Daniela Bura participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Carei, județul Satu Mare, România și are 26 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                  Frânturi

 Nu cunosc dragostea și n-am putere.
N-am viață, n-am libertate.
Când drumul mi-e pavat cu cioburi
Și am cuțite înfipte-n spate.

Mă uit în urma mea și văd
O casă mică-n vârf de deal.
Și știu c-aș putea să mă-ntorc,
Dar parcă cioburile mai blânde-mi par.

Fac un pas și-mi curge sânge
Și cuțitul se adâncește,
Dar sângele meu simte plăcere
Și tălpile-mi fericește.

Să calce pe cioburi libere
Decât să fie prizoniere
Pe vârf de deal,

După geamuri cu zăbrele.

O voce gravă, în urma mea,
Îmi strigă numele și parcă
Pe o mie de cioburi aș călca
Decât să mă-ntorc acasă,

La casa în care, în miez de noapte,
Aceeași voce gravă țipa
Și avea mâini, și dinți, și fapte
Care mă înfricoșau.

Mâinile aveau și spini
Ce se ridicau asupra mea,
Și în spini era venin
Care mi-a otrăvit ființa.

De mult am mers pe acele cioburi
Și am ajuns foarte departe,
Dar încă simt cum am cuțite
Înfipte-n rănile din spate.


Ultimă dorință

Atunci când plec
Și când mă sting,
Vreau ca moartea mea să vină
Ieșind timidă din lumină.

Să-mi prindă mâna
Și să-mi spună:
„E rândul tău,
Dragă copilă”,

Și, ca o mamă iubitoare,
Să mă poarte în brațe
Spre dealuri noi,
Spre liniște și pace.

N-am să plâng și n-am să țip,
Frică deloc n-o să-mi fie.
Voi prinde moartea blând de mâini
Și voi păși spre veșnicie.


Suflet bolnav 

Cu gust dulce și amar,
Cu țipat și cu calm,
Iubește sufletu-mi bolnav,
Dar dragostea e în zadar.

Nu știe al meu suflet
Cum și ce este iubirea,
Dar se rupe-n mii de cioburi
Încercând să-i afle taina.

Ar vrea să iubească și nu poate,
S-ar lăsa iubit, dar nu știe
Cum ar trebui să fie

Iubirea ce spre el vine.

Se sperie și se retrage,
Se închide, se înnegrește,
Îi cresc spini
Și împunge
Orice alt suflet ce-l iubește.