Crina-Monica Borca participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Gherla, județul Cluj, România și are 48 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Vremea echinocțiului 

Mi-e sete și mi-e foame de tine !
Ești rece cu inima da știu că poți  avea 
Fierbințeala vocii și sunetul mai gutural 
Și că în prezența ta eu nu am colți 
Nu mă pot apăra și nu te pot împunge doar eu ofer tot și primesc 
Un zâmbet fără provocare …

Sunt o hârtie pentru mulți 
O suma de valori devalorizate 
Nu valorez mai nimic cam cât 
Un car de bani devalorizați 
Da-s om și am și vise și am și idealuri 
Ca toți oameni și neoameni 
Visători de vise și trăitori tereștri…

E noaptea echinocțiului și cerul
Neclintit, ne arată slava celestă;
Eu care-s ban gol și doar om 
Nu scriu bestial îs ușor de clintit 
De dus de nas și de prostit 
De propria mea patimă și ispită
De omul ce poate da toată fericirea 
Într-un car de foc de iubire !

M-ai trădat pentru ce !? Câte toamne 
Numeri tu mie sau altora ca diferența !?
Sunt un semn de carte oprit pe o parte 
A unei pagini de mult uitate pentru tine 
Tu nu ai inimă!? Nu vezi că te iubesc !?
Știu! vezi! domnul meu! Nu te doare…!

Am vrut  să cred în tine cu toate puterile 
Și am văzut că-s otrăvitoare fără a vrea 
Încrederea mea poate pieri 
Trupul meu se poate stinge
Nu te atinge nimeni cu suflet rupt 
Ca al meu da e plin de iubire 
E rupt de tine și e cusut- tentația dăruirii!

Pentru  tine că te-am ales a-ți da 
Noblețea unui suflet sălbatic, nesupus!
Nici o idee de a mea nu învie!
Sunt papirusul pe care se scrie 
O poveste  nevăzută a înfloririi ascunse 
Pe întuneric ca la nufăr ce noaptea 
Se trage în adânc și stă-nflorit
Pentru a ieși a doua zi atât de diafan 
Imaculat ca un gând pur pe cerul etern!

Tu și eu suntem condamnați 
Eu pot muri dorindu-ți degetele păr 
Pe buze și pe față, pe șold ….
Râsul, vocea, glasul, dansul 
Pașii ce se regăsesc în noaptea echinocțiului 
Sunt adevărul nostru ascuns.

Tu mă poți ucide și chinui știu 
Da eu pot muri doar de vrea Lordul meu!
Tu poți să mă ridici la treapta fericirii 
Să nu fiu papirusul altora să fiu al tău 
Să fii al meu … să-l scriem unul altuia 
Pe inima! Povestea reală, pătimașă 
În care leul mă supune și calul ascultă 
Dragostea pasionată curge-n  nări și  pământ…

Să pot cânta aș slăvi bucuria și  viața 
-Să fugim din adagio, fără falsuri -
Tunel de tristețe ce ne arde -
În sunete vibrante, vii, sonore, vivace,
Cât să pătrundă-n inima și-n minți
Să fie o lume mai bună 
Să fie numai iubire vie! Ce închide  răul
Și deschide doar binele și dragostea ! 


Silvia 

Ești un nufăr ce-ți întinzi petalele spre soare 
În timp ce tulpina-ți stă în apă tulbure și doare… 
Iar rădăcina-ți-e în mâlul lacului în nemișcare  
În adâncuri sunt suferințe,  boli și picioarele 
Trupușoru-ți firav e ca și prins în mreje
Și mișcările sunt ca și răstignite, delfin în mreaja
Ești ca prinsă  în îmbrățișarea unei iedere…
Iar  culorile sunt stările sentimentale …
Vârsta, sărutul lui Apollo, Zephirul,  durerile - 
 Ți-au dat acum o tentă marmoreană, mai pigmentată
Iar când te sărută soarele tu ești nectar și ambrozie!

Cu sideful de pe petale, părul tău moale,  rubiniu 
Fața plină de lumină caldă, lină, ești regină inimii 
Reverși  noblețea acestui crin de apă…  
Iar vocea ta ce preda biologia, acum îngreunată 
E acum sonoritate muzicală, Pann și Apollo 
Muzici secrete, suave, vibrare de durere ce o oferi! 
Dai un strop de iubire și de bucurie mie.
Tu ești lacrima ce-mi atingi inima și mi-o arzi,
Când văd că suferi sufer și eu, ard ca Nessus
Când văd că te dore mă ia cu rău, Hades se apropie 
Aș lua  la luptă toți vânătorii de recompensă!

Ei te lovesc  pentru cel cu bărbuță rară 
 Și ochi imenși de vătaf, un adevărat  perete văruit! 
A dăruit viața sa să zdrobească pe a altora 
Doar călău  pe tine Silvia și pe mine și cei dragi!
Acum ești musafiră la tine-n sanctuar,  mamă
Da e tot palatul tău, casa ta modestă, simplă, amărâtă
Pentru care ai luptat cu toată puterea: Sisif  cu stânca
Se face tot ce exprimi tu… soțul te iubește-tati al meu!
Tu una din cele  mai elegante din oraș 
Ai și acum culorile  reverberante  
 Și hainele care-ți plac și-ți vin mai bine!

Unele s-au dus- altele au venit la tine, pastelate 
În amintirea zilelor când munceai peste normă
Să faci economie să-ți iei hăinuțe dragi ție …
Părul tău e tuns ba băiat, ba coafat, ba vopsit 
Da - schimbările alungă monotonia 
Și mai punem câte un parfum finuț, o bijuterie,
Pentru că tu meriți tot ce se poate …
Și ieșim când putem să vedem 
Lumina taborică din cuminecătură … 
Nu e numai acesta mai sunt doi ochi 
Atât de reci, de siderali și de oțel!

Ei ne urmăresc peste distanțe- adevărați Argus și Lynceus
Amestecându-ne toate destinele și durerile 
Pentru a pieri mai iute …deranj că nu murim!
Și peste toate nenorocirile tanatosiene…
A mai venit un înger pregătit de infern  
Egal celui dintâi în cruzime si bestialitate …
De atâta tăiere a inimilor ochii de albăstrea
Sunt cenușă și aruncă venin de cobră-ambii
Se înghesuie să ne taie firul de argint al lui suntem…
Da noi pentru Domnul trăim așa cum trăiesc 
 Răi și buni, animale și flora, natura.
 
Totul există numai din voința lui Dumnezeu 
Totul apare și dispare numai când dorește 
Și totul e creația Sa … nimic nu e în afara Sa
Și care sunt există doar cu imaginația - 
Pentru că tot Lui îi plătesc cu viața și cu inima 
Moartea și viața de apoi, tot ce e aici… 
 Sunt obosită … e fierbere afară și gheață’n inima 
Tu mamă nu te plângi decât arar, surâzi angelic;
Eu tot guiț și screm și țip strident 
Pierd cumpătul și disper de câteva ori pe zi 
De zeci de ori pe săptămână, mii de ori pe an…

Tu mamă, dulce floare, lași amarul gust al altora 
Și tii pentru mine și tine doar nădejdea - Iisus 
Tu nu te smiorcăi ca și mine, nu te văicărești 
Tu nu țipi, nu blestemi, nu te temi, 
Eu mă tem de-mi tremură hainele, 
Doar că de atâta încasare 
Am mai lăsat  din frica îngerului căzut  …
Nu vrei să pleci în  lumea perfectă a Eden-ului  …
Eu nu mai văd aici nimicul frumos …
Tu iubești frumosul curgător al vieții
Speri și lupți cum poți și  rabzi! Te rogi!

Te trag, împing și nu te las! suntem Împreună 
Până la capăt! Te mai ating și eu cu dureri mii  
Da tu-mi dai doar  blândețe și iubire, naiadă dulce 
Cu toate că te mai rănesc și-mi pare rău …!sunt iudă;
Trăim ca și cum murim mâine! Gargantuesc și pantagruelic!
Ei uită asta și se simt  stăpânii lunii sângerii …
Eu simt că plec de câte ori! când te văd 
Rănită, oloagă și firavă, o floare strivită în pat procustian! 
Simt  cum gândurile potrivnice mă scutură 
 Îmi  rup veșmântul bunătății și-s deșert saharian;
Pe haină sufletului tău stau perlele
Unei veritabile iertări și bunătăți …
Sunt geamăna‘ n eu cu răutatea 
Măcar și numai prin gândurile nutrite 
De a vedea dreptatea lui Dumnezeu 
Cât mai iute!


Am fost Crin 

Am potirul plin de praf de agat 
Ca pulberea stelară ce piere- ofilire
Și-s sterilă-n calendarul vieții mele!
Zilele curg sub datorii  de gânduri 
Sub plăți de sentimente și senzații 
Tari, cu pietre-n cap  de gheață, seci, 
Or lumină slabă și parfum de mucegai 
De vise netrăite, ratate și pierdute…
Cupa mea se coboară 
Cad în genunchi de durere , 
Mă îndoiesc sub lovirea înveninată 
A unui imens bondar negru ce-mi fură 
Viața viselor  de neputință înghițite 
Dospite, ce mă usucă  mai iute
Adăpându-mă cu lacrima înstrăinării 
Și-mi iau strălucirea de sidef alb 
În bătaia unui vânt puternic ce-mi dă 
Numai tristețe și-mi ia haina! Îmi fură nimbul!
…
Nu am iubire, nu pot ajuta mie or altora 
Parfumul meu nu-l mai dorește nimeni 
Și pustiul sufletului meu e ars, infern dantesc
Nu poate răsări alt crin bine mirositor!
Tata Crin e tăiat tocmai când ocrotirea 
-Taina sa de iubire și speranță 
Pentru mine și mama - se văd 
Ca lacrimi de iubire ce le picuri pe noi
S-avem răcoare ne dai din roua ta
Îți pui lujerii mari să-i bată vântul primii 
Să ia din loviturile ce altfel ar cădea 
Pe noi…

El odihnește la icoană... 
Se sfințește veșnic ….
Se simte în eter gândul 
Prin  care durerea lui ne dă valuri 
Să simțim că-i acum plăcerea lui 
Și mângâierea noastră că a trecut 
În eternitate ca veșnic sfințit …

Iar mama Crin a suferit ceva 
O pasăre stimfaliană  a lovit-o, 
Dorind a prinde de pe ea o insectă gigant 
E mutilată … e ruptă!…da stă 
Rezistă și-și dorește pentru mine 
Un destin… se vede pe ea chinul
De-a nu putea sta drept!
Da-i umblă gândul drept 
Chiar dacă ea nu poate deplasa 
Nici pe sine nu poate a se ajuta …
Nu se mai poate legăna în alizeu…
Nu poate să îndepărteze de pe mine 
Dăunătorii da tot îi atrage mai mult 
Pentru a nu suferi eu mii de înțepături!..

Și când credeam că va trăi cât mine 
Un melc păgân și uriaș se ivește 
Ș-o roade la tulpină s-o ucidă!…
Ea rabdă cum poate și speră că
Viermele acela nu ajunge și la mine 
Că atunci când o ucide pe ea 
Se otrăvește de parfumul ei din sevă 
Și piere odată cu prădătorul 
Și eu rămân să-i plâng pieirea …
 
Iar eu rămân și-s potir  plin de amar
Mă tem că mor și voi fi descompusă,
Voi emana ca un hoit al altor colegi de suferință,
Toate florile de primăvară mor încet, în chin neîndulcit,
Se usucă sau se împut de le strivești,
Ori se sfărâmă ca paiele zdrobite...
Așa-s cu ghiocei, narcise, zambile…

Uneori tăiate și uitate-n ape stătute
Vaze mari cu decor superb ce țin -
Ca mormintele frumos ornate 
Trupuri de păcătoșenie împuțite -
Flori ce se sting negrijate ca oamenii 
Ce nu-și iubesc sufletul or mai rău…
Nu-și iubesc iubitele și le abandonează 
Nu se bucură de adevăr și de frumos …
Și mai e teamă și cutremur mare 
De mâna ce rupe pentru a mirosi clipa 
Ne lasă să murim crud - asasin…
De piciorul care ne zdrobește 
Așa cum un bărbat își bate femeia 
Până la marele final …

Se spune despre Crin că e de leac!..
Se vor aduna petalele noastre 
Când vom pieri - și se vor transforma 
În alifii și emulsii ce vor alina dureri 
Și noi vom  intra astfel în alt castel 
În templul unui cavaler , al unei doamne 
Vom aduce mângâiere și plăcerea!
Pentru ei de a fi sănătoși 
Pentru noi de a fi de folos   …
Și vom trăi  dincolo … mai mult
Și mai frumos …
Lăsăm în jur buruienile să se încaiere 
Să lupte încleștate, c-or să ne acopere  
Într-un zid de verde smarald 
Să nu fim văzute de nimeni 
Să nu ne mai știe prădătorii 
Să fim doar promotorii vindecării!