Alexandra Nicolau participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Brașov, România și are 18 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Cimitirul
 
Un loc pustiu, demult uitat,
Se întinde ca un tărâm de neuitat.
Mii de pietre reci, cu nume gravate,
Și alei vechi pavate.
O ceață cenușie,
Corbi agitați ce liniștea sfâșie.
Aici morți se odihnesc,
A căror vise nu se mai împlinesc.
Copaci uscați și înalți
Privesc spre cavoul celorlalți.
Un loc trist, întunecat,
De speranță e secat.
Câteodată par c-apar
Amintiri, zvârcolite de-un gropar,
Un om singur și sărman,
Înecat în propriul amar.


Tânăr curaj

Pe malul apelor albastre
De la hotarele noastre,
Ședea plângând un mic băiet,
Sprijinit de un puiet,
Cu capul însângerat,
Zgribulit și degerat,
Fugit de pe front 
Spre orizont,
In haine de soldat
Și un pistol degradat,
Ud din cap până in picioare
De zăpezi strălucitoare,
Căci ianuarie era 
Și crivățul șuiera.
Avea vreo douăzeci de ani
Și lupta contra dușmani
Dar acum rănit era,
Să se facă bine spera,
Pe front să se întoarcă, 
Să mai lupte încă o data.
Mic, firav, dar hotărât, 
Înspre apă s-a târât,
Rana și-a  spălat,
De pe jos s-a ridicat,
În omăt s-a afundat,
Genunchii i s-au scufundat,
Dar el tot înainta 
Și spre luptă se îndrepta,
Pregătit să moară
Pentru a noastă comoară,
Țara mândtă și prosperă,
Ce căminul ni-l oferă.


Inimă de cavaler

Ai ajuns pe vreme furtunoasă la poarta castelului de piatră, 
Ce întruchipează inima mea împovărată.
Totul rece și pustiu,
Ce odată a fost frumos și vesel este acum ca un sicriu,
O ruina întunecată, 
Demult neumblată, cu o poartă ferecată.
Deși toți s-au întors din drum,
Tu ai vrut să intri oricum.
Ai spart ușa ferecată 
Și ai pătruns fără prejudecată. 
Nu te ai speriat de aparență, 
Aflând interiorul gol, secat de orice esență sau prezență.
O făclie ai aprins 
Și o urmă de speranță s-a extins. 
Inima a încercat să bată 
Iarăși pentru prima dată.