Cristina Frânculescu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Bacău. Îi dorim succes și îi mulțumim!

ZBÂNȚ DE PRIMĂVARĂ

Locuința mea de-o seară
Mi-am ales-o, bunăoară,
Uite, culmea, nu la țară!
E pe-un fir de păpădie
Primit ieri în custodie
Cu averi încă o mie.
Am și-un pui de levăncioară
Colo sus, pe-o policioară.
Megieșii mi-s pe-afară:
Un brotac cu burtă mare,
Melcul ce casă nu are
Și-un buchet de lăcrămioare.
Iată, trece-un cal maro
Cu-un mânz tras la indigo,
Cică merg la Figaro
Să mi-l tundă pe mezin
C-are azi, sub baldachin,
Randevu cu-un manechin.
Vine-n goană un țipar
Ce lucrează ca gropar
Și e cel mai bun scripcar
De la nunți și cumetrii
Unde toți petrecăreții,
Care trag niște beții...,
Mi-l cheamă să le mai zică
Ba chiar să le și prezică,
Nici cu-un strop de logică,
De câștigă ori de pierd.
Timp nu am ca să-l dezmierd
Căci privind de peste gard
Văd, din deal, din derdeluș,
Cum scoboară-un cărăbuș,
Rumen ca un gălbenuș,
Vrea să țină cuvântare
Cum că ar fi cel mai mare,
Fără vreo discriminare,
Peste neamul furnicilor
Caprelor și -aricilor,
Chiar și-a licuricilor.
O stăncuță casnică,
Ce se crede rândunică,
Stă pe-un bob de tufănică
Și de-acolo, toată ziua,
Încearc-a insinua
Că o fundă din perdea
Face c-o mâță prinsoare
Care o fi cel mai tare
Din toată povestea mea.
Nu mă pun cu mintea scurtă
Hm...eu am o altă soartă:
Mă ocup numai de artă!
Un gherghin și un ciulin
Vor să plece clandestin,
Cic-aici li-i traiul chin,
În zăvoiul cel cu plopi
Unde s-ascund doi ciclopi
Suspectați că-s interlopi...
Și mai e un greiere
De profesie ginere,
Om de mare-ncredere.
Lângă iaz doarme-un rățoi
Văr de-al doilea c-un trifoi,
Pornit să-nceapă război
Cu oricine care-i spune
Că-i lipsit de-afecțiune,
Lucru care-l indispune.
Belicos, cum e din fire,
Te vrea dus la mănăstire
Să mai citești din psaltire.
Privirea dacă ridic,
Pe o creangă de finic
Văz cum șade un pitic
Căzut dintr-o poveste
Unde-avea șapte neveste,
Toate-i gătesc jidovește
Câte îi mai trec prin gând
Fiindcă el îi cam bolând
Dacă-l lași să stea flămând.
Dar acuma nu-l mai rabdă
Și mi l-au trimis cu jalbă
Și c-o preafrumoasă salbă
Să-l primesc la mine-n casă.
Cică știe ca să coasă
Și bea câte-o bere rasă.
Mai de sus, din cer cu stele,
Îmi aruncă temenele
Un stol mic de filomele.
Fluturi albi mă fac de-ocară
Locuința mea de-o seară
Zic ei că-i... imaginară...
Stai să iau un cataroi
Și-o să fie vai de voi,
Mama voastră de...

TRANSFIGURATĂ TRANSMUTARE

Un cuvânt, din stirpea
Celor îngălate și netoate,
În slovă vrea, amarnic și negreșit,
Să îl preschimb,
Vremelnic lăcaș să își afle
La mine în toc
Ori pe-al unei ieftine biblioteci raft,
Amețit de mirosul sclaviei poeziei.
Muzical s-unduiește
Poate-poate o reuși
Vreo rimă să păcălească.
Însă, am așa o lirică
Atât de epică încât
Pe varul alb al frunzei
Prelung sângeriu scrijelește.
“Nu vreau poezie să-mi fii!
Nu pricepi?”,
Mi-e gândul răstit
Și privirea sudalmă.
Se stropșește-angoasată
Rima pietroasă.
Atunci, cu genunchii-ndoiți,
Rușinat cuvântul
Sub o replică teatrală se strecoară
Și cortina mi-o trage
Să nu-l mai văd cum gafează.
Peticit dialog încropește
Cu surate-n oglindă,
Neinspirat, printre cratime, hălăduiește.
Și, la bis,
S-a-ntâmplat ca tumultul acesta
Să miroas-a un teatru-ațipit,
De o metafizică mută,
La care unii nu simt mai nimic…

AIEVEA-NCHIPUITUL

Mi-e dor de o țară
Pururea imaginară,
Dintr-un timp ce va să vie
Cu iz de nevârstnicie.
Pe tărâm de neîntinare,
Împletindu-se-n visare,
Gându-mi fuge iar pe poartă
Fusul vremii să-l întoarcă
În clipa de veșnicie
Unde-i doar năvălnicie.
Dor îmi e să mă deștept
Făr' ca zorii să-i aștept,
Cu tălpile goale,
În prelungi rotocoale,
Să răscolesc lutul
Încă nenăscutul,
Țărâna cernută,
Boarea când sărută,
Să umple văzduhul.
Și să-mi culc obrazul
În rouă topită
La soroc nuntită,
Să-mi mângâie dalba iarbă
Plânsu' pleoapei ca de nalbă,
Cu chiot să-nvolbur cerul
Verse-și asupra-mi ulciorul.
Cu buze necoapte,
Cu degete oarbe
Să pipăi solomonia
De infinește copilăria.

DOR DE-MPRUMUT

În faptul zilei, răscolind prin calendare,
Am aflat că azi e cu rost de visare:
Tihnit m-aștern pe-o muchie de floare,
Prelung privesc anapoda-n zare
Înspre visuri-zefir de la soare răsare,
Îmi mijesc căutătura-nspre mare
S-amușin plăpândă o boare.
Dar pasul din gând nisipul zdrobește,
Castel pripitor în neant surghiunește.
Un val îndârjit glezna-mi izbește,
Un altul de jind îmi urlă-n ureche,
Cu țărmu-nsetat se-mpăreche.
O stâncă, în larg, e farul de veghe,
O pasăre mută
Nătângă a mării vuire ascultă,
În taină măsoară secunda pierdută,
De gheață-i aripa cea frântă,
De foc i-e dorința tăcută...