Sarah Maria Ardelean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Marghita, judet Bihor, România și are 15 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Biblioteca visurilor

Într-un colț ascuns al timpului,
Într-un loc nepătruns de figuri,
Există o bibliotecă fără ziduri,
Ce încă adăpostește mii de visuri.

Fiecare filă de pe rafturile biblioteci, 
Are o esență de furfural,
Unele poartă miros de furtună,
Altele poartă aroma unei dimineți promise.

In toate scrierile există câte o fărâmă de speranță,
De pace, de dragoste , de poveste...
Toate adăpostesc câte un vis aparte, pline de culoare și farmec.
Aceste vise locuiesc departe în zare , acolo unde timpul definiție n-are.

Visele  plutesc în fiecare filă și inundă sufletele cititorilor,
Ele nu sunt doar povești scrise, ci universuri ce așteaptă să fie trăite.
Această bibliotecă e o fărâmă de cer, presărată cu mister...
Iar în final aceste vise vor pluti ca stelele in etern!


Îngerii

Îngerii cu numele sculptat în poeme, 
Vin în timpul nopții și mângâie pământul,
Cos răni ascunse din sufletul grădinilor
Și-aduc un leac vindecător omenirii.

Dintr-un fir de iarbă fac poveste,
Dintr-o lacrimă un ocean,
Dintr-o noapte grea, ei făuresc dimineața,
Iar din suspine fac cânturi sublime.

Ei modelează zorii ca pe o ființă vie,
Ne veghează din vazduh
Și prin freamătul blând ne șoptesc:
Priviți lumea cu ochii sufletului!


Statuie de sfială

Plânge în mine o statuie de sfială.
Mintea mea e goală,
Sufăr în agonie,
Iar pe filele jurnalului meu nimic nu scrie..

Nici cântec, nici culoare,
Nici cer, nici răsărit,
Doar taina irosită,
A unui infinit.

Mă pierd cu firea-n zare
Și mă înfășor cu jale,
Totul e apăsat,
Iar lumea-mi pare a fi un poem nescris....

Mă plimb printre altare
Și parcă aud în șoaptă jurăminți.
Ochii mei plâng cu lacrimi fierbinți,
Iar sufletul meu se gândește la apogeu.

Dar undeva în beznă, 
Sub tot ce s-a pierdut,
A rămas o scânteie,
Ce încă n-a tăcut.

Și poate că minunea,
Nu vine cu ecou,
Ci crește fără de veste,
În locul cel mai gol.

Statuia de sfială, se sparge încet,
Parcă vine un val de îndrâzneală,
Iar sufletul meu repetă în taină,
Vreau să fiu  liber de povară!