Ioan-Viorel Naghi participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Arad, România și are 28 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Bricheta

Întuneric m-a pătruns
și am zis că mi-e de-ajuns
liniștea unui abis
într-un suflet compromis.

Nu știu cum te-ai rătăcit
și pe mine m-ai găsit,
poate soarta te veghea
ca să fii bricheta mea.

Și puțin cam arogant
am decis că-i amuzant
o scânteie să provoc,
tot abisul luase foc.

Chintesența ce o simt
mă îmbată, n-am să mint,
dar aleg să te privesc,
în sfârșit simt că trăiesc.

Iar acum că m-ai aprins
nu mă las ușor învins,
arzi cu mine în abis
să trăim visul promis.

Dar de nu vrei să te-afum,
doar așteaptă, fă-mă scrum,
apoi poți să rătăcești,
în abis mă regăsești.


Neiertat

Ce păcat că-s visător
Și puțin prea iubitor,
Prea pierdut și atașat
De un film ce n-a urmat.

În zadar doresc să pot
Pe speranță s-o sufoc
Căci mă-neacă de parfum
Când încerc să o sugrum.

Resemnat țintesc amarul
Și ușor ridic paharul
Plin de clipele promise,
Sărutări și vise stinse.

Nu știam că viața poate
Să-mi ofere jumătate,
Bucățele dintr-un vis,
Mai nimic din ce-a promis.

Nu-s Luceafăr cu vreun nimb,
N-am nimic de dat la schimb,
Însă viața mi-aș preda
De-ai fi Cătălina mea.

Dar Demiurgul nu-i curios
Și mă plâng doar de prisos,
Filmul nu vrea să mi-l toarnă,
Iar de viață nu mă iartă.


Roma

Sunt epava unui vis
fiindcă-n viață mi-am promis 
să-mi aștern suflarea-n vele,
să mă las ghidat de stele.

Un pirat ce n-are parte
nici de aur, nici de moarte,
un naiv ce încă crede
și-n iubire, și-n sirene.

Navigând, dar fără hartă, 
te ivesc împins de soartă
și rămân înmărmurit 
ce comoară am găsit!

Toate pânzele se lasă
căci suflarea mea se varsă
prin cuvinte să te-ncarce,
sufletul să ți-l îmbarce.

Mă privești și parcă vrei
cârma vieții să mi-o iei,
te-aș lăsa să mă inunzi
chiar de nava o scufunzi.

Roma nu vrei să o vezi,
chiar de simți preferi s-o pierzi,
însă ea n-a să dispară
iar și iar o să te ceară.

Ai crezut că poți s-alegi
șnurul roșu să-l dezlegi,
dar ești vis ce naște-n mine
mult prea multă bucurie.

Acum pot doar să aștept
și visând te am la piept,
stins în voia apelor,
spre hotarul mărilor.