To read the creation of Tatiana Spînu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Tatiana Spînu participă la Secțiunea „Povești pentru copii” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Chișinău, Republica Moldova. Tatiana are 33 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                    FETIŢA LICA – VARA, LA BUNICA  

                                                                                       Băiţa boboceilor
   	Lica era o fetiţă energică şi foarte curioasă. Îi plăcea să exploreze lumea din jurul ei şi să descopere lucruri noi. De câteva zile, Lica a observat că bobocii din curtea ei erau foarte murdari şi arătau cam neîngrijiţi. 
          –	 Azi este ziua cea mare! a spus fetiţa, cu voce tare.
          Nu a stat mult pe gânduri şi a luat telefonul în mână. Atâta timp cât bunica era în gradină şi avea grijă de plante, fetiţa îşi schiţă în minte următoarele acţiuni pentru acea zi. Ca să-şi pună planul în acţiune, avea nevoie de ajutor, de o aliată în toate năzdrăvăniile ei, desigur.
          Bunica avea în camera de zi, telefon cu fir. A format numărul de telefon al Tinei, l-a învăţat pe de rost, atunci când Tina i l-a rostit. Ştia că o să-i trebuiască într-o bună zi!
          – Alo, Tina, salut!
           – Salut, Lica! Ce bine-mi pare că m-ai sunat!
           – M-ai recunoscut?!
           –	 Cum aş putea să nu te recunosc? Tu eşti prietena mea cea mai bună! 
           Apoi, după o pauză, continuă: 
 	– Dar nici nu mă sună nimeni, de obicei. Şi nu înţeleg motivul, eu doar sunt fată măricică. O caută pe mămica, îl caută pe tăticu, dar pe mine nimeni... 
	Se aude un oftat la celalalt capăt al firului.
        – Eu o să te sun în toată ziua. Vrei? Şi o să vorbim ore în şir! o încurajă fetiţa Lica pe prietena ei. 
        – Chiar o să mă suni? se ivi o doză de speranţă în vocea fetiţei.
        – Da, în fiecare zi! Tina, am nevoie de ajutorul tău.
        – Te ascult.
         – Am observat de câteva zile că boboceii îs cam murdari. Au făcut baie în apa de ploaie, care s-a adunat alaltăieri, dar nu s-au curăţit îndeajuns. Cred că au nevoie de ajutorul nostru.
 	Tina a fost încântată de idee.
        – Sigur. Îi spun mămicăi şi vin. 
         Nu a reuşit fetiţa Lica să se spele pe ochişori, că prietena ei era în ogradă.
        – Deja ai ajuns?! Ce repede! 
        Fetele au zâmbit, s-au îmbrăţişat cu dor, nu se văzuseră tocmai de ieri. 
  	Boboceii erau în ogradă, grămăjoară. Fetele i-au zărit şi îşi făceau planul, iar bobocii păşteau iarba fără să bănuiască ceva. Nu au stat mult pe gânduri şi au acţionat. Au adus o găleată cu apă caldă şi săpun, iar Lica şi Tina şi-au început munca de curăţare a bobocilor. Au spălat cu grijă până şi fiecare lăbuţă, asigurându-se că bobocii erau curaţi şi frumoşi.
  	După ce i-au spălat, fetele au hotărât să îi agaţe pe sfoară pentru a-i usca. Aveau o problemă, nu ajungeau la ea. Lica a adus din casă un scaun, s-a căţărat pe el, apoi Tina i-a întins un bobocel, apoi altul. Pe unul l-a agăţat cu un cleşte de un picioruş, pe următorul – de penaj. După ce au agăţat vreo patru bobocei, a apărut şi bunica, dar nu înainte ca ele să se minuneze de reuşitele sale: bobocii erau curaţi şi strălucitori. 
        – Vai, ce-aţi făcut, fetelor? întrebă bunica, uimită.
         – I-am spălat, erau foarte murdari. 
         – Am vrut să fie curaţi, răspunse ruşinată Tina.
         – Cred că s-au uscat, o să-i dau jos de pe sfoară. 
         Bunica i-a luat repede de acolo, cu maximă grijă. Apoi a adăugat:  boboceii sunt creaţiile lui Dumnezeu, de fapt, ca fiecare vietate de pe planetă. Ei au fost creaţi în aşa fel, ca să se poată singuri spăla. 
         – Bunico, noi am vrut ca să fie curaţi… uite ce de curaţi sunt! Nu-i aşa?
        – Sunt curaţi, şi voi sunteţi foarte bravo că v-aţi gândit la aceste momente. Dar ei sunt firavi, şi i-aţi putea răni. 
        – Dar putem să ne jucăm cu ei?
        – Da, puteţi. 
        – Ei sunt prietenii noştri, au adăugat fetiţele într-un glas!
   	Lica a început să fredoneze o melodie (pentru copii). Tina o ştia şi ea. Surprinzător, şi bunica! Bobocii, care erau un pic ameţiţi, auzind cântecelul, au început să danseze toţi într-un ritm. Bunica, Lica şi Tina s-au luat de mâini în jurul bobocilor şi au început să danseze, cântând toate trei. 	
	De atunci, Lica şi Tina au continuat să exploreze lumea din jurul lor şi să descopere lucruri noi, dar întotdeauna îşi aduceau aminte de ziua când au spălat bobocii şi i-au pus pe sfoară. 
	Dumnezeu îi înzestrează pe toţi cu tot ce e nevoie. Bunica le-a explicat fetiţelor că la oameni, însă, este diferit, iar igiena este foarte importantă pentru a ne menţine sănătoşi. De atunci, Lica şi Tina au înţeles că fiecare fiinţă este diferită şi trebuie tratată într-un mod individual. Astfel, cele două fetiţe au învăţat o lecţie importantă despre igienă şi respect pentru natură.