To read the creation of Ana-Maria Simiz, request a translation by clicking the “Translate” button.

Ana-Maria Simiz participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din București, România. Ana-Maria are 30 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Fragilitate

Că sunt fragilă
Doar mie-mi recunosc
Mă sparg de mii de ori 
Și mă adun de jos
Ajung să mă întreb 
Cu ce folos? 
Mă-ntreb de are rost
Să simt până la os.
Mă sparg și mă lipesc 
Mă gândesc, îmi amintesc 
Și îmi șoptesc
Că poate totuși 
Să simt până la os 
E ceea ce mă face 
Frumos. 

Nu știu altfel să fiu, 
Îmi recunosc. 
Mă duc până la cer 
Chiar dacă știu:
E risc să cad iar - 
 Jos. 
Nu vreau altfel să fiu, 
Cu ce folos? 
Să mă transform într-un un chip rece 
Să par ce nu aș vrea vreodată a fi
Doar de dragul de a nu muri? 

Nu-mi apăr sufletul 
Nu pot să-mi fac un scut 
Și totuși ce frumos 
Nu sunt un chip de lut!


Foc și fum

Îmi simt pe piept o greutate
Poate din lacrimi ce așteaptă
Să fie vărsate.
De ce atâta rezistență?
La ceea ce simți
Când sunt absentă, când sunt prezentă. 
Ți-apar în gând
Te uiți și taci
Știu. 
Mergi mai departe 
Renunți, nu faci.
Mă lași să trec 
Din os în os
Până dispar și iar apar
De ce să negi? 
Nu are rost. 

În dor mă scald 
Poate te scalzi cu mine 
Dar stai departe 
Repeți că e mai bine. 
Două cești de cafea 
Una e goală 
Un pat prea mare 
Dorm pe diagonală. 

Spatele gol
Așteaptă întors 
O gură caldă, 
Un sărut somnoros. 
O tâmplă să nu fie uitată 
O pace de tine legată. 
Între inimă și rațiune 
Un război
Poate pentru amândoi. 

Ne-am înecat 
Conștienți că e păcat. 
Rămânem plecați 
Deși în trup neuitați. 
În negru îmbrăcați 
Negrul pasiunii 
Pe dresuri rupte 
Pe tocuri înalte 
Pe culmi în șoaptă spuse 
Înconjurați de alb 
De fum, de parfum
De un dulap ce nu mai tremură acum.


Goi

Un aeroport plin
Pentru un zbor ce se speră a fi lin
O pernă de gât
Și un gând ce rămâne mut.
Printr-atâta agitație 
Între oameni străini 
Caut lumini 
Caut o mână ce-ntarzie să vină. 
Și nu mai găsesc privirea-ți senină. 

În jur oameni vorbesc 
Țin cartea în brațe
Îi ocolesc , și simt cum
Deși zâmbesc aproape orbesc. 
Nu pot să citesc 
Prefer să gândesc 
În gol mă opresc. 

Spre nori urc 
În spațiu fizic mă mut 
Mă duc spre apus 
Însă nu-i de-ajuns. 
Privesc în jos
Mă văd. Nu mă clintesc. 
Dar zâmbesc. 

Aruncă-mi o scară 
Să urc ca odinioară 
Cu suflet cu tot 
Cu trupu-mi întors. 
Nu mă lăsa să urc pe-amintire 
Ci prin a ta privire. 
Nu mi te lua din mine
Primește-mă în tine.
Schimb de simțire. 

Să ne golim în doi 
De frică, de noroi 
Și să rămânem noi
Cu trupurile moi 
Cu sufletele 
Goi. 
Să ne ferim de stânci 
De rănile de-atunci 
Să mângâiem cicatrici 
Purtate-n dedesubt 
Sau pe un trup corupt. 
Corput de-o mângâiere 
Ce lasă-n atmosfere 
Un tremurat de plăcere.