To read the creation of Andrei-Paul Corescu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Andrei-Paul Corescu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Bruxelles, Belgia. Andrei-Paul are 44 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Arheologie

În negurile tulburei istorii
Găsim eroi loviți de-un grav defect:
Aveau un nobil crez – sublim, perfect,
Ce i-a suit pe treptele de glorii,

Dar la pierzanie i-a dus… Inert
E câmpul larg pe unde, odinioară,
Luptau cu fier în mână, ca o fiară,
Făcând pământul reavăn să dea-n fiert!

Eroii, azi, sunt pe sub colb, nu peste…
De ei mai știm din vechi înscrisuri vagi…
Și-așa cum vești râvnim de la cei dragi,
Voim să știm mai bine-a lor poveste…

Și iată că o mână, strat cu strat,
De astăzi sapă-n glii, cu dibăcie,
Făcând să ne vorbească, din vecie,
Puținul adevăr ce s-a păstrat… 


Tren 


Opriți, opriți acuma trenul, 
Cât încă n-a ieșit din gară,
Până nu-și scârțâie refrenul,
Pe linii pline de povară!

Căci eu nu vreau să plec niciunde,
Lasând în urmă bunu-mi rost,
Ce în alt loc nu se ascunde...
Vreau deci acolo unde-am fost!...

Nu știu de ce am luat biletul,
Lasându-mă ademenit
Spre destinații unde bietul
De mine nu-s binevenit... 

Și fiindcă o iubesc prea tare
Pe cea ce înapoi mă cheamă,
Opriți, deci, trenul care doare,
Mai ușurați-l de o dramă!

Nici voi nu îmi păreți ferice
În acest tren al întâmplării,
Da-s singurul ce se dezice
De el, în culmea disperării!...

Chiar de voi vreți să stați în tren, 
Trageți semnalul – pentru mine! 
M-așteaptă un peron peren
Și un trecut care revine...
	
Nu pot chiar eu să trag semnalul, 
Căci tot gesticulez și plâng,
Râvnind peronul ca pe malul
Spre care mâini întind, nătâng...

Pe geam, văd alba Ei batistă,
Cum șterge lacrimi și se-agită...
Opriți locomotiva tristă
Și trena-i rece și pripită!...



Copilărie 

Eram mic prinț sprințar prin țară,
Vânam un zmeu imaginar,
Iar slova din abecedar
Era o cheie legendară

Cu care deschideam uși noi
Spre vaste lumi, mereu alt ev...
Iar pașii mi-i purtam, când goi,
Când în ghetuțe de elev,

Căci între sat și-urbanul mediu
Mergeam ades (mereu mai 'nalt...) – 
Și unul, și-altul un remediu
La ce lipsea în celălalt... 

La sat, tot plaiul mi-era curte
Și tot mai hăt mutam hotarul,
Jucându-mă! Și, după turte,
Gustam din fructe dulce-amarul!...

În urbe, după grele uși,
La cinema, filme celebre 
Și-un haz la teatrul de păpuși
Mi-alungau teama de tenebre...

Aveam și școala, unde crete
Lumină așterneau de zor
Pe tabla neagră din perete...
Copilărie, îmi e dor...