mă doare și respirația, iar capul mi s-a transformat într-un pietroi uriaș ce cântărește tone. Mă târăsc, nici eu nu știu cum și unde, dar cert e că încerc să privesc în sus, înspre cer.  În negru groazei se ivește o mică gaură cât un vârf de ac…
       Mulțumesc Universului că nici negru nu e atât de negru! De s-ar crapa bezna asta în două. O mică fisură, chiar și cât un vârf de ac, poate face asta. Închid ochii să nu mai privesc iadul întunecat din jurul meu.
       Mă rog, e singurul lucru pe care îl mai pot face... La un moment dat, prin pleoape, parcă zăresc un licăr de lumină. Cu grijă deschid ușor ochii. O semilună argintie precum lama ascuțită a unei săbii, luptă cu întunericul deplin. Cu greu încep să deslușesc ce e în jurul meu. Cum stau cu fața în sus, reușesc să zăresc umbrele unor brațe care se ridică înspre cer ca într-o rugă. Bezna ce mă acaparase se transformă... 
       Umezeală... Și rece. Mult rece…
       E bine că totuși simțurile mele se trezesc ușor... Mai stau o vreme așa înțepenită, dar nu știu cât. Mi-e teamă să mă mișc. 
       Am adormit sau am căzut în nesimțire? Deschid din nou ochii. Un cer plumburiu  lăcrimează peste mine și crengile bătrâne ale unor arbori…
       Miros de putregai, de frunze moarte. 
       Ce păcat că sunt doar o mână de lut, că sunt făurită din pământ și nu am aripi să mă pot înalța! 
       Încerc să îmi adun gândurile. Mii și mii de întrebări mi se lovesc de tâmple…
       Unde? 
       Când?
       Cum?
       Sunt aici într-un spațiu care mă acceptă și în sufletul căruia am intrat fără să știu cum, de ce, pentru ce, până când…
       Sunt vie, respir, mă mișc, dar nu știu de unde vin și încotro mă îndrept…
       În ce Lume m-am rătăcit?