Monica Aldea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Pitești, România și are 51 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
cuVântul
-nemeteorologică-
Stăteam în postul de pază al sufletului meu
meteorolog de serviciu
pentru prima dată cu normă întreagă
și disponibilități atmosferice vaste.
Se făcea că
îl așteptam să apară
și a venit-
așa că
l-am somat să se oprească!
Da, exact cum auzi:
am oprit vântul pe stradă!
Nu era prea încântat să mă vadă
ne mai sfădisem în trecut.
Și l-am înfruntat direct,
ignorând nisipul
pe care mi-l arunca cu obstinație-n ochi
ca într-un joc pueril
pus pe repeat.
Nu mă mai prostește el pe mine!
Nu mă vântură cum poftește
nu mă cerne,
nu mă oprește.
Auzi, tu sufli a prost,
a pagubă, a nerost?
Lasă-mi ploile
stropii să intre bucuroși în pământ
nu vreau ploaie cu vânt!
Nu-mi mai împrăștia visele,
nu-mi lua în zbor semnele de carte
de viață, de moarte.
Hai, dă-te la o parte!
Nu mă țintui în chingi,
ai mai încercat să mă-nvingi.
In postul de pază al sufletului meu
eram doar vântul și eu.
Poem rupt în două
Ți-am dat o jumătate de inimă-
Nu o să-ți ajungă pentru mult timp.
În fond, nu ți-a plăcut niciodată
să trăiești incomplet
o parte de vis, o frântură de speranță.
Să culegi frimiturile unei vieți neduse
până la capăt.
Tot ce rămâne de citit
e o parte dintr-un poem
niciodată scris
în întregime.
Merinde pentru suflet
Mi-am pus deoparte
câte ceva pentru mai târziu:
o fărâmă de copilărie,
jocul preferat,
mângâierea mamei din adolescență,
încruntarea tatălui din poarta
care nu se mai deschidea spre acasă.
Odoare neprețuite,
zăvorâte pe ascuns
și urcate
în podul sufletului.
Am luat și o bucată de timp
s-o aștern la picioarele lumii
și s-o cresc în amintire
cu iluzia celui
care va uita într-o zi
să mai fie.
