Claudia Samoila participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Cluj-Napoca, România și are 34 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Ceaiul mate

Cioc-cioc. Maria auzise bătăile în ușă ieșite dintr-un vis. Două ciocnituri și apoi liniște. Rămase țintuită în holul apartamentului. Se uită amețită, printre genele lungi, la cada plină cu apă fierbinte și la petale printre aburi.

Nu-i plăcea să deschidă ușa; nu aștepta pe nimeni. De obicei pășea în vârful degetelor, se apropia de vizor și urmărea, abia respirând, cine era de partea cealaltă. Voia să intre în baie, să prindă cada cu palmele ei și să se bucure de liniște. Cu câțiva ani în urmă era mai curajoasă. Se îmbăta fără să se gândească de două ori, pleca în țări străine lăsându-și viața pe pauză. Acum privea ușa de la intrare cu teamă, ascultând cum apa de la robinet curgea în cadă, umplând-o.

Cioc-cioc. Maria tresări, dar nu-și dădu seama dacă era de la bătăile care o sâcâiau sau de la apa din cadă care dădea pe dinafară, udând gresia din baie.

Se hotărî să meargă să închidă robinetul până ce nu avea să-și inunde apartamentul. Își văzu picioarele purtând-o totuși spre ușa de la intrare. Întoarse capul spre baia pe care o lăsa în urmă. Aburii ieșeau și îi încețoșau privirea.

De când era mică mâinile îi erau așa mici încât nu a putut prinde viața. Si uite-o acum cu degetele ei răsucind cheia în broască. Nu se mai uită prin vizor ca să-și pregătească vreun discurs defensiv – că nu are cu ce să ajute, că n-are bani, mâncare sau timp. Apăsă clanța și ușa se deschise, atingându-i coapsa stângă.

Încercă să deslușească silueta printre aburi. În fața ei stătea cel cu pielea arămie. Cu lobii urechilor lăsați de greutatea cerceilor argintii. Cu privirea inertă și o geacă de piele pe umeri, sub care ținea o geantă grea de piele. Se strecură pe lângă ea și se îndreptă țintă spre baie. Închise robinetul, iar aburul i se prinse de haine.

Mariei i se opriseră cuvintele în gât. Îl visase toată viața, citise despre el, îi șoptise rugăciuni printre buze. Voise să-l reînvie, în caz că era mort.

La paisprezece ani îi făcuse un altar în grădină, printre frunze de pelin și mușețel. A doua zi se trezise cu mintea încărcată — poate distruge lumea, poate își dă sufletul lui, unui zeu neiertător. Și, în ceața dimineții, distrusese altarul cu picioarele și cu pumnii, scuipând și urându-se pentru gândurile ei. Iar acum intrase în viața ei ca și cum nimic nu ar fi fost neobișnuit. Auzi din baie cum robinetul fusese închis. Tălpile pantofilor lui se mânjiră cu apa roșiatică de pe gresie.

-Hai să bem un ceai.

Vocea lui era răgușită, ca și cum abia se trezise din morți. Se trezise neiertător pentru ce-i făcuse atunci? Frica o strânse și mai tare în brațe.

-Te rog să-mi ierți nesăbuința, spuse el, încruntându-și nasul și mutându-și privirea către tălpile ude ale încălțărilor. Mă descalț imediat.

Maria își mută atenția când el își lăsă pantofii în hol. Stomacul i se întoarse pe dos când simți în nări fier și sânge.

Veni din spate, respiră aproape de ea și îi strivi frica. Își puse palmele peste ale ei, pe ușa de la intrare, o împinse și o încuie cu cheia. Îi apucă mâna și o trase către interiorul apartamentului, ca și cum el o invitase pe ea înăuntru, nu invers.

Mariei îi era teamă să-l privească. Fura mici ocheade către mâna lui prinsă într-a ei, către labele picioarelor lui, exact așa cum și le imaginase în fața altarului. Urcă încet spre gâtul lui, spre pielea dezgolită, spre urechile îngreunate de cercei. Și, în cele din urmă, spre ochii lui negri.

Raze răzlețe de soare îi încălzeau pielea și, pentru o clipă, părea că ochii lui sunt ca mierea. Apoi se întorceau la negru, ca aripile corbilor în zbor.

-Vino să te învăț să prepari mate.

Vino era neputincios, pentru că mâna lui o trăgea deja pe canapea. O lăsă liberă doar când îi simți coapsa lângă a lui. Trase de banda genții peste cap, deschise fermoarul și Maria văzu ustensilele: termosul într-o parte despărțit de un perete de material gros de cutia de metal.

-Poți deschide asta, te rog?

Îl urmărea fără să clipească și își  vedea mișcările ca într-o oglindă. Luă cutia și o deschise de parcă era a ei, de parcă toată viața nu făcuse altceva decât să deschidă acea cutie pentru bărbatul care îi atingea coapsele cu pantalonii lui.

Credea că, dacă întoarce capul, el nu va mai fi acolo. Din cutie ea prinse lingurița și umplu de câteva ori ceașca cu bucățile uscate de iarbă. El bătu fundul ceștii de masă, o ținu într-o parte și, în spațiul lăsat liber, afundă paiul gros de metal. Apoi turnă apă fierbinte din termos, lângă pai, umplând recipientul.

Geamul camerei rămăsese deschis de dimineață. Aerul rece de iarnă se lovea de aburii din baie. Maria spera ca, dacă nu e moartă, măcar să o facă în următoarele momente. Îl dorise treizeci de ani. La paisprezece ani mutase altarul din grădină înăuntrul ei. Îl crease din gânduri și din informațiile adunate despre zeii aproape morți. De afară intrară în cameră mii de gângănii, transformând pereții albi în unii întunecați, ca ai peșterilor umede.

Ochii lui străluceau în întuneric. Altarul lui Supay era grandios. Îi acaparase inima, plămânii, ficatul. Nu mai voia să mănânce, să doarmă, să respire fără ca zeul ei să-i îngăduie asta.

Plânse de fericire când doctorul îi dădu veștile înfiorătoare. Râdea cu lacrimile curgând șiruri- șiruri. După ce ieșise din cabinetul lui, se uita deseori peste umăr ca să verifice cât de bine trăia și tot ce putea vedea erau cerceii lui de argint strălucind în soare.

Frigul câștigă lupta cu aburii. Halatul nu-l mai simțea pe ea. El îi prinse umărul gol tremurând și îi zâmbi.

-Bea.

Maria luă recipientul de lemn fără să-l privească, prinse paiul între buze și trase. Spatele începu să o usture și întreg corpul i se înfierbântă. Noduri groase ieșeau din ea, mișcându-i torsul. Își întinse gâtul astfel încât privirea să-i cadă mereu în ochii lui.

Oase grele, însângerate, crescură din ea, dar nu urlă. Ochii îi erau înlăcrimați, însă întunericul lui îi dădea putere să-și iubească aripile așa cum îi iubea lui degetele lungi.

Își deschise aripile și zdrobiră pe loc pereții. Praful cimentului le îmbrățișa și ea îl apăra de bucățile mari din ziduri care cădeau de sus. Își împreună aripile deasupra capetelor lor, în timp ce el își duse paiul la gură și trase, făcându-i cu ochiul, șăgalnic.

Din crăpătura geamului se auzi muzică – sau poate zbierete. Maria își luă pentru o clipă privirea de la el. Cioc-cioc.