Sebastian Ionescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Balotești, județul Ilfov, România și are 13 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Cu ochii închiși

Calm și liniște,
Natură și miriște.
Negru închis
E-Universul deschis.

Pleoapa-i portal
Spre-un tărâm ideal,
Sau doar o amintire,
O șoaptă, o sclipire...

Însă deschid
Ochiul acid,
Ies din visare
Și totul dispare.

Un nor ca de fum,
Poluare și scrum
Mă înconjoară.
Simt că m-omoară!

Așa că decid
Să mă închid
Într-un paradis,
De-a pururi - un vis.


Fără titlu

O mare.
Nu de apă. Nici de sânge sau de iarbă.
De oameni.
Vorbele, șoaptele, țipetele lor se sparg monoton
în crestele boante ale minților amorțite.
Aproape fiecare suflet plutește-n derivă,
amestecându-se în mulțimea de...nimic.
Din loc în loc, câte-un val își înalță spatele încovoiat,
mai sus decât ar fi normal sau legal,
sclipind în chelia ridată a soarelui.
Dar rar.
Căci lumina întunericului e doar
pentru cei ce vor să o vadă,
iar doritorii sunt puțini...


Continuarea fabulei „Uleul și găinile”, de Grigore Alexandrescu

Și uite aici cum uliul începea
Găină după găină din curte el răpea.
Și când mai rămase numai una – două,
În ogradă apăru și o figură nouă.
O cioară bătrână și mare
I se adresă uliului cu voce tare:
„— O! Dar, bună ziua dumitale,
Pasăre măiastră ce îmi ieși în cale!
Văd că matale ești foarte ocupat,
Deci sper că eu, pe tine, nu te-am prea deranjat.
Însă-aș vrea să știi: mi s-a acrit și mie 
De găini, cocoși și gâște tot într-o cotcodăcie!
Mai știu eu loc plin cu găini proaste,
Care să vă satisfacă pofta Măriei-Voastre.
Însă-aș vrea cuibul tău să mi-l arăți
Ca să știu de mai au loc și paseri din alte părți.”
Uliul aceste vorbe auzind,
Ticluiala ciorii el nebănuind,
O conduse mândru l-adăpostul său
Unde păsările luate îl cotcodăceau pe nătărău.
Îi arătă cumetrei ciori că încă mai are loc
De vreo trei gâște, doi cocoși, o găină și-un boboc.
Și-apoi spuse arzător că ar vrea să vadă
Prăzile nou promise din cealaltă ogradă.
Și uite-așa cioara, suspect de ascultătoare
Îl duse pe uliul bucuros nevoie mare
Într-o curte cu un nou coteț,
Altul, la nea Bichineț.
Îl conduse înăuntru
Unde uliul intră mândru.
Nezărind nicio găină, vru să iasă într-o doară,
Dar cioara, blocând ușa, îi strigă lui de afară:
„— Vezi matale-acum prea bine:
Lăcomia, ce sălășluiește-n tine,
Te-a lăsat fără găini.
Ia, mănâncă rădăcini,
Și paie, ce ai pe-acolo!
Să ții minte de-acum încolo
Că dacă după doi iepuri fugi
Să prinzi vreunul n-o s-ajungi!”
Zicând acestea, cioara își luă zborul,
Lăsând uliul să bată, în ușă, cu piciorul.
Și-mpreună cu ale ei surate
Duse găinile la loc, vii și nevătămate.