To read the creation of Elena Arsenie, request a translation by clicking the “Translate” button.

Elena Arsenie participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Madrid, Spania. Elena are 58 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Noapte de mai
 
Un stol de păsări prigonite
de bufnițele hămesite,
rup frageda tăcere,
Într-un impuls de zbor orbit
ce se destramă-n asfințit,
trecând ca o părere.

Peste întinderea de stuf,
pășind, adulmecând năduf,
cu ochi sticloși ca hoții,
La mărginimea unor lacuri,
de după dune și hasmacuri,
pândesc flămânzi enoții.

În iarba aspră zămislit,
precum un fulger s-a ivit
cu nările în spume,
Un suflet aprig ca furtuna
ce-n ochii negri-ascunde luna,
rătăcitor prin lume.

Prin întunericul obscur,
o mamă caută în jur
și pipăie cu botul.
Puterea ce i-a mai rămas
o-ndeamnă să mai facă-un pas, 
să-și încălzească fătul.

Ca o parșivă lipitoare
care îl mușcă de picioare
este sălbăticia,
Dar mânzul nu se dă bătut,
sub vântul aprig ca un cnut
respiră vitejia.

Alăturea îi sunt părinții,
când își înfige-n viață dinții
cu-atâta-nverșunare,
Dornic de luptă-și ia avânt,
copita mușcă din pământ
când saltă în picioare.

O stea în frunte-i este rangul
pe care-l va purta mustangul
pe tainice cărări, 
Unde îl va-ndemna curajul 
ca să descopere mirajul
atâtor neîntâmplări.


Graiul poetic
 

Un fulger devenit izvor de sunet
A fost impulsul unui sacrilegiu.
Parcă simțeam chemarea unui tunet
Și coboram pe trepte de solfegiu.

Era alt univers, iar eu, din talpă,
Băteam cu nerăbdare să trec Styxul,
Fără talanți, doar o monedă calpă
Și într-o mână, vâslă, aveam pixul.

Pe țărm opus mă atrăgea mirajul,
Dar nu vedeam pepitele de har.
Se plictisise până și bagajul,
Iar eu cerneam un râu, în mod hilar...

Credeam că sunt în preajma nebuniei
Și scormoneam apusul cu vătraiul,
Dar am deschis o poartă-a poeziei
Și am intrat, crezând că este Raiul.

Mă așteptam să-mi cadă la picioare
Când am pășit, chiar mutilând o rimă,
N-am ezitat, fiind încrezătoare 
Că-n fața Lui nu sunt o anonimă.

Am început prin versuri să deretic
În timp ce noaptea-și îmbrăcase straiul,
O profanare din impuls eretic...
Să mă expun făr' a-i cunoaște graiul!


Mai pune-o dată apă și compost...

Mai pune-o dată apă și compost,
La macerat, să stea în vechiul cufăr,
Mai ține-le, un timp, la adăpost
Și-n loc de suflet să-mi plantezi un nufăr.

Mă ia apoi și mă botează-n soare,
Invită luna să îmi fie nașă,
În loc de nume, pune-mi Întâmplare,
Și lasă-mă să înfloresc din fașă.

Precum o arcă să plutesc pe ape,
Nu mi-aș dori să mai ating uscatul,
Din trupul meu, nimeni să nu se-adape
Și mai presus, să nu cunosc păcatul.

Nu îmi doresc crenguțe de măslin
Sau porumbei în jurul meu să zboare,
Nici îngeri păzitori plini de venin,
Doar lebede, ca semn de întrebare. 

Când vine moartea-n lume, să cosească,
Știind că viața-n mine va seca,
Culege-mă ca să nu mă găsească
Și mă plantează în grădina Ta.