To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Camelia Florentina Șuiu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din București, România și are 45 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Neînțelept, neomenesc, sunt apă

Sunt apă. 
Am aflat-o în ziua în care visele pe care le amânasem de câteva vieți încoace
Au țâșnit brusc din mine și am devenit cascadă.
Doar astfel știam să iubesc,
Năvalnic, fără măsură, neînțelept, neomenesc.

Mai târziu, mi-au secat izvoarele până la piatră,
De mi-au plâns ploile de milă,
Mi-au spălat rănile și m-au făcut lac de munte. 

Mă mai apucă, uneori, câte-un dor de adâncuri,
Doar sângele meu vine din străfundul pământului,
Simt nisipul plimbându-se prin artere.
Și mi se pare că mi-aș putea alege singură sfârșitul.

Dar nu mă pot hotărî, să mă dăruiesc unui ocean,
Sau să mă evapor până la Dumnezeu?

Numai că dacă mă gândesc mai bine, cred că mă voi da de băut unui mânz...


De câteva ori într-o veșnicie

Adevărul nostru nu stă pe pământ, 
Pe unde ne purtăm lumește umbra.
Noi suntem comete, ne vedem de devenirea noastră,
Fiecare în colțul său de cer…
Uneori, ni se intersectează zborurile
Și au loc accidente asemănătoare celor de pe străzi.
Atunci ies certuri, scuze și acuze, 
Că de ce nu te uiți pe unde mergi,
Eu mă grăbeam să ajung la piciorul stelei
Făgăduite de restul zilei de ieri...
Se întâmplă însă, de câteva ori într-o veșnicie,
Ca doi oameni din aceștia fără carne și fără oase,
Venind de la ani lumină depărtare,
Fiecare dintr-o altă zare,
Să se izbească față în față, proptindu-se unul în privirea celuilalt,
Încât ajung să vadă până în adâncurile ființei,
Citindu-și, unul altuia, într-o secundă, tot trecutul.
În urma impactului, fluide cum sunt, sufletele
Curg dintr-unul în celălalt și li se încurcă visele unele cu altele,
De nu mai știu, săracele, care le e începutul și sfârșitul,
Nu mai pricep dacă sunt unul singur sau două,
Ori cum se face că se recunosc:
„Îmi amintesc de tine, dormeai pe geana mea în altă viață. Mai știi?”


„E frig aici, la sfârșitul sfârșitului” *

Suflă un vânt rece prin mine,
Sună a deșertăciune și a pustiu,
E-atât de frig fără credință,
Cerul gol apasă mai greu.
Durere nouă peste durere veche,
Suprapuse, întrepătrunse,
Se confundă una cu alta,
Se cufundă una în alta...

Nu știu ce-a fost mai întâi,
Te-am pierdut pe tine,
Sau am început să dispar eu?
Moartea ta se reinventează în mine
În mii de feluri imposibile,
Mă judecă și mă condamnă
Pentru slăbiciune și pentru teamă,
Pentru tot ce aș fi putut face
Mai mult.
                                                                                                   * „Cronicile din Narnia”, C. S. Lewis