To read the creation of Maria Iosana Ghilea, request a translation by clicking the “Translate” button.

Maria Iosana Ghilea participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Sântana, România și are 14 ani. Ea este îndrumată de Prof. Diana Cornelia Blindu, la Clubul Copiilor Sântana. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                                  Un final fericit!

        Era seară,stelele străluceau pe cer și aduceau lumină în camera mea,trecând prin perdea,deși lampa era închisă. Citeam. Citeam o carte care m-a captivat de când am deschis prima pagină și am început lectura. Știu...era târziu pentru ora aceea să citesc,însă nu mă puteam opri până nu aflam finalul cărții.Speram să fie un final fericit,ca în orice altă poveste.Iar stelele mă ajutau și ele cu lumina lor. Stăteam lângă fereastră,în miez de noapte,citind,până când am adormit. Cartea a căzut pe podea, făcând un zgomot ce m-a trezit,dar am adormit la loc,visând...Dimineața, sau,cel puțin așa presupun,amețită,m-am trezit stând pe aripile uriașe ale unui elefant zburător. Dar,ce fac eu pe acest elefant? De ce nu sunt acasă, cu cartea căzută pe jos? Ei bine numai în cărți am mai văzut ca elefanții să zboare... dar de ce mă aflam eu pe un elefant zburător, dimineața,zburând spre nori pufoși. În mintea mea răsuna o singură întrebare: De ce?
       Încercam să găsesc o cale de mijloc pentru a înțelege ce se întâmplă aici,însă,apropiindu-mă foarte repede de acei nori,am observat că în fața ochilor mei se apropiau niște insule cu diferite sezoane.O mulțime de insule. Pe o insulă era iarnă ,pe o alta era primăvară,pe alta toamnă,vară,pe una ploua, pe una erau înflorite tot felul de flori, iar toate aceste insule erau conectate printr-un singur lucru... un curcubeu. Plutind pe acest elefant,admirând fiecare insulă în detaliu,am uitat ușor,ușor de faptul că nu știam unde sunt,ce se întâmplase. Eram captivată de lumea din jur,exact ca și cum aș citi o carte.
       Pe o insulă mai mare decât celelate era  agitație.Tot felul de locuitori,unii zâne, alții spiriduși  sau elfi,ducea lucruri,pictau căsuțe de lemn,culegeau roadele sau meștereau ceva. Începusem să mi dau seama că aceasa este departe de a fi realitatea, și cu cât mă apropiam tot mai aproape lumea aceasta în care mă ducea elefantul,am observat că asta este de fapt povestea pe care tocmai o citeam și la care încă n-am aflat finalul.Elefantul începuse să spună niște cuvinte,de parcă vorbea cu mine,dar nu înțelegeam nimic din ce spunea. De parcă vorbea altă limbă.
       - O vai! Scuzele mele! Am uitat că ești nou-venită și nu ști încă cărtoleasca. Nu-ți fă griji, ai să înveți într-o zi! a spus elefantul.
       Elefantul nu a mai spus nimic, și se îndrepta spre insule, părea că dorea să aterizeze. Gândurile mele erau încurcate. Voiam să ajung acasă ca să citesc finalul cărții, însă voiam să stau aici,să văd ce se v-a întâmpla aici. Ce e cărtoleasca? E ceva limbă  a acestei lumi? 
       Elefantul a început să rostească alte cuvinte, probabil în cărtolească,doar că de data aceasta nu părea să vorbească cu mine.Trei zâne au apărut ținând în mâini o floare mare,și mi-au făcut semn să cobor pe ea. Eram departe de insule,și îmi era frică să nu cad,dar nicio poveste nu se termină cu final trist, așa că am avut încredere în ele.Elefantul și-a luat rămas bun,și s-a înălțat spre soare,dispărând în zare.Zânele m-au dus pe insule,și au dispărut și ele. Nu îmi venea să cred,eram în propria carte,trăind povestea. Totul arăta ca și cum evoluase până în punctul în care am ajuns cu lectura. Din ce presupun, urma căutarea prințesei poveștii,o fată de 18 ani,care plecase de la castel de trei zile,și nimeni nu o văzuse nicăieri. Cetățenii se adunau în fața castelului, împingându-mă pe mine la o parte. Un spiriduș strigă din vârful turnului de lângă castel: “CĂUTAȚI PRINȚESA! CĂUTAȚI PRINȚESA! Cine o va găsi va avea dreptul la 3 dorințe de aur!”.Dorințe de aur? Ce sunt acestea?
       Voiam să aflu dacă în final prințesa va fi găsită,însă voiam să îi ajut pe ceilalți să o găsească. Am decis să mă duc la palat,unde se aflau ceilalți cetățeni și să mă alătur căutărilor,când,dintr-o dată, o femeie îmbrăcată în negru cu o glugă închisă mă trage spre ea,și îmi spune: „Vino cu mine!”.Fața ei era acoperită,vocea groasă, iar șuvițe de păr blond îi ieșeau din materialul ce îi ascundea părul.M-a dus departe,departe de orice spiriduș sau zână, și-a descoperit fața și părul,zicând:
       - Știu că ești om,și ai ajuns azi aici,în lumea aceasta de poveste. Vrei să ajungi acasă, dar vrei sa afli finalul povești, nu-i așa? Dar,vrei să găsești prințesa. Iar eu vreau să te ajut. Dacă vrei să mai ajungi vreodată acasă,ar trebui să faci ce spun eu. Cu cele 3 dorințe de aur,poți să îți dorești orice, însă ultima dorința trebuie să o păstrezi ca să mergi acasă,iar una mi-o vei da mie. Îți voi spune ce trebuie să faci,te voi învăța cărtoleasca,însă trebuie doar să îmi aduci niște lucruri. 
       - Am înțeles! Dar,ce fel de lucruri?
       - O coadă de dragon,cristale din peștera ascunsă și un fir de păr omenesc. Am nevoie de ele pentru vraja mea,care o să te ajute să găsești prințesa.
       Fără să mai spun ceva,am ascultat ce îmi spunea femeia,și ușor,ușor,îmi dădeam seama că nu este o femeie,părea mai mult să semene cu un copil. Nici nu arăta ca o zână sau spiriduș..poate era un om,ca și mine.Eu tot voiam să găsesc prințesa pe cont prorpriu,doar că voiam să ajung acasă!Și...dacă finalul cărții se termină așa? Un om ajunge pe insule,găsește prințesa și se întoarce acasă. Dacă eu sunt eroul cărții??Se lasă noaptea. Toată lumea intra în căsuțele lor de lemn,iar femeia mă duse cu ea într-o ascunzătoarea plină ochi de mâncare. Dintr-o dată,totul s-a întors cu susul în jos,insulele erau întoarse,iar acestea au început să lumineze. 
       - Ce se întâmplă?! am strigat eu.
       - Asta se întâmplă seară de seară, nu te speria!
       Da, de parcă era normal ca seara,lumea sa se întoarcă cu susul în jos și sa lumineze ca la o petrecere.Femeia mi-a explicat că pentru a face vraja, eu va trebui să prind un dragon cu două cozi de pe insula dragonilor,și să îi iau coada de lapte. Adică,îi va crește coada la loc,la fel ca dinții la oameni.Si pentru a obține cristalele,va trebui să merg următoarea seară,pe insula iernii. Sub acea insulă se află o peșteră secretă,și dacă vreau sa ajung acolo,insula trebuie să stea cu susul în jos.Ascultam la fiecare cuvânt ce îl spunea,însă gândurile mele nu auzeau nimic altceva decât: Mai bine găsește o soluție să mergi acasă.Acasă. Speram ca această lume sa nu devină acasă...speram să găsesc prințesa,să termin povestea.
       A doua zi, în zori, femeia m-a trezit,mi-a oferit mâncare din ascunzătoarea ei,și mi-a dat niște bănuți de aur să cumpăr o poțiune de invizibilitate de la cel mai apropriat negustor elf,pentru că mă v-a ajuta să mă strecor între dragoni.
       - Dar cum v-oi vorbi cu el dacă nu știu cărtoleasca?am întrebat eu.
       - Te învăț eu.Închide ochii.
       Nu știam ca pentru a învăța o limbă trebuie doar să închizi ochii. Femeia mi-a pus degetul pe frunte,și brusc,știam cărtoleasca de parcă m-as fi născut aici.
I-am mulțumit, pentru că acum puteam înțeleg tot ce ziceau ceilalți. Am luat bănuții,dar fix înainte să plec,m-am întors spre ea și i-am spus: 
       - Tu de ce nu vii cu mine?
       - Ai să înțelegi. Trebuie să stau departe de oameni.
        Nu am înțeles la ce se referea. Îi era frică? Sau...poate îi era rușine că era om ca mine? Am ieșit printre frunzele ascunzătorii,m-am uitat la ea,și am plecat la elf.Vorbind cărtoleasca, am obținut licoarea,și numai eu știu cât m-am chinuit să iau coada de lapte a dragonului,dar într-un final,am reușit.Se lăsă noaptea,insulele s-au întors cu susul în jos,și am găsit cristalul de care avea nevoie femeia. Deja era dimineața,iar peste tot,pe fiecare insulă,era câte un poster cu :"Găsiți prințesa Alice pentru 3 dorințe de aur"Era bine,încă nu a găsit nimeni prințesa. Și acum îi știu numele,Alice.Deci mai aveam timp.M-am dus la femeie,i-am arătat lucrurile aduse,mi-a rupt un fir de păr și a pus totul într-un ceaun. Ea era fericităA început să prepare un amestec foarte ciudat,scântei ieșeau din ceaun,iar ea fredona o melodie.În capul meu mă gândeam că nu îi știu numele,și ar fi timpul să îl aflu.
        - Aș putea să te întreb cum te cheamă?
       A zis că o cheamă Alice.Apoi a fredonat din nou cântecul.Alice...
       Se lăsă seara,ea nu terminase vraja. Ceaunul ardea,și era foarte cald în ascunzătore. Mi-a dat să mănânc, și am sorbit dintr-o cană de ceai pe care o făcuse ea,în timp ce ea a spus: 
      - Mâine, în zori, plecăm.
      Plecăm? Dar, parcă doar eu plecam... ea m-a ajutat pe mine. Unde pleca și ea? Venea cu mine? Mă uitam lung la ea și sorbeam din cană,până când am adormit.Era miezul nopții, și Alice terminase vraja. M-a trezit,m-a luat de mână și m-a dus lângă palat,purtând cu ea o sticluță plină cu vraja din ceaun.A spart sticluța, și din ea a sărit un portal uriaș.Toți cetățenii s-au trezit,și au ieșit afară. Alice, hotărâtă, s-a uitat la mine de parcă știa ce trebuie să facă. Eram confuză,cetățenii la fel. Și-a descoperit fața și părul.
       - Cetățeni, prințesa este aici. Nu am plecat niciodată, prințesa a fost mereu aici,cu voi. Doar că e timpul sa plece. Nu aveți nevoie de o prințesă, sunteți harnici și puternici. Vă veți descurca fără mine. 
       Acum înțelesesem. Alice era de fapt prințesa,și de aceea nu voia ca nimeni sa nu o vadă. Voia să fie liberă. S-a întors spre mine,zâmbind.
       - E timpul sa terminăm această poveste!
       M-a tras cu ea în portal,iar ultimul lucru ce l-am mai văzut din lumea acea au fost fețele șocate ale cetățenilor.Eram acasă. Cartea picată pe jos. Era seară, stelele străluceau și aduceau lumină în cameră. Am deschis cartea,începând sa citesc. În carte,se întâmplase aceleași lucri pe care l-am trăit și eu. Pe ultima pagină,era o imagine cu Alice și cu mine,mergând în portal,iar sub imagine scria: "Și astfel,nimeni nu a mai auzit de prințesă sau de  cealaltă fată,însă prințesa era liberă acum.Sfârșit". Alice era liberă, iar eu...știu finalul cărții. Încă ma întreb de ce nu mi-a spus de la început că e prințesa. Dar îmi va lipsi.
       Am închis cartea,și m-am uitat la stele. Nu a fost un vis. Nu a fost realitate. Ci a fost ce mereu voiam să fie. O poveste cu un final fericit.