Ionel Costin participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Arad, România și are 63 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Inscripție pe un portret

   Anuța avea casă grea. Nu-i vorbă că bine n-a dus-o niciodată. Încă de copilă a știut cei truda și amarul.

   Născută în Dragomireștii Maramureșului, o comună de munte cu oameni dintr-o bucată, harnici și pricepuți, Anuța a fost dată de mică sluguță. Cu un tată mai mult hoher și risipitor decât silitor și cuminte, casa în care a crescut nu a fost primitoare. După moartea mamei, Cosor Grigore, tatăl fetei și a încă patru copile, și-a risipit puținul avut și a dat fetele la lucru prin sat ori chiar mai departe de casă.

   Ioana Zubașcu, mama copilelor, se trăgea dintr-o familie de bogătoi, oameni cunoscuți în tot Maramureșul. Grigore, omul Ioanei, un fecior sărăcuț dar aprig și arțăgos, i-a sucit mințile fetei și a furat-o cum era obiceiul vremii.

   Zubăștenii, părinții copilei, nu au recunoscut în veci pururi concubinajul și nu i-a dat nimic zestre fetei fugită cu unu ca ăla de n-avea după ce bea apă.

   Numai ce i s-a prăpădit femeia și Grigore  s-a luat cu o femeie a dracu’,  venită în casa lui de prin margine de sat, unde-i știut că stau doar viniturile. La scurtă vreme, îndemnat de țiitoare dar și împins de firea sa, și-a dat rând pe rând fetele slugă pe la cei cu stare și parale.

   După o copilărie mai mult printre străini, Anuța, ajunsă cu familia în anul 1940 la Arad, ca refugiați din Ardealul de Nord, credea pe drept cuvânt că va scăpa de un așa tată. Fata aștepta ca izvoarele mângâierii să vină și peste viața ei, iar plânsul și necazul de ieri să-i fie scară la Cer pentru vremurile ce va să vie.

   Clipe, ore, zile, ani s-a gândit cum are să se schimbe toate în bine, odată ce va fi cu bărbatul pe care viața i-l va da. Soarta l-a ales pe Ion, refugiat și el din Apșa de Mijloc, Maramureșul Voievodal, astăzi în Ucraina.

   Anul era 1963 și pe Anuța a îmbulzit-o și mai tare necazurile. Ion bărbatul luat cu ceva ani în urmă în fața Sfântului Altar, numai ce își revenise după un groaznic accident. Familia avea gospodărie întocmită, unde se cerea muncă de bărbat, dar femeia se descurca și nu cerea nimic de la nimeni.

   Ajunsă la treizeci și cinci de ani, Anuța mulțumea lui Dumnezeu prin rugăciuni rostite acum în amiaza vieții, pentru că din iubirea cu soțul, în pântecul ei rodește fructul dragostei, un copilaș.   Era în luna lui Gerar cu ger sticlos, zăpadă și gheață, așa cum erau iernile de altădată și femeia născu un cocon, înainte de vreme, la șapte luni.

   Cea mai frumoasă floare din lume este mama. Câte versuri, câtă lumină și culoare au pus în peniță poeții pentru ființa cea mai dulce și cea mai iubită, pentru mamă.

   Anuța, fata lui Cosor și a Ioanei Zubașcu a mers parcă contra vântului și a valului  în acei ani grei, împotriva oamenilor prefăcuți. Și-a crescut copilul  în samă de colinde maramureșene și l-a învățat să fie bun și darnic. Neluțu, feciorașul cu părul blond și ochii limpezi de culoarea florilor de tei, urmează sfaturile mamei.

   Femeia, trecută prin atâtea cotituri și popasuri, cu o dârzenie tipic țărănească, ținea casa în armonie și curățenie sufletească. Munca cea mai grea era în timpul verii, de la vremea coasei până pe la sfârșitul lunii lui Brumar. Treburile casei erau făcute după rânduielile agricole de peste an și după sărbătorile scrise cu roșu în calendar. Lucrul începea de la mijitul soarelui până în prag de lună, atunci când se împuțina ziua.

   Femeia era respectată pentru hărnicia ei de toți vecinii, etnici germani, șvabi, într-un cartier unde ei erau majoritari. Nemții au ajuns aici prin anul 1723 și proveneau din sud-vestul Germaniei de astăzi, în landul Bavaria, Austria sau Luxemburg. Au primit pământ, și-au aranjat gospodării  în lege, după obiceiurile deprinse din locurile de unde au venit fiecare. Se ocupau cu grădinăritul și ajungeau cu legumele și fructele până în piețele din Timiș sau Hunedoara.

-Ana tante, mult lucrat la tumneavoastră la animale și grădină, stâlcea vecinul Franți limba română. Aveți schoner haushalt, frumos gospodărie. Bine că și la român estem ordine și bun lucru.

-Mulțumim dară, răspundea Anuța. Că nu-i vorbă, am avut de unde să învăț, de la domniile voastre. Muncim că de aceia ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ.

   Sărbătorile de peste an erau ținute cu sfințenie. Praznicul Învierii Mântuitorului ,,Sărbătoarea sărbătorilor”, care se întâmplă în fiecare an pe vremea liliacului în floare, găsea familia Anuței în post și rugăciune. Odată cu Lăsatul Secului pentru Postul Nașterii Domnului, toată casa parcă intra într-o altă lume. Nu era seară lăsată de Dumnezeu ca atunci când termina munca, Anuța cu glasul ei cel dulce să nu cânte un colind. Din cele vechi de prin Țara Maramureșului, păstrate în suflet peste ani. Femeia frământa vreo două pancove ori câțiva cocuți, să fie pentru fecior, pentru Neluțu.

   Crăciunul era despre Nașterea Pruncului Sfânt prorocit încă din vechime și mai puțin despre cadourile pe care moșul le aducea copiilor.

   Și-a îndreptat copilul spre Biserică, unde socrul ei Florea, bunicul lui Neluțu era crâsnic.

-Tu Anuță, lasă feciorul să-mi fie ajutor în Biserică, în Altar, că acolo a învăța numai lucruri bune, zicea Florea.

-Sigur că-l las cu dumitale, răspundea nora. M-aș bucura ca peste o vreme să cânte Apostolul la Slujba cea Mare, la Liturghie.

   Așa îmi amintesc eu despre mama, cea care mi-a dat viață, m-a crescut și îndrumat, singurul balsam al copilăriei. O femeie cu suflet de aur, cu vocea blândă ca un verset din Scipturi, rouă în dimineața vieții.  

   Câteodată și astăzi mai cred că sunt copil. Mă încearcă o nostalgie nelămurită când visez acel portret, imaginea mamei, cea care a trecut de mult prin vămile văzduhului. 

Glosar

Bogătoi – bogat, om cu stare materială bună

Cocon – băiețel, copil – regionalism în Maramureș

Cocuț- colăcel, pâine mică

Crâsnic – paracliser, țârcovnic, dascăl de biserică – regionalism în Transilvania și Bucovina – din limba bulgară krăstnik

Hoher – vagabond, călău, om blestemat – din magh. Hόhér

 Îmbulzi – a se îngrămădi în număr mare

Pancovă – gogoașă – regionalism în Transilvania și Maramureș – din magh. pánkό

Sluguță – copil sau tânăr trimis să muncescă ca slugă – regionalism în Transilvania

Vinituri – străin, venetic, persoane sosite de curând într-o localitate – regionalism în Transilvania