Cristiana Delia Maria Oltean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Târgu Mureș, România și are 17 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Ai plecat, dar nu de tot

Te-am întâlnit azi în zori,
dar nu la cafea,
ci în trecători,
în ochii lor lucea o stea
ce spinării fiori îi dădea.

Ți-am auzit pe-nserat glasu’
dar nu la telefon,
ci-n cântecul nostru,
în versuri scrise în creion
și-n lacrimi grele de campion.

Ți-am admirat chipul pe-ascuns,
dar nu într-o fotografie,
ci în norii de la apus,
în forma lor atât de vie
te recunoșteam dintr-o mie.

Ți-am simțit căldura trupului,
dar nu pe a mea piele,
ci în adierea vântului,
mângâindu-mă în mulțime,
asigurându-mă că voi fi bine.

Nu te văd, dar te caut,
în tot ce mă-nconjoară,
într-o privire sau într-un sărut,
în scrumul de țigară,
în tot ce mă omoară.


Îndrăgostită

Ai pus al tău sărut sfințit pe buzele-mi crăpate,
obrajii ni s-au înroșit și ne-am iubit cu puritate,
mâinile tale fierbinți pe a mea talie le-ai pus
și la un vals în tăcere m-ai redus,
poftele noastre încep a fi flămânde,
lăsând căldura dintre noi să ne afunde.

Ai cuibărit între umerii-mi goi capul tău îngândurat,
blând te mângâiam, iar tu că nu vei pleca mi-ai jurat,
că vom trăi ca regii și reginele, o poveste lungă,
în care a lui Cupidon săgeată să ne atingă,
o lungă poveste, alăturea vom împleti
în care iubirea pură mereu va izbuti.

Ai presărat pe corpul meu vătămat iubirea ta nemărginită,
mi-ai îmblânzit privirea, pierdută-n nopți, copleșită,
mi-ai răpus amarul și-ai vindecat ce trecutul a destrămat,
am renăscut ca Phoenix din cenușă și mi-ai arătat
o liniște sufletească caldă și blajină, ce e înrudită
cu sentimentul că mă simt din nou îndrăgostită.


Steagul alb

Toarnă,
toarnă-mi sângele-n pahar,
să gust cât e de amar,
scurge-mi fericirea și respectul,
ca să ne găsim sfârșitul.

Beau,
beau să nu-mi aduc aminte,
cum îmi scriai jurăminte,
beau să uit cum mă tratai,
și-n genunchi eu îmi cântai.

Plâng,
plâng și pumnii mi-ncleștez,
cât actul teatral mi-l prestez,
spinii gâtu-mi înconjoară,
iar regretul mă-nfășoară.

Trag,
trag și fumul mă-mbie,
ca o singură și ultimă sabie,
o eliberare, că am ridicat
steagul alb, ușor pătat.