Anastasia Iris Ciobanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Chitila, judet Ilfov, România și are 10 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Anastasia și prietenul venit de printre stele
Anastasia avea zece ani și o imaginație atât de bogată, încât uneori părea că lumea ei interioară e mai colorată decât realitatea. Locuia la marginea unui orășel liniștit, aproape de o pădure mare și misterioasă, unde copacii șușoteau secrete, iar lumina apusului se strecura printre frunze ca o vrajă. Acolo își petrecea cel mai mult timp, visând la aventuri nemaivăzute și la prietenii neobișnuite.
— Dacă extratereștrii există, sigur nu stau în orașe plictisitoare, murmura Anastasia, așezându-se pe o buturugă.
Vântul i-a răspuns foșnind, iar fetița a zâmbit.
Într-o seară de vară, când cerul era presărat cu stele strălucitoare, Anastasia a observat ceva ciudat: o lumină verde-albăstruie se mișca haotic printre copaci, ca un licurici uriaș și neastâmpărat. Curiozitatea a fost mai puternică decât teama, așa că fetița a pornit spre lumină, cu inima bătându-i nebunește.
Ajunsă într-o poiană, Anastasia a descoperit sursa luminii: o mică navă spațială, avariată, iar lângă ea… un extraterestru. Era mic, cam cât un copil de cinci ani, cu piele sidefată, ochi mari și expresivi și trei antene care se mișcau caraghios de fiecare dată când era emoționat. Când a văzut-o, extraterestrul a scos un sunet ciudat, apoi a zâmbit larg.
— Nu te speria! a spus el într-o română stângace, dar adorabilă. Eu sunt Zipo. Am… o mica problemă tehnică.
— Adică ai căzut din cer? a întrebat Anastasia serioasă.
— Exact! Elegant, nu? a spus Zipo, încercând să pară mândru, dar alunecând pe iarbă.
Anastasia a râs cu poftă.
— Ești cel mai simpatic extraterestru pe care l-am întâlnit vreodată.
— Și tu ești primul om care nu a leșinat, a replicat el fericit.
Anastasia a izbucnit în râs. Nu de frică, ci de uimire și bucurie. În fața ei se afla cea mai mare aventură a vieții ei. Din acea seară, Anastasia și Zipo au devenit prieteni. În fiecare zi, fetița îl ajuta să-și repare nava, folosindu-se de piese improvizate: capace de borcane, sârme, jucării stricate și chiar o lanternă veche a bunicului. Zipo, la rândul lui, îi povestea despre planeta lui, Lumina-X, unde copiii învățau să zboare înainte să scrie și unde râsul era cea mai importantă sursă de energie.
Într-o zi, Zipo a activat din greșeală un dispozitiv de camuflaj, iar Anastasia a devenit… invizibilă.
— Zipo! Nu-mi mai văd mâinile!
— Ups. Mică eroare cosmică, a spus el calm. Stai nemișcată!
A urmat o jumătate de oră de râsete, pentru că Zipo tot dădea indicații greșite, iar Anastasia se lovea de copaci invizibili.
Aventurile lor erau pline de peripeții amuzante. Într-o zi, Zipo a încercat să „repare” o vacă din gospodăria vecină, crezând că funcționează pe bază de energie cosmică. Rezultatul? Vaca a început să danseze în mijlocul curții, iar Anastasia râdea cu lacrimi, încercând să explice vecinilor că sigur a fost „de la vânt”.
În altă zi, Zipo a descoperit dulceața de prune. A mâncat atât de mult, încât a început să strălucească în nuanțe de mov și să se lipească de pereți. Anastasia l-a ajutat să se curețe. Erau momente simple, dar pline de o fericire pură.
— Anastasia, a spus Zipo într-o seară, navă mea este aproape gata.
— Asta înseamnă că pleci? a întrebat ea încet.
Zipo și-a lăsat antenele în jos.
— Plec… dar aș vrea să vii cu mine. Doar pentru puțin. Să vezi Lumina‑X.
Ochii Anastasiei au strălucit mai tare decât stelele.
— Chiar pot?
— Este o invitație specială intergalactică!
Zborul prin spațiu a fost amețitor și minunat. Anastasia râdea în timp ce planetele treceau ca niște mingi colorate. Pe Lumina‑X, copacii cântau, norii erau moi ca vata de zahăr, iar ființele de acolo au întâmpinat-o cu aplauze luminoase.
— Prietena mea de pe Pământ! a anunțat Zipo mândru.
Familia lui Zipo a venit imediat spre ei. Prima a fost mama lui, Zimara, o extraterestră înaltă și delicată, cu ochi luminoși și aripi translucide care sclipeau în nuanțe blânde.
— Bine ai venit pe Lumina‑X, copil al Pământului, a spus ea cu o voce caldă. Zipo ne‑a vorbit mult despre tine.
Apoi a apărut tatăl lui, Raxor, cu umeri largi și un aer protector. S-a aplecat puțin ca să ajungă la
nivelul Anastasiei și a zâmbit sincer.
— Ai avut grijă de fiul nostru când s-a pierdut printre stele. Îți suntem recunoscători.
Anastasia a simțit cum obrajii i se încălzesc.
— Zipo m-a făcut să râd în fiecare zi, a spus ea timid. E cel mai bun prieten al meu.
Din spate, a țopăit curioasă sora mai mică a lui Zipo, Lumi, care a înconjurat-o pe Anastasia.
— Deci tu ești prietena de pe Pământ! Învață-mă și pe mine să râd ca tine!
Toți au izbucnit în râs. Familia lui Zipo i-a oferit Anastasiei o masă festivă din lumini colorate și fructe care schimbau gustul cu fiecare mușcătură. În acea seară, s-au spus povești, s-au schimbat amintiri și cerul Lumina‑X a strălucit mai tare ca niciodată.
Zipo s-a apropiat de Anastasia și i-a șoptit:
— Vezi? Acum faci parte și din familia mea.
Anastasia a zâmbit, simțind că, oriunde ar fi în univers, legătura lor va rămâne la fel de puternică.
Zipo o aduce în siguranta pe Anastasia pe Pamant. Antenele lui nu mai tremurau de tristețe, ci de emoția plecării. Într-o seară, Zipo i-a spus cu voce joasă:
— Trebuie să mă întorc acasă. Dar nu o să te uit niciodată, Anastasia. Prietenia noastră a schimbat stelele mele pentru totdeauna.
Anastasia a simțit cum inima i se strânge. Știa că adevărata prietenie înseamnă uneori și despărțire. Cu ochii înlăcrimați, i-a oferit lui Zipo cel mai prețios lucru al ei: un desen în care erau amândoi, ținându-se de mână sub un cer plin de stele.
— Să nu uiți că pe Pământ ai o prietenă care te așteaptă, i-a spus ea.
— Când te uiți la stele, sunt acolo, a șoptit Zipo. Și când râzi… planeta mea strălucește.
În noaptea plecării, nava lui Zipo s-a ridicat încet, luminând cerul. Anastasia a privit până când lumina s-a pierdut printre stele. Deși îi era dor, simțea și o bucurie caldă în suflet: știa că prietenia lor era mai puternică decât orice distanță. De atunci, ori de câte ori Anastasia privește cerul, zâmbește. Pentru că știe că, undeva printre stele, un extraterestru simpatic și amuzant se gândește la ea, iar aventura lor continuă… în inimile lor.
