Anastasia Iris Ciobanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Chitila, judet Ilfov, România și are 10 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Drum
                            
Copilăria trece lin, ca umbra unei ore,
Lăsând în urmă pașii suspinând în timp,
Și uneori alerg în vise multicolore,
Când tot ce-a fost nu reușesc să prind.

Și-n mine cresc dorințe care-așteaptă drum,
Și vise ce se-anunță ca un cer senin spre seară;
Le strâng în suflet strâns, că-s tot ce am acum,
Și sper că într-o zi or să se-aprindă iară.

Viitorul stă în față, mare și necunoscut,
Cu drumuri ce se-ndreaptă spre locuri fără hartă,
Și încet, în mine crește gândul unui început —
Și cred că-n drumul meu o să-mi găsesc o soartă.


Iubesc România
		
Pe cer se ridică tricolorul în zare,
Și vântul îl poartă cu mândru avânt,
În straie frumoase, în ziua cea mare
Copiii s-adună la horă și cânt.

Iubesc România pentru speranță,
Obiceiuri și datini ce-n suflet rămân,
Pentru oameni uniți și clipe de viață
Când râs de copii răsună pe drum.

Iubesc România pentru culoarea,
Ce-n zori pictează câmpia cu flori,
Și munții măreți se-nalță în zare,
Ce ascund adevărate comori.

Iubesc România pentru bunicii
Ce cu greu ne-au crescut cu iubire și dor,
În jurul mesei s-adună nepoții
Lângă focul ce arde în sobă ușor.

România e țara inimii mele,
Hai s-o iubim și prieteni să fim,
Să-i urăm cu drag sub raze de stele,
La mulți ani, noi te prețuim!


Viitor
			
Pe-un drum acoperit de fum în depărtare,
Un copil privește lumea și speră la schimbare
În ochii lui adânci, ca două porți de dor,
Se vede-un viitor pierdut ca un ecou în zbor.

Războiul trece-încet, cu pași de fier pe stradă,
Și smulge din tăcere tot ce-ar putea să cadă;
O jucărie ruptă zace-n noroiul cel greu,
Și pare că se-ntreabă: Unde e jocul meu?

Copiii cresc în zgomot, în nopți prea apăsate,
Cu frunțile prea tinere de griji împovărate;
Ei poartă-n palme fragilele lor vise
În viață și în pace cum le-au fost promise.

Dar până când lumina va îndrăzni să vină,
Rămân priviri triste, sub ceruri fără vină;
Și pacea, deși aproape, pare că stă pe loc —
Speranțe de copii sunt aruncate în foc.