Tănase Ciurean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Deta, județul Timiș, România și are 66 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
NOAPTEA DE ÎNVIERE
Regina a decis: vor zbura toate albinuțele spre păduricea de salcâmi din capătul satului în această seară! Știa ea ce știa: în această seară se vor deschide florile de salcâm și toată natura se va trezi la viață. Din lemnul vechi vor țâșni florile albe, se vor deschide mugurii și va reîncepe adevărata viață în natură. Iar miracolul nu trebuie ratat de nicio vietate ce locuiește în stupină, de la mic la mare, albinuțe, trântori și puiet, în frunte cu însăși regina lor. Vor zbura să admire miracolul deschiderii florilor albe de salcâm atât de frumos mirositoare și atât de încărcate cu nectar.
Și zis și făcut: în prag de seară, când adierea plăcută este atât de liniștitoare, ca la un semnal, toată suflarea a ieșit din stup. S-au învârtit de câteva ori spre înaltul cerului, apoi, după o sigură orientare s-au pus pe zburat spre păduricea de salcâm. Drumul nu a fost lung, o plăcere când nu e frig dar nici prea cald, când vântul nu e crunt și nici ploaia nu încurcă: e fix ce trebuie ca toate să fie bune și frumoase.
Prima dată s-au așezat pe ramuri albinele cercetașe. Ele știau rostul lucrurilor, cum sunt puse florile și cum trebuiesc încărcate gălețile cu nectar. Apoi au venit numeroasele albine lucrătoare. Cu toate cele de trebuință, cu unelte și ce mai era nevoie, doar să se apuce de treabă. Ultima s-a așezat regina: elegantă, cochetă dar și vigilentă, înconjurată de alaiul ei domnesc. Ea a fost cea care a dat startul lucrului și tot ea a decis cum să se facă toată treaba. Și când soarele a apus, când toată lumea simțea liniștea și plăcerea înserării, miracolul s-a produs. Mai întâi s-au desfăcut florile dinspre câmpia caldă și aducătoare de adieri plăcute. Fără zgomot, simplu ca toate cele mărețe și simple, încet, încet s-au desfăcut primele flori de salcâm din noul an.
Apoi dintr-o dată, ca la un semnal, toți salcâmii au albit, au umplut pădurea de miros îmbătător și au deschis petalele ca o invitație la viață și la dăruire. Și așa a început fericirea albinuțelor!
Nimic nu ete mai frumos decât zumzetul albinelor înnebunite de miros, de gust și de farmecul florilor de salcâm proaspăt desfăcute. O alergătură și un zbucium cum doar acum poți întâlni. O energie de dincolo de lucruri, de dincolo de cele pământene și de dincolo de miracolul creației, a pus stăpânire peste toată păduricea și peste toată suflarea de albinuțe. Și nimic nu era la voia întâmplării: de deasupra tuturor, regina veghea și conducea, șiruri, șiruri de culegătoare cu gălețile pline de nectar care își luau zborul spre stupină.
Acolo, în casuța fiecărei familii lucrurile erau așezate ca într-o farmacie: fiecare știa ce are de făcut, fiecare știa unde să pășească, fiecare știa ce urmează. Iar după ce a început lucrul, nimic nu le mai putea opri pe hărnicuțe din treaba lor. Regina a revenit încet încet în mijlocul lor, a condus neîncetat treaba și totul, absolut totul s-a transformat din plăcere în muncă, din frumos în util, din joacă în agoniseală serioasă. Zece zile și zece nopți ar fi suficiente ca tot nectarul să ajungă în casele albinuțelor, să adune provizii și să aibă toate cele necesare bunului trai. Zece zile și zece nopți în care nimeni nu doarme, nimeni nu se odihnește, nimeni nu răsuflă liniștit.
Și când munca era în toi, când toate albinele agitate și puse pe treabă erau greu de stăpânit, Albinuța Hărnicuța s-a apropiat de regina-mamă și i-a șoptit ceva. Aceasta a ridicat curioasă din antene, s-a consultat cu suita ei de nădejde și a decis: mergem să vedem despre ce e vorba. A sunat din goarnă și toate albinuțele o clipă au amuțit. După care au pornit înspre salcâmii din jurul bisericii din sat, plantați cu ani în urmă de bunul preot Dan. S-au pornit cu regina în frunte, care mai de care curioasă și dornică să admire o altă minune a nopții în care salcâmul a înflorit. Au ajuns cu ușurință și pentru că în înserarea ce se așternea peste sat, se auzeau sunetele clopotelor care vesteau mare minune. Oamenii se adunaseră cu mic, cu mare în fața sfintei biserici, aprindeau lumânări și șușoteau cu grijă să nu strice rânduielile. Din înălțimea bătrânilor salcâmi, albinuțele se bucurau de mirosul și gustul de nectar dar și de pacea și bucuria din curtea bisericii. Credincioșii au aprins lumânări și au început să cânte frumos, duios și cu putere, ca la o mare sărbătoare.
Iar minunea se știa de orice suflet din lumea: era Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți, ca o adevărată renaștere și victorie a vieții împotriva morții, a luminii contra întunericului.
Un moment unic în viața noastră de simpli muritori, clipa când toată natura se închină în fața învierii și revenirii din morți a Mântuitorului și celui mai iubit din lume, Domnul nostru Iisus Hristos.
Alaiul de oameni a ieșit în curtea bisericii cântând, iar luminile străluceau ca mici stele de pe cer, aducând speranță și respect pentru toată natura, viața, plantele și viețuitoarele. Copii cântau în cor, fericiți și încântați că în noapte, bucuria sărbătorii este atât de emoționantă. Părinții se îmbrățișau și se sărutau ca la mare sărbătoare. Iar toți își adresau cu mult respect urarea: ”Hristos a Înviat! ” și răspundeau imediat ca o sigură constatare: ”Adevărat a Înviat ! ”
Din înălțimi, albinuțele zumzăiau simțind fericirea și măreția momentului, și vibrau în ritmul sunetelor de clopote ce vesteau Renașterea Mântuitorului.
Noaptea era atât de frumoasă și curată încât pentru un moment nimeni nu mai gândea ca om ori ca vietate, marea emoție unind și clădind o pace și trăire profundă.
Apoi, după ce părintele Dan i-a îndemnat pe toți: ”Veniți de luați lumină! ” curtea bisericii s-a umplut de atâtea luminițe, oamenii s-au sărutau cu mult drag și cu toții au vibrat cuprinși de emoția sărbătorii.
Albinuțele, simțind importanța marelui eveniment, au așezat puțină ceară pe ramurile înalte din salcâmi, strălucind și vestind minunea prin sclipire în lumina lunii și a lumânărilor.
Și cântând, alaiul de oameni s-a îndreptat pe la casele lor, fiecare anunțând celorlalți vestea minunii începutului de viață și victoria luminii asupra întunericului.
Albinuțele lucrau și simțeau alături de săteni, oameni, animale și plante, vibrând la clipa marei minuni. Hărnicuțele au mai rămas: aveau și treabă dar și simțeau din plin măreția clipei, trăiau și înțelegeau că o nouă viață se deschide cu speranță de bine și iubire. Și zumzâiau a bucurie, a mulțumire și a dăruire.
Apoi, într-un târziu, încărcate cu nectarul proaspetelor flori de salcâm, s-au ridicat fericite și s-au îndreptat spre căsuța lor unde celelalte surori au aflat despre marea minune.
Și asta pentru că miracolul Renașterii Domnului nostru nu este doar a oamenilor; este a tuturor vietăților, a întregii naturi, a tuturor celor ce cuvântă și celor ce nu cuvântă!
Iar albinuțele știu și respectă cu sfințenie rânduielile. Se bucură și mulțumesc pentru viața ce le-a oferit-o Doamne Doamne, sunt atât de recunoscătoare că și ele la rândul lor ajută, dăruind copiilor cea mai dulce minune a naturii, mierea cea curată și sănătoasă.
Zile și nopțile s-au scurs printre alergături și treburi obișnuite. Au apărut lucruri bune și lucruri rele, plăcute și neplăcute. Dar nimeni nu a uitat noaptea în care au înflorit salcâmii și odată cu ei, oamenii au sărbătorit Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Și așa cum ele muncesc, culeg nectarul din flori și îl transformă în mierea bună, dulce și sănătoasă, și voi copilași, trebuie să ascultați de cei mari, să faceți fapte bune, să învățați și să-i ajutați pe cei de lângă voi.
Și să nu uitați să fiți buni: să vă ajutați între voi, să ajutați pe cei vârstnici și să deveniți ajutoare de nădejde pentru mai târziu. Doar așa vom reuși să dovedim că am înțeles sacrificiul bunului Iisus Hristos care s-a jertfit pentru noi .
Și să mulțumim pentru zilele ce le trăim, să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne vegheze copilăria, tinerețea și viața, nouă, celor dragi și apropiați, dar și tuturor vietăților ce trăiesc alături de noi!
