To read the creation of Viorica Vancu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Viorica Vancu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Timișoara, România. Viorica are 46 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                                                              " Iubirea e singura entitate ce ramane si dincolo de stele " 

Românii cei mândrii

Românii cei mândrii , cu sângele lor ,
Poartă lacrima-n suflet încet pe Hârlău , 
În bobul de grâu mărturie a rămas ,
Colina-n verdeață și bunul popas ,
Bicazul îngână o luptă uitată ,
Pustie , flămândă , cu ulcica lăsată ,
Și glasul român- în tunet răsună ,
Purtându-i ecoul , prin văi din cunună ,
Carpații ne poartă și stema română ,
Răcnește-n durere Rarăul , răsună ,
În fiece bruș de pământ ori de sare ,
Avut-am și-n fiece piatră purtată o cale ,
Din răul Siret , purtată-n spinare ,
O țară cu codrii-n câmpiile sale ,
Moștenire o mare , flămândă izbândă ,
O limbă , o țară și-o luptă română , 
În valea bătută de talpă bătrână ,
Moldova străbună ne-adună din lume ,
Sub cetatea ridicată cu trudă nebună ,
Te leagănă cânturi în doine străbune ,
Dumbrava cu chipuri în foi și pocale , 
Mergând cu credință-n picioarele goale,
Mai jos pretutindeni este vatra străbună 
Cuvântul rostit , îți șoptește-n română ,
Eterna ta Dunăre iară te-ndrumă ,
Iar stânele pun mărturie în urmă , 
Sub fiece piatră din drumuri străine ,
Te leagănă cânturi în doine străbune ,
Ridicatus-au munții Carpați către stele ,
Ștejarii bătrâni îți sunt frați în luptele grele ,
Bucovina te-așteaptă spre munții Rarău ,
Mucezitele trepte , urcate cu greu ,
Spre vadul trecut din vale in vale ,
Semințe turtite și salcâmi peste ape ,
Neamului tău moștenire cu trudă ,
N-a lăsat nicio talpă s-o calce , străină , 
Până-n Bistrița trecut-au spre apus cu țărână ,
Din Anina brațe te-adună din lume ,
Cu patimă munții îngână un nume ,
Călcat-au Ardealul străinii cu ciudă ,
Banatul și tot ce e țară română ,
Îți poartă cu cinste un nume , române ,
Tu ești inima țării și focul din lume ,
Veghează-n piatră , și-n inimi un steag ,
Fluturând spre hotare în zori pe meleag ,
Îți tremură mâna și glasul suspină ,
Când chipuri române descoperi prin lume ,
Ești viu , nu uita -din patimi străbune ,
Cu pasul fierbinte și brațul din lume ,
Și neamului tău din colțuri de țară , 
E dârz pretutindeni , cum nimeni afară .


Nu toți sunt poeți ...

Nu toți sunt poeți , nici textele lor versuri , nu sunt ,
Lira lor le e moartă de vodcă și scrum .
Nu toți sunt stindard ci munte păgân
În nopțile reci se frământ , poate plâng .
Nu toți simt la fel cu inima , patimă-n gând cugetând
Condeiele lor sunt capete mii , de paie , de veci nebunii .
Nu toți luptă dârz , aștern printre lacrimi în somn beți de vin,
În numele lor n-am să vin , n-am să spun ,
Căci sunteți doar vorbe purtate de vânt .
Nu toți pot curma suferințele-n vers 
Și luptele aprige nicicând să le vezi
Nu toți sunt meniți să vadă de ei , de mici ,
De marii , de cei slabi sau de grei .
Nu toți poartă lacrimi-n călimările reci ,
Amar le e sufletul de sfat pe poteci
Sunt biete ființe uitate-n cărări ,
Mânați doar în cete și-n poduri stingheri .
Nu toți sunt poeți , poeții sunt singuri , și-n numele lor,
Nu calcă pecete și nu vorbesc nici de rău .
Nu spun vorbe goale chinuite-n extaz ,
Ei dorm printre stele , se trezesc rupți din rai ,
Ei nu scriu pentru voi cei ce stați beți adunați ,
Și nici pentru premii ori concursuri de dat ,
Ei pun stropi de sânge în numele lor ,
Cu patimă străbună lăsată de veghe ,
Scriu șoaptă , scriu gând , scriu lacrimă ,
Ce viu le cuprinde-n condeie lor .
V-ați bătut joc de liră , de poezia străbunilor , voi !
Ați cuprins puși în cete , minciuni cu strigoi ,
Cuvintele voastre strecurate cu ciudă ,
Purtate-n bășcălie cu tutun și fete cu humă ,
Spun numele lor , de vieți încurcate ,
Destine peline si de nopți zbuciumate.
Spun tot ce rămâne din inimi deșarte ,
Cu glasuri ascuțite-n scrieri mizere ,
Dezgustate de vin , de muieri și-arogantele grele.
Poetul e simplu și-n numele lui ,
Nu caută faima și nopți cu tutun,
Nici laude mari dumnicate-n durere ,
Nu caută locuri să scrie sau mese festive sau bere ,
Ei scriu de oriunde și unde se pun ,
Ei ating bucăți de suflet cu versuri si plâng ,
Ei vindecă răni ș-alungă și ploi ,
Ei scriu doruri multe , fără vorbe ca voi ,
De-i citești , simți cum atingi un înger retras.
Nu dorești iar să plece , în bunul rămas .


Scriitorul 

Mi-e  sufletul amurg ,pelin ,suspin,
De-a   vieții-ncercatele  destine ,
Și mă  frământ  cu-n dor nebun și plâng ,
Din țara - mamă  rămas-au biete mărăcine .

Mi-e  gândul plin și greu ș-atârna lângă mine ,
În  mii de locuri fost-am călător în gând  ,
Dar de te uiți în urmă dragă prieten , neam și tu vecine,
Stindardul poarte urme și încruntate vorbe strâng .

Mi-e  patima aprinsă de durere,
Răcnește-n mine versul de-adevăruri pline,
Nu pot să tac să fiu părtaș minciunii,
În urma lor , luptat-au și străbunii.

Mi-e  glasul surd de-atâta jale ,
În mine plânge lacrima , suspină ,
Căci țara arde și rămâne iară goală,
Doar hoții râd nebuni și stau așezați în file.

 Mi-e palma toată numa’  bătătură,
De scrisul aprig vină nu-mi găsesc ,
Românii-s mulți dar geaba, n-au animă,
În urma lor rămâne doar un scrum neomenesc.