Sebastian Ionescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Balotești, județul Ilfov, România și are 13 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Fiul

            Era o după-amiază fierbinte de vară. O după-amiază din aia atât de caldă încât simți că te prelingi pe jos. Ei, și în ziua asta nesimțită fusesem eu nevoit să stau la birou, la etajul 10, fără nici un fel de ventilator. Și asta doar pentru că sediul agenției avea atât de multe aparate de aer condiționat, încât instalația electrică nu putea suporta funcționarea tuturora simultan. Iată de ce trebuia să stau și doar să mă uit la aerul meu condiționat. Asta dacă nu aș fi vrut să dau foc la clădire. Dar iată că am irosit deja un sfert de pagină pe tema asta, care nu ar trebui să fie deloc subiectul principal. Să ne rezumăm deci doar la faptul că era o zi călduroasă.

Tocmai îmi terminam serviciul și mă întorceam acasă. Nu mai suportam să merg cu transportul public, alături de alți oameni. Mai ales vara. Cred că vă puteți imagina ce mirosuri îmbietoare se simt într-un autobuz cu 60 de persoane, al cărui temperatură atinge lejer 40 de grade Celsius. Dar nu asta era problema. Problema era că nu aveam destui bani ca să îmi cumpăr o mașină. Problema era că nu aveam destui bani ca să îmi cresc cum trebuie unicul băiat.

            Supărat, m-am dat jos din autobuz și am mers de-a lungul aleii ce ducea spre blocul unde care se afla singurul loc pe care îl puteam numi „acasă”. Când am intrat pe ușa micului meu apartament, Ștefan mi-a sărit la gât ca de fiecare dată. Părul șaten îi cădea în valuri pe umeri, iar fața sa radia de bucurie și entuziasm. Ochii căprui mă priveau parcă scăpărând. Cu toate că îmi ajungea doar până la brâu, reușea totuși să mă prindă de gât dacă sărea.

-Tati, cum a fost azi la serviciu? Mă întrebă el aruncându-mi o privire curioasă și vioaie. Ai vrea să mergem în parc după cină?

-Sigur, da.

De fiecare dată când îi auzeam vocea inocentă și veselă, îmi era imposibil să nu mă înveselesc. Îmi venea să-l sorb din priviri! M-am dus să pregătesc cina, timp în care micuțul băiețel în vârstă de 5 ani se duse în camera sa, zâmbind vesel. Când masa fu gata, Ștefan veni și el în bucătărie ținând în mână o hârtie.

-Ce-ai acolo?

-Un desen. E pentru tine! spuse el întinzându-mi foaia.

-Mulțumesc!

Am studiat desenul: o persoană cu corpul făcut din linii era desenată pe mijlocul hârtiei, cu clasicul text: „Te iubesc, tati!” scris sub ea. Deși aveam zeci de desene din-astea, de fiecare dată mă simțeam mai bine când primeam încă unul.

***

Mergând cu Ștefan de mână prin parcul de lângă blocuri, deodată, m-am ciocnit de un băiețel cam de vârsta fiului meu, ce alerga după o minge. Și atunci m-am gândit să-i fac cunoștință cu Ștefan.

-Bună! Ce mai faci? El e Ștefan, fiul meu. Pe tine cum te cheamă?

-Ăăă… Mă cheamă Tudor… Și, fiul tău, Ștefan, unde e?

-Cum adică? E chiar ai…

Inima a început să-mi bată tare. Expresia de pe fața băiețelului îmi indica faptul că Tudor chiar nu mințea. Mi-au trecut prin cap o mie de gânduri. „Cum adică: unde e? CUM ADICĂ?”. Am început să tremur. Nu putea fi adevărat!

Ștefan mă îmbrățișă. L-am privit speriat, confuz, supărat, nu știu exact cum. Dar ce era cert era că l-am privit. Și cu toate astea, Tudor nu-l putea privi. Ștefan era… era doar… în imaginația mea! Încă un val de gânduri năvăli peste mine.

„Am avut vreodată un fiu? Și dacă da, ce s-a întâmplat cu el? De ce nu îmi pot aminti nimic despre vreun alt fiu în afară de Ștefan? Era Ștefan fantoma unui fiu pe care l-am avut sau doar unul imaginar?”

Deodată, toate gândurile ce răsunau în capul meu s-au evaporat și s-a făcut liniște. Am rămas așa, uitându-mă la Ștefan și totodată prin el, luptându-mă cu propria-mi respirație. Am reușit să mă calmez într-un final. Dintr-odată, m-am simțit mult mai bine și prin cap mi-a mai trecut încă un gând. Un gând care mi-a rămas în minte pentru totdeauna:

„Cui îi pasă că Ștefan e doar în imaginația mea? El e singura scânteie care îmi mai poate însenina viața și e mai valoros decât toți banii din lume, pe care i-aș putea dori!”