To read the creation of Eliza-Maria Biță, request a translation by clicking the “Translate” button.

Eliza-Maria Biță participă la Secțiunea „Povești” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din București, România. Eliza-Maria are 44 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Bucle-aurii și fursecurile salvatoare

   Demuuult, tare demuult, da, da, bine zice domnul din spatele sălii, pe când făcea plopul pere și răchita micșunele, într-un ținut foarte îndepărtat, hăăăt, dincolo de țara unde și-a înțărcat dracul iapa, trăiau într-o casă din mijlocul unei păduri dese trei urși care nu erau nici frați, nici mamă, tată și fiu sau fiică, ci, pur și simplu, prieteni și colegi de serviciu, ca cei trei purceluși și cei șapte pitici. De asta locuiau împreună, fiindcă erau pădurari în pădurea aceea din Peninsula scandinavă, de unde știți că se trage și Moș Crăciun, cel care vă vorbește, iar Administrația pădurilor îi angajase ca ingineri forestieri, să îngrijească pomii și să-i păzească de dăunători. Un job bine plătit iarna, că rar găseai urs să stea treaz șase luni, cât țineau gerurile. E ca și cum ați munci voi noaptea.
Așaa, și cum stăteau ei de o lună în casa patronului, deja se împrieteniseră și-și creaseră niște mici obiceiuri și tabieturi pe placul tuturor.
- Cum ar fi? ne întreabă domnul comunicativ.
   Cum ar fi, cum ar fi.... ia să vedem, ce găsiseră ei în cămară, să nu se strice fără a-l ține în frigider? Ovăz, dragii moșului, pe care-l amestecau dimineața cu lapte fierbinte, fructe de pădure uscate tot din cămară și miere dintr-un borcan tot de acolo și din toate astea le ieșea o bunătate de terci, care le ținea de foame toată ziulica și le și-ncălzea burtica. 
   Dar să nu care  cumva să credeți că altceva nu știau să gătească urșii noștri. Nici poveste! 
   Într-o bună zi, unul din ei se trezi mai devreme și scotoci prin cămară după ingrediente pentru rețeta de fursecuri à la Moș Crăciun, pe care o găsise în scorbura unui copac, scrisă pe un papirus și păstrată cine știe de când. Și cum meșterea el acolo la aluatul de fursecuri cu fructe de pădure și ciocolată, se făcu ora de plecare, țâșni pe ușă ca din gaură de șarpe cu colegii după el și lăsă totul pe masa din bucătărie și ușa la perete.
   Nu trecu multă vreme și pe-acolo ajunse o fetiță cu bucle aurii de prin partea locului. Și văzând ea ușa larg deschisă, o luă ca pe o invitație și țuști! în casă, unde era cald și bine și mirosea tare îmbietor în prima încăpere – bucătăria. Văzu rețeta și vru să pregătească ea fursecurile. Dar până să se coacă, o apucă o foame de lup și, cum focul se cam micșorase și nu știa să-l întețească, îi făcu rapid cu ochiul oala de terci clocotindă de pe aragaz, numai bună de mâncat.
Zis și făcut: în cinci minute, oala era goală.
   Acum, Bucle-aurii,  cu burta pusă la cale și încălzită, parc-ar fi dormit un pic. Încercase scaunele-balansoar pictate manual din bucătărie cât lucrase la fursecuri și mâncase terciul și deja rupsese unul dintre ele, așa că începu să caute dormitorul, sperând ca patul să fie mai zdravăn.
   Alături, dădu peste un dormitor cu trei paturi moi și pufoase. Bucle-aurii le încercă pe rând pe toate trei și-și alese unul, care i se păru mai confortabil. Trase un pui de somn serios și, când se trezi, mirosea a fursecuri în toată casa. Hotărî să mănânce doar unul și să memoreze rețeta înainte de a pleca, iar restul fursecurilor să le lase stăpânilor casei, în semn de recunoștință pentru ospitalitate și scurta, dar plăcuta găzduire. 
   Un gând foarte inspirat, căci urșii, după greaua zi de muncă, și nemâncați, nu se supărară deloc de stricăciune, de lipsa terciului și de vizita neanunțată, ci se dedară numaidecât la fursecuri cu lăptic cald. O cină minunată într-o iarnă geroasă din Laponia! Nici prin gând nu le-a trecut s-o caute pe fetiță și să-i ceară socoteală că le-a intrat în casă.
Au păstrat rețeta și își mai fac și în zilele noastre fursecuri, de sărbători.
   Peste ani, dragii moșului, am cunoscut-o pe Bucle-aurii, mi-a gătit acele fursecuri la prima mea vizită în casa lor, și am transformat-o în doamna Crăciun, căci numai perechea mea putea să țină minte o asemenea rețetă din vremea aceea, în care nu exista xerox! Și să știe și cui să i le gătească! Iar eu, mâncând fursecurile fermecate, pe loc am simțit chemarea să duc mai departe tradiția din moși strămoși și am fost numit Moș Crăciun de-atunci și până-n veac.