Bianca Cristina Neculai, Proză, Grupa II

De Festival 4 Arts „Dan Iordăchescu” pe 21 iunie 2023

To read the creation of Bianca Cristina Neculai, request a translation by clicking the “Translate” button.

Bianca Cristina Neculai participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Ploiești, România. Bianca Cristina are 17 ani și este eleva Colegiului de Artă “Carmen Sylva”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

CONACUL GRANDLOVE

Era 26 iunie când Violet Morningstar trecuse pragul vechiului Conac Grandlove. Și nu degeaba se numea așa. O tragică poveste învăluia deja sumbrul conac victorian, care urma sa devină și mai tragică. Domnișoara Violet aducea cu ea un bagaj emoționant și dureros. Povestea ei de viață putea stoarce de la oricine o lacrimă.Oare și aici? Grandlove s-ar traduce într-adevăr: ,,marea iubire,, dar, numai cine nu l-a văzut poate spune asta.În realitate nici măcar o fărâmă de iubire nu se poate naște între pereții aceștia fortificați și mucegăiți. Cu acoperișul din partea vestică, ce nu a fost reparat nici pâna acum de la bombardamentele din cel de-al doilea Război Mondial, și pereții ușor afumați, nu ai zice că se poate locuii într-un astfel de loc. Mai ales că o casă nu se poate numi caminul unui familii fără iubire.
Violet putea odată să dăruiască multă iubire și să umple camera de veselie dar, de când tragedia a lovit-o, inima ei s-a închis. S-a împietrit, la fel ca sufletul tânărului din turnul Grandlove, Joseph.
Frumoasa roșcată coborî din mașină, se aplecă după bagaj, și rămase învăluită în praful pe care taxiul îl ridică în urma lui. S-a trezit singură cuc într-un loc unde nu știa pe nimeni, și nu știa încotro s-o apuce. Așteptând un gând salvator,Violet își mușca buzele uscate trăgând de pielițele însângerate. Se uită în sus și zării un chip diform ce o privea de după geamul securizat cu două rânduri de grilaj. Nu se citea deloc spaima ori scărba pe chipul ei ușor pistruiat,ci mai degrabă o curiozitate și o excitare morbidă. Toată lumea știa povestea băiatului ascuns în turnul Grandlove. Băiatul,Joseph ,a cărui soră geamănă a murit de cancer,iar el a intrat într-o depresie severă și a încercat să se sinucidă la două luni după moartea Juliei. S-a aruncat de la geamul bibliotecii,a ajuns să pice cu fața în gardul viu ce i-a pătruns adânc în piele lăsându-l cu cicatrici groase. Doamna și domnul Roseweld îndurerați în urma celor întâmplate au decis că pierderea unui copil este extrem de dureroasă dar, pierderea a doi copii este deja mai mult decât pot îndura.Prin urmare, l-au închis pe Joseph într-un loc ferit de ochii lumii, în turnul Grandlove.Avea 14 ani atunci. Și,iată-l azi, ascuns de ochii lumii,trist, în locul pe care el îl numește casă de 17 ani și 3 luni. O adevărată tragie ținută secret de urechile lumii.
Tragedia prin care trecea Violet nu se compara cu cea a soților Roseweld. Ei au pierdut un copil și au fost la un pas, să-l piardă si pe cel de-al doilea însă ,Violet și-a pierdut ambii părinți și sora cea mică într-un încediu. A pierdut totul deodată. Și acum se întreba ,după doi ani, de ce tatăl ei nu a rămas cu ea afară și s-a dus să le salveze pe mama și pe sora ei. Știa că era egoist ce gândea dar, măcar nu mai rămânea singură, se gândea ea. Timp de doi ani a fost purtată pe la tot felul de familii care nu au aceptat-o deoarece, ce să vezi, nu își permiteau din punct de vedere psihic să crească un copil atât de instabil emoțional. Erau fermecați de zâmbetul, pistruii și părul roșcat dar nu și de tăieturile de pe mâini și picioare. Așa că, într-un final, prietenii părinților ei,soții Roseweld ,au decis s-o adopte. Desigur că acesta nu era un act caritabil din partea familiei Roseweld. Violet moștenise o sumă frumușică de bani. Cum situația materială nu era foarte bună , iar un conac de mărimea Grandlove nu era ușor de întreținut, doamna casei ,pe numele ei Mary Ellen Roseweld, i-a trimis o scrisoare lui Violet în care îi cerea fetei să cadă la o înțelegere:

Draga Violet ,
Îmi pare nespus de rău că nu am gasit cuvintele pentru a-ți scrie această scrisoare mai devreme. Vestea ne-a șocat pe toți. Sper ca această scrisoare să te găsească cât se poate de bine. Știu că îți este foarte greu, de accea ,eu și dragul meu Richard ne-am gândit că ar fi mai bine să stai cu noi. Ști că și noi am pierdut un suflet bun, si iubitor asa ca tine, pe Julia. Desigur nu te aștepta să ai condițiile de acasă. De accea m-am gândit că ne putem ajuta reciproc. Tu vei deveni parte din familia noastra, vei lua numele nostru în schimbul moștenirii tale. Aștept un răspuns cât mai curând .
Cu drag, M.E.R

Draga, M. E. R
Am auzit multe despre tine. Imi pare bine că în sfârșit m-ai găsit. Da, scrisoarea ta m-a găsit sănătoasă. Salută-l și pe dragul tău ,Richard! Cât despre ofertă, mi-ar plăcea să stau la conacul Grandlove. Am auzit multe lucruri despre el și de multe ori am visat să locuiesc acolo dar, nu mă lasă inima să dau tot ce mi-a mai rămas de la draga mea familie unor străini. Prin urmare, m-am gândit să locuiesc un an cu voi,să cunosc împrejurimile, oamenii și ,abia atunci mă voi decide dacă voi rămâne, sau nu. Desigur ,nu mă aștept să stau pe gratis în conac. Vă voi plati 100 de lire lunar. Iar, cat voi fi găzduită în conac îmi voi păstra numele, Violet Morningstar.

Cu respect V. M

Violet urcă treptele apăsat și hotărăt, trăgând valiza pe treptele deformate. Ajunse la o ușă imensă bătu dar, nu deschise nimeni.Încercă s-o deschidă dar, fără succes.Așteptă un sfert de oră după care bătu din nou dar, nu îi deschise nimeni. Se hotărî atunci să meargă sub geamul băiatului să strige poate trimitea pe cineva să îi deschidă ușa.
-HEI! HEI! Băiatul!! HEI!
-Nu mai țipa că te aude lumea! spuse el speriat
-Asta și vreau. Aștept de mai bine de un sfert de oră să îmi deschidă cineva, spuse ea cu gura ușor tremurată, simțindu-se neputincioasă.
-Mă și mir că ai atăta putere în glas! Ești foarte slabă! zise băiatul cu o fărâmă de uimire în glas. Deși nu voia să recunoască că prezența fetei i-a schimbat complet starea de spirit, bătăile inimii, care deveneau din ce în ce mai agitate,îl trădau fară nicio rușine.
-Mai taci, ca nici tu nu ești mai breaz! Stai, unde pleci? De ce ești așa supărăcios?, zise ușor speriată că poate pierde atenția băiatului.
-Nu sunt, ai dreptate. M-am aplecat să iau aparatul să îți fac o poză , zise acesta încercând să pară relaxat, de frică să nu fie respins.Nu știa dacă va mai avea ocazia să-i facă o poză lui Violet.
-Nu-mi plac pozele. Fă-ți ție dacă tot îți plac așa mult!
Speriat de acest răspuns răspicat încercă să răspundă cu o glumă autoironică.
-S-ar sparge obiectivul dacă mi-aș face poză, spuse acesta rușinat frecându-și mâinile de picioare.
-Nu cred că ești chiar așa de urât. Bine, nici nu îmi prea dau seama din cauza grilajului și a perdelei. Apropo, de ce stai așa? spuse ea foarte curioasă.
-Nu cunoști povestea băiatului sinucigaș de la Grandlove? zise el fixând-o cu privirea.
-Păi, nu a murit? Nu de accea se numește, ,,Povestea băiatului sinucigaș ”? întreabă ea intrigată de vocea caldă ce se auzea de după perdea.
-Aș fi vrut eu.... Eu sunt băiatul sinucigaș. Și din păcate, sunt cât se poate de viu. Nu mi-a reușit schema și acum arăt ca monstrul lui Frankenstein. Și tu? Care e povestea ta tragică?
-Eu... nu știu la ce referi. Nu am o poveste tragică și cu siguranța nu i-aș spune-o cuiva pe care nu îl cunosc.
- Haide ,te rog, fă-mi pe plac! Crezi că am parte de multă acțiune aici, de unul singur? Și în plus nu am întâlnit pe nimeni care vine aici fară să aibe un dezechilibru mintal sau psihic. Așa că nu te mai minții singură și spune-mi!
- Păi, mi-au murit părinții și sora mai mică în incediu acum doi ani și de atunci mă plimb de la o familie la alta. Nimeni nu vrea,se pare, un copil cu depresie severă, ce se taie pe mâini și își provoacă durere, spuse ea cu un aer degajat parcă simțind că nu va fi judecată.
- Și tu crezi că asta nu e o poveste tragică? Bine trebuie să recunosc, mie dacă mi-ar muri părinții ar fi o sărbătoare. În fine...Și atunci de ce nu renunți? De ce nu te sinucizi? Tu nu ești prinsă și ținută sub control ca mine. O poți face!
-Nu! Nu o voi face pentru că încă cred că mai există speranță. Refuz să cred că o singură zi îți distruge tot restul vieții. Dacă ar fi așa nu ar mai exista niciun om pe pământ. Toți ar alege să facă asta. Așa că eu aleg să lupt încontinuare. Și ar trebuii să o faci și tu.
-Crezi că nu am făcut-o? Lupta m-a înnebunit. Nu mai dorm noaptea de gânduri care se ceartă între ele. Fiecare are dreaptate în felul lui. Azi se fac trei zile de când nu am mai dormit, așa că oricum poți fi doar o halucinație. Oricum de ce îți spun ție asta? spuse acesta usor agitat.
-Nici eu nu știu de ce ți-am spus ce ți-am spus. Dar te asigur că nu sunt o halucinație.
-Prea bine atunci. Dacă nu ești o halucinație, atunci ești o străină. Cum te numești străino?
-Violet Morningstar, străinule.
-Violet....,schițând un rânjet dulce.Hmm.... Eu sunt Joseph Roseweld. Acum că m-am asigurat că nu ești o halucinație și nu mai suntem străini îți pot spune că această poartă nu este deschisă niciodată. Trebuie să ocolești zidul acela din dreapta și vei da de poarta roșie. Aceea este mereu deschisă.
-Nu puteai să spui asta de la început?
-Ți-am spus, nu am parte de acțiune aici și, mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Acum parcă nu mă mai simt așa singur. Mulțumesc!
-Și eu îți mulțumesc pentru ajutor, Joseph Roseweld.
-Oricând Violet Morningstar,spuse zâmbind ușor în colțul gurii.
Violet își ridică valiza de pe jos,îi făcu cu mâna lui Joseph și merse întocmai pe unde îi arătase mai devreme. De mult ,nimeni nu-i mai furase un zâmbet sincer, iar asta o făcu să se rușineze. Respira greu, și abia își mai trăgea picioarele după ea dar, trebuia să facă o impresie bună așa că, trăgea de ea cât putea. Fusta i se prindea de florile de câmp ce îi gâdilau gleznele subțiri. Iar pantofii erau murdari pe alocuri de noroiul uscat. Într-adevăr, Joseph nu mințise. După ce ridică capul din pământ, și-și dădu părul pe după urechi zări poarta cea roșie,zidită pe un perete maiestos , luminat de apusul cald și dezmierdător. Părea desprins dintr-o poveste. Exact cum și-a imaginat. Însă, Joseph nu făcea parte din acest tablou de vis. De ce era separat? El făcea parte din tabloul sumbru și întunecat unde nicio ușă nu este deschisă pentru el iar ferestrele sunt blocate cu gratii. Cum putea o casă să fie în două moduri si doua trăiri diferite.
Într-un final a ajuns și la treptele ce conduceau sprea poarta cea roșie. Erau mult mai curate și mai drepte iar, în lumina puternică, păreau prăjituri abia scoase din cuptor. Așa că ,păși tiptil pe fiecare pătrățică cu pantofiorii ei delicați deși ,ușor murdari. Până să apuce să bată în ușă se trezi în față cu o doamnă înaltă, cu un coc bine strâns , cu bust generos, cu talia nici prea mică ,nici prea lată. Avea o privire serioasă și deloc primitoare. Violet spera ca aceasta să nu fie doamna E.M.R, cu care a corespondat ,deoarece, ea chiar căuta un cămin pe cât se poate de primitor. Dar, înțelegerea rămâne înțelegere. Va sta un an, va plăti o sută de lire pe lună și de abia atunci va decide dacă va râmăne sau nu. Ea spera, în adâncul sufletului ca, acesta să fie locul pe care îl va numi acasă după mult timp de mutat dintr-un domiciliu sec în altul fără a prinde rădăcini. Poate acum era șansa ei.

-Tu trebuie să fii Violet. Nu-i așa? schimbându-și expresia facială în una, mai prietenoasă.
-Da doama. Eu sunt Violet Morningstar. Încântată să vă cunosc! îi mai venise inima la loc.
-Eu sunt Mary Ellen Roseweld, cea cu care ai corespondat.
,,Deci, ea este M.E.R.! În sfârșit o cunosc pe femeia despre care mama a bârfit cel mai mult. Nu pare o cotoroanță, cum mi-o aminteam de când eram mică. Poate o sa ne înțelegem bine, sau ori fi doar aparențele.”
,,Ce slabă este. Nu i-au dat să mănânce ca lumea la familiile alea. Au lăsat-o nemâncată.... Trebuie să o fac se simtă cât mai bine ,că să pun mâna pe bani. Dar, pare deșteaptă, sper să nu am de tras cu ea.”
Cele două făpturi stăteau și se studiau una pe cealaltă fără ca una să mai adauge ceva preț de un minut. În cele din urmă doamna Roseweld a spart tăcerea asurzitoare.
-Poți să-mi dai mie valiza. Te ajut să te acomodezi. Cina este la 18 așa că mai ai timp să îți despachetezi.
-Mulțumesc!
,,Din spusele mamei conacul părea mult mai murdar” se gândea Violet
,,Ce bine că am pus servitorii să curețe lună zidurile principale și treptele. Prima impresie contează.”
Violet era complet prinsă de peisajul de basm. Fosta ei casă, cea care a ars, era un conac de tip german așa că nu avea cum să nu rămână plăcut surprinsă de frumusețea conacului victorian ce părea că prinde viață după lăsarea nopții.
Camera ei era orientată către sud. Cu vederea cea mai frumoasă, după părerea ei, vedea cămpul de maci, si munții în depărtare. Și, cel mai important, putea zări turnul lui Joseph dacă se apleca puțin. Asta o făcea să se umple de entuziasm. Deși nu descoperise exact de ce. Ce o făcea să se simtă așa? Faptul că mai cunoscuse pe cineva cu aceleași gânduri întunecate ce secau orice om zdravăn la cap sau era o pură atracție fatală. Gândul că ea și cu el s-ar cunoaște față-n față o înspăimânta totuși.
,,Dacă el a zis că arată ca monstrul lui Frankenstein înseamnă că,ori este foarte realist ori exagerează. Dar de ce s-ar ascunde fără motiv? O să îl văd la cină?” se gândea Violet mușcându-și buzele și jucăndu-se cu o suviță de păr în timp ce privea pe geamul murdar pe alocuri de zoaiele de apă rămase de la ploi.
Așeză pe patul ,ce părea abia făcut ,un ziar desfăcut peste care așeză valiza prăfuită. Din bagajul umil scoase o carte. Cartea ei de suflet pe care o purta peste tot pe unde mergea. O citise de șase ori și tot nu se sătura de farmecul cărții. A fost singurul lucru ce a putut fi salvat din fostul ei conac. Era o carte-jurnal a unei fete ce a ajuns piratul navei Abigail Storm și care a călătorit prin toată lumea. Știa să vorbească majoritatea limbilor de pe planetă iar majoritatea prietenilor ei erau baștinașii insulelor pe unde a cutreierat pe coasta africană.
Violet visa să evadeze din mica ei lume și visa de multe ori cu ochii deschisi, melancolică, cum ar fi să vadă toată lumea de pe o navă de pirați și să aibe prieteni în toate colțurile lumii.
Din păcate viitorul lui Violet, cel puțin cel apropiat, era destinat la Grandlove. Locul unde tragediile iau amploare.