Nicoleta-Katalina Pauliş participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Motru, România și are 47 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

1. Te caut ades

Te caut ades
pe tine, care-ai fost a mea
atât de scurtă vreme

Parcă te văd 
parcă te aud
cu vorba ta peltică
şi dorinţe mici
cu ochii-nlăcrimaţi 
privind dintr-o vitrină cu păpuşi

Azi pot să am în gând 
păpuşa mea
şi pot avea şi pluşul 
dar nu te am pe tine
şi multele dorinţe ce se-ascund 
cu jind tăind în mine

Ades te caut 
şi ades te-aud
cum mă ascunzi de mine
să mă ascunzi de lume 
care m-ar vrea altfel decât eu sunt

Cu ochii-n lacrimi 
eu ades te caut 
cu tremurânde mâini 
care suspină pentru 
un colţ de suflet 
în care te mai simt 
când câte un pluş
îţi mai dărui 
cum ţi-ai dorit 
şi cândva n-ai avut

Ades, ades te caut 
şi disperată îndelung te strig:
„Copilăria mea, tu unde ai fugit?” 


2. Sărbătoare-n primăvară

A înverzit, iar, câmpul 
iar soarele din zi 
zâmbeşte în mărgele de pe ii... 

Se-aud din nou afară glasuri de copii 
iar primăvara vine cu zvon de ciocârlii.

Se-aude, sacră, toaca, 
din răsărit, dinspre biserici. 

Parfum de lăcrămioare şi zambile 
să îţi lucrezi ogorul, 
te-mbie, dacă vrei, în toamnă, 
roada bogatul dar să-ţi fie!

Lucrează dar, cu bine, 
pământul, lăsat ţie, 
cu spor, cu zâmbet larg, 
spre darnică solie. 

Şi nu uita, de sfinte sărbători, 
sapa s-o laşi de-o parte
iară de Paşti, să şi ciocneşti 
cu drag, un ou, 
şi-o lumânare să aprinzi
pentru cei duşi departe.


3. Vinerea mare
(ecoul unei dureri)

Roşu, în miazăzi  
soarele s-a oprit, 
nu, nu putea privi
grozava scenă, 
ce sub privirea lui 
se petrecea.

Voia ca de durere 
să se stingă, 
văzând pe crucea rece
Mântuitorul cum încet, încet
din viaţă se stingea.

Iar soarele pe lună o chema
tăcândă să-l acopere
cu mantia ei rece de durere.

S-a zguduit pământul
când universul ’nalta suferinţă şi-a strigat, 
în mii de inimi,
cu uriaşe valuri inundându-l, 
şi-ale pământului stihii au sfâşiat
perdeaua templului şi-a cerului lumină!
Şi prorocirea veşniciei s-a-ntâmplat.

Şi a plouat cu lacrimi 
din inimi îngereşti cutremurate, 
din a Mariei, mamă cu inimă curată,
de necuprinsa grea durere încercată, 
alăturea de inima căită a lui Petru,
nădăjduind durerea să se stingă.

De trei zile de speranţe-n
văpăi cu suferinţe, 
ca patimile de pe Calvar 
pentru vecia lumii să învie.