Cristina Sorina Popa participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Cu şi despre Covid

Cât a fost departe, nu prea ne-am speriat,
De când suflă-n ceafă, clar ne-am alertat.
Dar mai sunt şi unii ce nu-i dau crezare,
Ei sunt foarte siguri că n-o să-i omoare.
Bill Gates e de vină, strigă ei convinşi,
Şi nu e doar unu, sunt mulțimi de inşi.
Ei nu cred în viruşi care nu se văd,
Ci cred doar când ochii lor dau de prăpăd.
 
Însă tu, Corona, numit şi Covid,
De durere, moarte, pari să fii avid.
Eşti precum potopul din vremea lui Noe,
Dar noi n-avem arcă, nici măcar canoe,
Nici măcar o plută să ne agățăm.
Cred ca tu, Corona, vrei să ne-necăm.
Unde eşti tu, Noe, ne-ai abandonat?
Unde e vaccinul ce ne-ar fi salvat?
 
Deşi parcă aduci numai suferință,
Cred ca tu, Corona, semeni şi credință.
Cred că zeitatea ce ne ocrotea
A vrut o schimbare, n-a vrut doar să dea.
Te-a trimis pe tine să ne potoleşti,
Din avânt şi grabă să ne domoleşti.
Să reduci poluarea ce ne omora,
Să faci un pic timpul în loc să mai stea.
 
Ai adus o pauză, chiar binevenită,
Ne-ai scos din alerta noastră-obişnuită.
Ne-ai făcut să stăm pe loc, să respirăm,
Să căutăm natura, să o respectăm.
Lăcomia noastră, dorul de preaplin,
Devin suferinţe, boală şi mult chin.
Dar noi nu ne prindem şi tot continuăm,
Cumpărăm isteric, mâncãm, iar mâncăm.
 
Dar tu, măi Covide, ți-i transformi în sclavi,
Doar pe cei nevolnici, bătrâni sau bolnavi.
Poate scopul tău fu să faci curat,
Să scoți din funcțiune tot ce e uzat.
Dar cu bune, rele, toți vrem să trăim,
Cin' te crezi, Covide, să ne pui în chin?
Te-ai făcut pandemic, te-ai făcut văzut,
Însă timpul trece, tu vei fi trecut.
 
Nu ştiu de vom spune că ai fost învins,
Dar prefer să credem că ai fost convins
Să ne dai şi pace după sperieturi
Şi să tragem singuri şi învățături.
Se poate trăi frumos şi cu puțin,
Suntem chiar mai bine când nu ne grăbim,
Se poate munci foarte bine de-acasă,
Când firma un pic din mână biciul lasă.
 
De-ai părinți, prieteni, amici sau copii,
Când simți că în viaţă ai şi bucurii,
Chiar aşa micuțe, ca o-mbrățişare,
Un pupic, o vorbă, o micuță floare,
Atunci ştii c-averea cea mai valoroasă,
Este însăşi viața şi-e tare frumoasă.
Lecția Corona scopul şi-a-mplinit,
Covid să se-ntoarcă de unde-a venit!

Cursa de şoareci

Ne naştem şi ne-ntrebăm:
Pe aicea ce căutăm?
Ce vreau eu să fac în viață?
“Toată viața ta, învaţă” -
Îmi zicea a mea bunică
Încă de când eram mică.
 
Sfatul i l-ascult, fireşte,
Dar asta nu mă opreşte
Să am tone de-ntrebări,
Speranțe şi refulări.
Şcoală, liceu, facultate,
Master, le-am făcut pe toate.
 
Cred c-am cam exagerat
Cât eram la doctorat.
Timp nu era pentru somn,
Când s-am timp să mai adorm?
Muncă, soţ şi doctorat-
La un loc n-au funcționat.
 
Jobul mi-aducea o pâine,
Soţul nu l-aş da nici mâine.
Aşa-am intrat în rutină
Să-mi permit casă, maşină,
Telefon şi multe ţoale,
Pantofi, veselă şi oale.
 
În cursa de şoareci ştim
Că puternici tre' să fim,
Şi mereu neobosiți,
Să putem fi fugăriți.
Să tragem, să iasă bani
Din sudoare, muncă şi-ani.
 
Când apuc, mă mai întreb:
Cum arată-acest întreg?
Ce pot eu influenţa?
Cât de mare-i lumea mea?
Ce scop am în univers?
Pot să scriu proză şi vers,
La muncă software creez,
Şi-mi doresc să inovez.
 
Dar la nivel mare, ce pot eu schimba?
Vreau să înțeleg şi vreau să pot vedea.
A noastră planetă, suprapopulată,
Însăşi existența, cum a fost creată?
Şi care e rostul, cu ce scop venim,
Creştem pentru cursă şi-n cursă murim?
Ăsta-a fost momentul în care-am visat,
Însă-acuma pauza s-a cam terminat.
 
Le ştia bunica, avea ea dreptate
Când spunea: "Tu trage, ca să ai de toate".
Mai spunea bunica că-s fată deşteaptă -
Mă întorc la muncă, cursa mă aşteaptă.
Poate, cine ştie, tu să ai scăpare,
Funcționăm cu vise despre evadare.

Istoria mea – Începuturi

Fost-am copil odinioară -
Pe bune c-a fost ca ieri.
Timpul nu trece, ci zboară,
Se scurge în nicăieri.
 
Am trecut prin varii,
Tranzitat-am vremuri,
Nu vreau să te sperii
Și să te cutremuri,
 
Dar în optzeci'nouă, proaspăt pionier,
Mă uitam cu frică, pitit și stingher,
Cum o societate aprig asuprită
Cere libertatea ce i-a fost știrbită.
 
Mă uitam cu teamă la televizor:
Clocotea națiunea; măcel și omor.
Se-ntâmpla în centru, la-Universitate,
Se lupta poporul să facă dreptate.
 
A căzut regimul, mers-am mai departe,
Fost-au mineriade cu un iz aparte:
Teamă, îngrozire, moarte-au semănat,
Însă trecu timpul și-a fost tot uitat.
 
Terminam liceul și la facultate
Mi-am tocit și anii și-ale mele coate,
Cu multă răbdare, apoi am scăpat,
Am plecat de-acasă și m-am angajat.
 
În ziua de astăzi, cu mintea la cap,
Vreau să judec singur și m-apuc să sap,
Să aflu mai multe despre a mea țară,
S-aflu adevăruri, chiar de au să doară.
 
O sa aflu varii,
Despre tulburi vremuri.
Poate-o să mă sperii,
Tu-o să te cutremuri.
Însă împreună, viață noi vom da
Unui titlu mare: "Istoria mea".

Istoria mea – Străbunii

Cic-a fost odată un pământ străbun,
Pe care destinul l-a-aruncat în drum,
La întretăieri de interese-aprinse.
Așezare bună, bogății întinse,
Au făcut popoare să le jinduiască
Și să se ridice să le prăduiască.
 
Dar haideți mai bine s-o luăm cu-nceputul
Și să înțelegem cum a pornit totul.
Să ne-ntoarcem în timp, în perioada dacă:
Cine erau dacii, ce puteau să facă?
 
În acele locuri erau oameni duri,
Înfrățiți cu lupii-nfometați și suri.
Cap de lup era chiar și steagul lor,
Șuierând în luptă amenințător.
Prădătorii vremii le știau de frică,
Însă lăcomia la război instigă.
 
Iată și-un imperiu care tot creștea,
Perla-acelor vremuri, mândră strălucea.
Ei erau romanii ce-au pornit războaie,
Teritorii, orgolii ca să încovoaie
Și să își extindă gloria și-avutul,
Iar acesta este numai începutul.
 
Decebal își are partea lui de vină,
Hârjonind romanii ca pe o jivină.
Cu Domițian luptă și-ncheie-un tratat,
Din care doar dacii au de câștigat.
Dar în fruntea Romei, după Domițian,
Va veni la cârma, vremea lui Traian.
 
Cu altă viziune, Traian se pornește
Cu dacii se-fruntă și se războiește.
Precum un uriaș luptă cu-o furnică,
Dacia nu are șansă, cât de mică.
Decebal încheie-o pace dezastroasă,
Însă nu cedează, pe romani nu-i lasă.
 
Iar îi hârjonește și îi tot provoacă,
Roma ripostează și Dacia-atacă.
Deși sunt puternici, bravi și înzestrați,
După-un lung asediu, dacii-s spulberați.
Decebal nu poate să se lase-nvins,
Își ia singur viața, să nu cadă prins.
 
De-ndată ce Roma a preluat puterea,
Dacii își jeliră morții și durerea.
Cu greu, acceptară pe-ai lor prădători
Și-i recunoscură drept frați și surori.
Dacii și romanii-n strânsă legatură,
Ne sunt azi strămoșii-n egală măsură.