Ellen G. Dombrov participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Palanca, raionul Ștefan-Vodă, Republica Moldova și are 38 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

FLUTURELE 

Nu mă goni!.. striga speriat
Un fluture abia trezit
Ce n-a’nțeles ce, cum și când, l-a transformat
Și din mătase, spre văzduh direct l-a azvârlit.

Nu vreau în zbor! Rămân pe loc,
În chilioara asta-mi este bine.
Afară-i cerul, ba de ploi udat, ba plin de foc,
N-am aripi încă, degeaba crește zboru’n mine!

N-auzi că sunt prea mic, firav?
Nu fi, te rog, necruțător!
Nu pot și nici nu vreau sa mă prefac că-s brav,
Nu-mi pune, deci, culori pe trup! Mai bine lasă-mă să mor…

Dar vântul, cu un suflu blând,
Pe sus, prin crengi, îl legăna,
Și-n timp ce un fior străin zvâcnea sub haina-i udă, tremurând,
El se lăsa în voia adierii, ce mai departe-n larg îl îndemna.

Se’mpotrivea cu’nverşunare
Noului trup ce se forma..
Se agăța de coaja de mătase cu ale lui firave mici picioare,
În timp ce aripile’ncet se desfăceau - știau ceva ce însuși fluturele încă nu știa.


CÂMPIA ZEILOR

În câmpul unde florile nu au nevoie iertare ca să ceară
Și-n locul plin de romanițe, ce de-omenire a fost uitat,
Oprit-am timpul, umbra să ți-o mângâi, din zori de zi până în seară,
Să potolesc furtuni, să iubesc ploi ce-n curcubeie se prefac.

Am lăsat vântul și-adierea urechile sa ți le’ncânte,
Căci vocea-mi tot o undă-i, doar, din murmurul universal...
De ce-am vorbi, când suntem noi în toate cele sfinte
Și-n fiecare’atom al nostru vibreaz-un dor - cel mai etern și ancestral?

Las degetele să mi se’ncâlceasca’ntr-ale tale, tăcut dar și profund.
Să nu mai știu unde încep și unde mă termin, de încă sunt, sau de am dispărut.
Ș-aleg să zac - observ cum zeii blânzi din noi se’ntrepătrund.
Și mă întreb ce știau ei când te-am aflat, și eu nu am știut?


DIALOG CU CERUL

S-a strecurat printre ei și a pus stăpânire pe mintea, pe faptele, dar și pe inima lor.
Le-a picurat pe suflet jind și mâhnire prin, al erei digitale nerestricționate, televizor.
”Uite, el are, iar tu nu ești în stare! Ei Dumnezeu i-a dat nasul drept, al tău e cârn!
Haide, deprinde și-nvață cuvinte vulgare, până eu, în locul crucii hidoase, un lanț greu de aur, la gât îți atârn."

"Sunt porniri sănătoase, astea nu sunt păcate!". Așa își spun ei, de vreo 4 decade,
"Ce, dacă vreau mai mult decât are-al meu frate? Asta nu mă face mai puțin cumsecade".
"Șșș... Să nu mi-i trezești, mai am niște treabă!". Și îi strânse la piept cu gheara murdară,
"Ei sunt a mea prețioasă podoabă, mai am să-i învăț, cum înșiși, de mâna lor, să-și dorească să piară.

Tu le-ai dat ochi, dar eu i-am orbit, le-ai turnat suflu în ei, dar eu i-am secat!
Unde mai ești, Tu, acum? Am învins, te-am zdrobit! Iar pe ei, cu lipsa de saț și fandoseli ți i-am fermecat! "
"Nu mă-ntrec nici cu ei, nici cu tine; Pentru a învinge-i nevoie de doi.
Iubirea-mi nu-i controlează și nici nu vrea să-i domìne, de aceea sunt liberi s-aleagă, chiar și de vor să facă război.