To read the creation of Rozalia Iașura, request a translation by clicking the “Translate” button.

Rozalia Iașura participă la Secțiunea „Povești pentru copii” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Variaș, România. Rozalia are 50 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                           Vânătorul și animalele pădurii

       Povestea noastră se întâmplă într-o pădure liniștită, în timp ce toate animalele își vedeau de treabă.
       Dintr-o dată, un vânător intră hotărât în pădure. 
        -   Cine ești și ce cauți tu aici? Îl întrebă timidă cârtița.
        -   Sunt vânător și am venit să iau un trofeu din această pădure.
        -   Dar pe cine, jupâne? Dacă-mi permiți să te întreb.
        -   Ei, eu am venit după un trofeu mare. Vreau să îl vânez pe regele animalelor.
        -   Singur nu o să reușești! Îi spuse cârtița, dar te pot ajuta eu.
        -   Cum mă poți ajuta tu? Întrebă neîncrezător vânătorul.
        -   După cum te uiți la mine văd că nu prea mă crezi, dar să știi că am o prietenă care merge peste tot, știe și vede tot.
       Cârtița îi făcu un semn discret coțofenei, care era chiar deasupra pe o creangă și îi spuse:
       -   Hei! Vrei să te răzbuni pe leu, regele nostru, care tot timpul te ceartă că ești hoață?
       -   Ce trebuie să fac? Întrebă coțofana fără să stea pe gânduri.
       -   Păi...nu trebuie să faci prea mare lucru, doar să zbori pe deasupra pădurii, să vezi pe unde doarme la ora asta regele leu și să îl conduci pe jupânul vânător până la el.
       -  Treaba e ca și rezolvată, zise coțofana. Așteptați-mă aici că mă întorc imediat cu vești.
        Între timp, leul dormea liniștit la umbră. În fața lui erau rămășițele unei mese copioase, iar o musculiță, veche prietenă a regelui, se înfrupta liniștită din acestea. Când termină de mâncat se așeză pe urechea leului să se odihnească. Leul scutură ușor din cap. Musculița se ridică de pe ureche, zbură puțin în jurul leului, apoi se așeză pe nasul acestuia. Leul scutură din nou din cap, de data asta puțin mai hotărât.
       -  Bine, bine, zise musca. O să mă culc și eu. Observ că nu ai chef de joacă. 
       Deasupra lor apăru dintr-o dată coțofana. Se așeză pe o creangă și îl privi pe leu.
       -   Este momentul perfect pentru răzbunare, zise aceasta. Mă duc să îl aduc pe vânător.
        Nu trecu mult și coțofana se întoarse bucuroasă la cârtița și la vânătorul care o așteptau.
        -   Urmează-mă! Îi spuse aceasta vânătorului. Știu exact unde este regele pădurii.
        -   Na, mai zise ea răzbunătoare, să văd acum pe cine mai critică el.
        Vânătorul își verifică pușca și porni hotărât în urma coțofenei.
        Un papagal, care în tot acest timp a stat într-un copac verde, cu flori galbene și roșii, exact ca penele sale, și din care cauză nu îl văzu nimeni, Papagalul deci, văzu și auzi tot.
         -   Vai de mine! Ce să fac? Își zise el. Cum să îl salvez pe rege? Trebuie să fac ceva! Și zicând asta, porni în zbor repede-repede. O depăși fără probleme pe coțofana care mergea tare încet, astfel încât vânătorul să se poată ține în urma sa. Papagalul zbură repede și  încercând să găsească pe cineva care să îl ajute să îl salveze pe rege de vânătorul cel rău.
       -   Stai! Stai așa! Îi strigă el unei căprioare, care zburda veselă pe pajiște.
        -   Ce s-a întâmplat? Îl  întrebă ea pe papagal. Te văd cam speriat.
        -   Trebuie să mă ajuți!
        -   Sigur! Răspunse aceasta. Ce pot să fac pentru tine?
        -   Trebuie să îl salvăm pe regele nostru, care este în mare pericol!
       -   Pericol? Întrebă căprioara, devenind deja vigilentă.
       -   Da, pericol! Vine un vânător cu o pușcă mare. Acesta vrea să îl împuște pe rege!
       -   Vânător?! Pușcă?! Exclamă căprioara speriată și o luă la fugă cât o țineau picioarele.
       Papagalul zbură disperat mai departe. Se întâlni cu ursul, căruia îi ceru ajutorul.
       -  Vânător?! Pușcă?!  Exclamă și ursul speriat și fugi cât îl țineau picioarele către bârlog.
       La fel a pățit papagalul nostru și cu vulpea, cu bursucu ba chiar și cu lupul. Cu toții, atunci când auzeau de vânător și mai ales de pușcă, înțelegeau că nu aveau sorți de izbândă într-o luptă cu acesta și fugeau cât mai departe să își salveze pielea.
        Disperat, papagalul se gândi că nu mai are prea mult timp, așa că luă decizia să îl caute el pe leu și să îl avertizeze. Zbură el disperat cu aripioarele sale micuțe și se tot uita și îl tot căuta pe leu, dar pădurea era mare și era destul de greu să o străbată toată o așa pasăre micuță.
        Dintr-o dată, într-o poiană îl văzu pe leu. Acesta dormea liniștit la umbră. 
        Răsuflând ușurat papagalul se opri pe o creangă să își tragă sufletul, când auzi un scârțâit de crengi rupte.  Îl văzu pe vânător care venea tiptil  încercând să nu facă zgomot.
        Cu ultimele puteri papagalul zbură către leu și îl strigă cum știa el mai bine, scoțând cele mai stridente sunete posibile, dar leul dormea liniștit.
        Musculița care dormea și ea pe creștetul leului, se trezi alarmată de țipetele papagalului. Speriata aceasta se pregăti să își ia zborul, dar îl văzu cu coada ochiului pe papagal, care părea că vrea să îi spună ceva.
       -   Ce vrei? Îl întrebă musca. Vrei să mă înghiți?
       -   Nu! Răspunse papagalul. Privește! În spatele meu este un vânător. Trezește-l pe rege că altfel va fi ucis și va deveni un trofeu în casa acestuia.
        Musca înțelese imediat pericolul și vâzându-l pe vânător, care era deja foarte aproape, încercă din răsputeri să îl trezească pe leu. 
        I se puse pe ochi, pe bot, pe ureche. Îl bâzâia cum știa ea mai bine, dar leul doar mormăia somnoros, crezând că micuța lui prietenă, avea din nou chef de joacă.
        Între timp, vânătorul își puse pușca la ochi și se pregăti să împuște leul.
       Musculița înțelegând că nu mai e timp îl înțepă pe leu, cât putu’ea de tare, direct în vârful nasului. Leul sări în sus de durere și chiar în acel moment glonțul tras de vânător trecu exact pe lângă acesta. Saltul pe care leul îl făcu îl salvă de primul glonț tras de vânător.
       Vânătorul își încărcă din nou arma și se pregăti să tragă un alt foc. Leul, încă buimac, nu apucă să fugă din bătaia pustii, iar musca era între cei doi gândindu-se disperată la o soluție.
       Și-atunci, într-un act de maxim eroism, zbură cât putu ea de repede către vânător si intră cu viteză direct în ochiul acestuia.
       De durere, dar și orbit de musca care i-a intrat în ochi, vânătorul trase încă două gloanțe reușind să țintească doar un trunchi de copac bătrân, din care săriră câteva așchii. Lăsă pușca jos și se frecă la ochiul care îi lăcrima, iar când privi în jur, văzu că leul dispăruse.
       Lacrimi îi curgeau șiroaie vânătorului din ochiul în care îi intrase adineauri, cu mare viteză, musca. Împreună cu una dintre lacrimi, alunecă pe iarba și musculița eroină. 
       Se scutură de lacrima care-i udase aripioarele și zbură în sus simțindu-se ce-a mai puternică vietate. Musca era fericită. Reușise să îl salveze pe leu! Reușise să iși salveze prietenul! Ea reușise! Ea! Nu lupul sau ursul, ci ea. O micuță musculiță curajoasă. 
       E... dar mai era și papagalul care făcea tumbe prin iarbă de bucurie.
       Vânătorul părăsi pădurea fără niciun trofeu, doar cu un ochi roșu și umflat, iar cârtița, de rușine, nu prea mai scoate capul din pământ de atunci.
       Cât despre coțofană, aceasta a fost alungată din pădure și trăiește doar în locuri cu copaci răzleți, mai mult pe la deal și șes și evită pădurile mari și dese.
       Vedeți voi, chiar dacă papagalul nu este considerat a fii cea mai puternică zburătoare din pădure, el a luat decizia corectă și a zburat până la epuizare, iar în cele din urmă a reușit. 
       Iar musca, nu este nici pe departe cea mai puternică vietate din pădure, totuși ea l-a salvat pe Leu, pe regele animalelor. Cu o decizie curajoasa si-a salvat prietenul.
                                                                             MORALA:
        Nu trebuie neapărat sa fi mare pentru a putea face diferența. Uneori este despre determinare, inteligență, curaj sau voință. Dar în primul rând este despre decizii!
        O decizie greșită, te poate condamna la o viață în întuneric sau chiar în exil. Iar o decizie bună, luată cu înțelepciune și curaj, te poate face erou. 
       Fiți înțelepți și luați mereu cele mai corecte decizii. Uneori viața voastră sau a celor din jurul vostru poate depinde de o simplă decizie. Decideți deci mereu cu înțelepciune, zic!