To read the creation of Mihaela Ignat, request a translation by clicking the “Translate” button.

Mihaela Ignat participă la Secțiunea „Povești pentru copii” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Brașov, România. Mihaela are 42 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Întâmplări din Pădurea de Aramă

       Sute de ani trecuseră peste Pădurea de Aramă, iar viața se schimbase într-un mod cu totul și cu totul neașteptat. Lumea zmeilor se transformase și ea, încât aproape nimic nu mai amintea de fioroșenia de odinioară, iar obiceiurile lor deveniseră acum aproape omenești, am spune. De câte ori se gândea la toate aceste lucruri, Mama Zmeilor simțea că i se zburlește claia de păr în cap și își anunța nemulțumirea printr-un vuiet prelung care zguduia puternic copacii din jur și învolbura râurile din calea sa. Era clar. Toată aceasta dezmeizare nu i se potrivea deloc. S-ar fi ascuns cu mare plăcere mai degrabă în Pădurea de Argint, unde auzise că încă se mai țineau tradițiile lor străvechi, dar inima nu o lăsa să-ți părăsească cuibul, mai ales că ultimii ani îi fuseseră umpluți de veselia și zburdălnicia micuțului Colțișor, nepotul ei cel drag și neastâmpărat.
       Colțișor se făcuse mare deja și, conform noilor tradiții, mergea deja la grădinița din pădure, fiind, de altfel, primul din familie care călca pe aventura cunoașterii literelor și cifrelor. La început, Mamei Zmeilor îi venise tare greu să accepte că nepotul ei va fi un zmeu civilizat și deștept, dar, cum nu poți să înoți împotriva valurilor, a primit această veste cu resemnare. 
       Din când în când chiar, îi făcea micuțului hatârul și îl aștepta nerăbdătoare la poartă grădiniței, doar pentru a-i privi chipul fericit și a-i asculta peripețiile din timpul dimineții. Numai că, într-o bună zi, ochii lui Colțișor nu au mai primit-o într-o explozie de entuziasm, ci cu mare tristețe și rușine:
       -	Buni, mai piaptănă-te și tu! Râd toți copiii de mine la grădi…
 	Cuvintele astea simple ale lui o tot rodeau de ceva vreme, iar de așteptat la poartă nici că l-a mai așteptat. Deși îi era atât de dor să îl îmbrățișeze și să zburătăcească amândoi prin pădure până la apus. Trebuia să facă ceva, dar îi era greu să întrebe prin preajmă, de teamă să nu fie luată în râs la o vârstă așa de înaintată. Mai deunăzi însă, trăsese cu urechea la vreo două zmeioace împopoțonate și aflase unde ar putea să-și mai așeze cumva claia de păr, în schimb nu o trăgea inima să se ducă. Dar nici așa, cu dorul ăsta nu se mai putea. Trebuia să facă ceva.
        Era dimineață devreme, mult prea devreme ca cineva să se fi trezit și să iasă la zburat, mai ales că încă se auzeau țârâind greierii. Mama Zmeilor ieși tiptil din casă, ca o copiliță neastâmpărată și luă drumul cărării până la casa Cotoroanței, despre care aflase că își schimbase de curând apucăturile și că s-a apucat de periat zmeoaice și de tuns balaurițe. Se bucură tare când văzu luminile casei sale aprinse, semn că s-a trezit deja. Bătu cu o stângăcie nemaipomenită la ușă, neștiind la ce să se aștepte după ce aceasta se va deschide. Cotoroanța ieși în prag și mai că nu căzu pe spate de mirare dând cu ochii de Mama Zmeilor, care stătea sfioasă ca o zână prinsă-n capacană.
        -	Bună dimineața, surată! Dar ce crivăț te aduce pe la mine? începu Cotoroanța să o iscodească.
        Numai că, așa cum Cotoroanței nu-i venea să creadă cu cine stă la taifas în pragul ușii sale, nici Mamei Zmeilor nu-i venea să creadă că cea din fața ei era Cotoroanța. Creatura din fața ei arăta ca o tufă proaspăt tunsă.
        -	Cotoroanță, tu ești? Să nu te mai recunosc. Dar cât te-ai schimbat, de când nu ne-am văzut, zise ea prefăcându-se chiar încântată.
         -	Sigur că m-am schimbat. Și nu numai la față. Așa sunt timpurile, draga mea, nici noi nu putem sta pe loc. Bănuiesc că ai venit să fac ceva cu claia ta de fân din cap. Doamne! Cum mai poți rezista cu ciufuleala aia bătrânească, care nu se mai poartă? Intră, intră, să vedem ce putem face.
       -	Vai, dar ai devenit și politicoasă! spuse mirată Mama Zmeilor. 
       -	Ei, mai învățăm și noi câte ceva de tineri… Ia loc la oglindă!
       Mama Zmeilor se așeză cam fără tragere de inimă în fața unei oglinzi mari și mai că nu se sperie când se uită în ea. Din oglindă o privea o arătare zbârcită cu părul rostogolit peste ochi, peste umeri și peste spate. În păr era așa o încâlceală de frunze și crengi, că se mira că nu ieșeau de-acolo și vreo două păsări. Colțișor avea dreptate, arăta chiar neplăcut privirii.
        -	Ia să vedem, reveni Cotoroanța cu o hârțoagă colorată în mână. Avem așa: păr măciucă ( să știi că se poartă mult pe la zmeoaice), păr vâlvoi ( dar este mai mult pentru zgripțuroaice tinere), răvășit în stânga, răvășit în dreapta, răvășit cu cărare… Aaa, cred că am găsit…
        -	Stai, stai puțin! o opri Mama Zmeilor. Fără cosițe, spic de grâu sau alte împletituri. Că doar nu sunt cocă. Nu înțeleg ce se întâmplă în toată pădurea noastră. Ieri am văzut-o pe Muma Pădurii cu bucle, mai să nu îmi cadă fălcile pe jos. De la spate arăta ca Ileana Cosânzeana, o trădau numai hainele, că așa am și recunoscut-o.
        -	Nu, dragă, cum să-ți fac cosițe? Așa mă cunoști tu pe mine? Te voi transforma într-o bunicuță simpatică, atât de simpatică încât toate căprioarele te vor urma de drag. Îți recomand coafura coadă de cal terminată în coadă de pește.
       -	Aoleu! Nu sună prea bine. De ce are un nume așa de lung? Îți spun de pe-acum. Nu îmi place.
       -	Dragă, numai numele este lung. Frizura se face chiar rapid. Te țesălăm bine, te spălăm, prindem claia într-o coadă de cal și o retezăm în formă de pește. Simplu ca bună ziua!
       -	Adică din față o să arăt a zmeoaică, iar din spate cal cu coadă de pește? Aoleu, ce grozăvie! se sperie Mama Zmeilor. 
       -	Grozăvie, grozăvie, dar să vezi ce mulțumită vei fi când te vei vedea. Va plânge și oglinda de fericire. 
       -	Eu vreau doar să îmi pot lua nepotul de la grădiniță fără să râdă colegii de ei, mărturisi trist zmeoaica. De aceea am și venit la tine. Dacă pentru asta trebuie să mă chinui atât și să fac lucruri de nefăcut pentru neamul nostru…ce-o fi o fi. Cine a mai auzit ca Mama Zmeilor să se spele pe cap? De țesălat nu m-am țesălat niciodată. Altfel n-aș mai fi putut arăta fioros. Iar acum… cu coada asta de care vorbești…
        -	Ai încredere în Cotoroanță. Și mie mi-a luat mult timp să accept ce se întâmplă cu pădurea noastră, dar între timp m-am mai schimbat. Știi de ce? Pentru că de fapt, dacă stăm să ne gândim bine, nu ne schimbăm decât pe dinafară. Pe dinăuntru nu ne pune nimeni să ne transformăm. Așa că… eu voi rămâne toată viața o cotoroanță și tu o zmeoaică de temut. Așadar, te întreb, ne apucăm sau nu de schimbat părul, nu năravul?
        -	Da, da, hai să ne apucăm până nu răsare soarele. Tare m-aș mai duce azi la poarta grădiniței să-l aștept pe micuțul Colțișor. Sărmanul de el, cred că se prăpădește de dorul meu.
 	Cotoroanța nu stătu prea mult pe gânduri și se apucă îndată de treabă. Vreo două ceasuri descâlci cât putu încurcătura de fire din capul zmeoaicei, iar apoi spălă la ea înca vreo jumătate de ceas. Țesălă cu putere coama de-acum curată, iar apoi o prinse cu o sfoară puternică la spate și o strânse până nu mai rămase niciun fir zburlit. Iar la sfârșit, o reteză brusc într-o coadă de pește. Treaba era de-acum gata, iar Mama Zmeilor abia că se recunoscu în oglindă. În fața ei stătea o bunicuță cu părul argintat, iar figura i se îmblânzise atât de tare de la toată această transformare încât și ei îi venea să se pupe cu putere. Cotoroanța făcuse o treabă bună. Zmeoaica nu părea nici cosânzeană, dar nici fiorosă ca înainte. Numai că testul cel mare abia acum urma.
       Tupilându-se printre copaci ca să n-o vadă nimeni, părăsi casa Cotoroanței și se îndreptă spre grădinița nepoțelului. Mai era încă puțin și zmeușii aveau să iasă. Și iată că portița grădiniței se deschide, iar peste câteva clipe Colțișor se ivi vesel într-un val-vârtej de alți copii. Când dădu cu ochii de ea, mai că nu scoase un chiot de bucurie.
       -	Buniiii, de ce nu ai mai venit să mă iei? Mi-a fost așa de dor de tine!
        Se aruncă cu toată puterea în brațele ei și o strânse tare. Mama Zmeilor îl cuprinse și ea cu drag și îi șopti la ureche:
       -	Ei, cum este acum? Te mai fac de rușine?
        Copilul o privi nedumerit, neînțelegând parcă ce se întâmplă. Apoi se uită mai atent și își dădu seama de transformare. Bunica chiar se schimbase total.
       -	Ooo, ce frumoasă ești! Arăți șmecher! Dar să știi, mie îmi plăcea cum erai și înainte. Îmi pare rău că ți-am spus că mă faci de rușine. Chiar nu contează cum arăți, important este să vii să mă iei, ca să ne putem juca amândoi. Știi cât de plictisitori și cicălitori sunt părinții. Pentru mine, oricum ai fi, încâlcită sau descâlcită, ești bunica mea dragă!
        Mama Zmeilor nu-și putu crede urechilor când auzi vorbele sincere ale lui Colțișor și mai că nu-i dădură lacrimile de fericire. Copilul ăsta scotea pe zi ce trece tot ce era mai bun din ea. Poate că îmbătrânise și ea, căci în fața lui, inima i se înmuia pe dată și simțea că nu este poftă pe lume pe care nu i-ar putea-o îndeplini.
       Luându-l de mână, se îndepărtară tăcuți de grădiniță și hotărâră să dea iama în păpădii. Înainte de a se avânta amândoi în zbor, Mama Zmeilor își aminti ceva ce o nedumerise tare și nu se putu abține să nu-l întrebe:
       -	Colțișor, cum adică arăt șmecher?  Ce cuvânt mai este și ăsta?
       -	Of, buni, chiar trebuie să te-nvăț eu totul? Adică arăți ca o super-băbuță!
       Zmeoaica nu îndrăzni să-l mai întrebe și dacă super-băbuța era un lucru bun sau rău, mai ales că zmeușul deja se avântase în câmpul de păpădii, dar își promise ca neapărat să o întrebe data viitoare pe Cotoroanță, ca să nu rămână în urmă cu toate, cum pățise și cu claia de păr. Off, câte mai avea de învățat, ea, care crezuse în aceste sute de ani că le știe pe toate!