Ana-Maria Popa participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Com. Fitionești, Jud. Vrancea. Îi dorim succes și îi mulțumim!
INCANTAȚIE
Să fie ploi si răsărit Și-apoi iar ploi. Să picure din cer peste noroi, Să spele ea păcatele din noi, Să cearnă strălucire mai apoi Din dulcele zenit. O ploaie pentru fiecare dintre noi Să curgă-ncet și cu răbdare, Ne-acopere din cap până-n picioare, Mustrând ca o judecătoare, Ce nu vrea să îți dea crezare La judecata de apoi. Ar fi nevoie de-un potop, Să spele suflete-mbâcsite, Memorii pline, chinuite, Să șteargă vise neîmplinite Și inimi veșnic neiubite, Nemistuite de vreun foc. Purifice ea, ploaia, tot ce-i rău. Usuce-se doar cine-i mai curat. Vom ști cine de-osândă a scăpat, Al cui păcat la judecat-a fost iertat, Cine-ntr-o altă viață s-a-ntrupat, Uitând trecutul său. Mai multă umezeală-n ochi ar fi, Decât în râuri nesecate. Inimi nestoarse, neuscate Ar bântui, ca derutate, Implorând a lor dreptate, În fiecare zi. Cei zvântați sunt un exemplu Pentru cei ce-s încă plini De furie, de revoltă, de ispite și venin. Ploi se iscă din senin. Trec pe rând, pe sub ocară, în același veșnic chin. Noi privim ca dintr-un templu. Ce e viața pentru unii? Este doar un crunt destin.
AŞ VREA…
…Să-ţi cânt în dimineţi de primăveri senine, Să-ţi mângâi chipul blând când ploaia vine, Să ne iubim când fulgii bat în geam Şi-n orice anotimp, cu zâmbet să te am. Să fiu al ploii strop, ce-ţi picură pe tâmple Şi-al mării val să fiu, când el te va cuprinde… Şi-un fulg de nea să-ţi fiu în seara de Crăciun, Pe cât sunt eu de alb, pe-atât să fii de bun. Să-mi ceri să te acopăr în nopţile-nstelate Cu vălul din privirea-mi cea plină de păcate Şi nici să te mai saturi de-atingerea-mi sfioasă, Iar viaţa mea să-ţi fie ca soarele în casă. Să ne hrănim cu visuri, apă să bem din nori Şi chiar de spun că-i prea puţin, tu tot să mă adori. Să-mi spui cuvinte calde, cu vocea-ţi de cristal, Să ne iubim de-a pururi, să nu ştim ce-i “final”. Nu vreau mai mult… Atât aş vrea… E visul meu, dar astăzi eu ţi-l fac cadou De ziua ta.
TACI
Spune-mi să tac și-ți voi vorbi întruna Despre cum cade ploaia sau cum răsare luna, Despre noi doi, despre pământ și soare, Despre întinse mări sau despre-ntinse-ogoare. Îți voi urla apoi despre suspine, Cum plâns-am pentru fata ce locuiește adânc în mine, Despre ce-a fost să fie până-n zilele de ieri, Despre povești împresurate în dureri, Cum eu oftam pentru animale, pentru flori, Pentru copii bolnavi sau pentru moși plini de nevoi, Cum viitorul se-arăta mereu incert, Cuvintele îl desenau și mai nedrept. Mi-era lehamite de-a doua dimineață Și picuri calzi brăzdau adânc pe trista-mi față, Gonind speranțe și-amânând victorii Și tresîrind când mă treceau fiorii. Apoi, pe lângă inima-ți de piatră și urechea-ți surdă, Voi zăbovi tăcut, doar preț de o secundă, Ți-oi împleti păcatele cu sârmă fină Și-or rugini, când le voi scoate la lumină, Iar lumea-ntreagă nu va fi să știe, Că-n taină ai gândit păcate o mie, C-ai scris în șoaptă-o poezie, Pe care, apoi, nu mi-ai citit-o decât mie, Rugându-mă să tac.
TRIL ÎN NOAPTE
Frânturi de tril aud în noaptea albă. Să fii chiar tu? Cânţi lumii, să mă vadă? Şi să-mi arunce-n sân comori? Podoabe mii şi-acorduri de viori? Ori nu eşti tu… şi-i lup hain în zare? Imită tril, urlând la luna mare? Vânează visuri, ucigând culori Şi fură din lumina cu care mă-mpresori? Povară grea pe umerii-mi apasă… De-aş şti că eşti, pe loc ţi-aş fi mireasă Şi aş veghea ca paşii să ne-ajungă Să calce ferm pe-o cale cât mai lungă. Dar cum pot şti? Oh, Lună, tu, Veghează-asupra noastră chiar acu’ Şi spune-mi de mă-nşel ori ba! Îndreaptă tril spre inimioara mea, Să-l recunosc uşor dintr-o mulţime, Să îl primesc aşa cum se cuvine, Să-l prind în pumn, să-l strâng la piept Şi viaţa mea să curgă mai încet.


Categorii:Concurs de Poezie