Annabella Elena Ionescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Lugoj, România și are 12 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Când luminile se sting

Când luminile se sting
Sufletu-i un labirint,	
Printre gânduri ce ating, 
Visuri care mă frământ. 

O lume demult uitată
Se strecoară-ncet, tiptil,
Ca o șoaptă înghețată
Dintr-un vis ca de copil.

Pașii noștri se încurcă
Printre umbre fără glas,
Timpul parcă ne mai fură
Câte-un suflet, câte-un ceas.

Ne căutăm pierduți prin noapte
Ca printr-un ecou străin,
Printre gânduri nerostite
Și-n tăcerile ce vin.

Doar în noi rămâne vie
O lumină, ca un gând,
Care arde și ne-nvie
Când ne pierdem rând pe rând.


Ecouri stinse

Într-o lume plină de vise,
Plină de lumini aprinse,
Se aud ecouri stinse
Din speranțe necuprinse.

Pașii trec grăbiți prin noapte,
Umbrele se sting în șoapte,
Stelele, ca o carte,
Scriu destine mai departe.

Printre gânduri rătăcite
Și dorințe risipite,
Inima își face drum,
Ca o flacără în fum.

Iar în zori, când totul tace,
Visul prinde iarăși pace
Și, din visele ce dor,
Se înalță un nou zbor.

Sub visele tuturor
Stau dureri în pacea lor
Și, oricât timpul ar trece,
Vremea lor rămâne rece.


Pașii primăverii

Primăvara vine-n pași de dor,
Cu glasul lin ca de izvor,
Cu muguri verzi pe ramuri reci
Și soare cald prin nori răzleți.

Se-ntinde iarba ca un vis
Pe câmpul crud, abia deschis,
Iar vântul poartă-n zbor ușor
Parfum de floare și de dor.

În zori, când cerul e senin
Și mii de păsări în stol vin,
O ciocârlie dinspre nori
Cheamă lumina peste flori.

Copacii-și scutură uitarea,
Îmbracă-n verde sărbătoarea
Și fiecare fir plăpând
Își spune taina tremurând.

O, primăvară, dulce glas,
Tu vindeci timpul, ceas de ceas,
Și pui în inimi iar scântei,
Cum o făceau bătrânii zei!