Daniel-Nicolae Zodian participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Bacău. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Rugi

Azi totul e permis!
Cruzimea buzelor,
Răsăritul și apusul
Sub coapsele tale,
Ploaia ascunsă
De noaptea jefuită
De săruturile tale pline de rouă!
E un fel de rugăciune
O a ta spovedanie...
Să nu strigi,
Puțin câte puțin
Ți-aș săruta genunchii
Până s-ar apleca,
Coborând spre valea plăcerii,
Buzele virgine,
Pecetluite de mister,
Ascunse sub ie albă!

Arderi

Am pierdut atâtea vieți,
nenumărate vieți...
M-au ars pe rug!
Am plâns,
M-au răstignit ca pe-un păgân!
Am zâmbit.
M-au vrut umbră
fără nume,
fără chip,
fără suflet,
Dar nu au izbutit!
M-am răsucit în gol,
Am devenit pământ!
Nu m-ai lăsat să te uit,
Nu te-am uitat,
Tu, ceară sfântă...
Am revenit prin infinit
La un copil...
Iubirea mea e veche,
Cuvintele n-au aripi,
Poezia e sfântă.
Iartă-mi lipsa!
Eu, păcat,
Tu, lumină.
Același lemn de salcâm,
Același altar de capelă veche!

Flori

Au fost odată... grădini
Pline de flori di mucigai murdare,
Alintate de gratii
Ruginite, neatinse de soare!
Tatăl nostru, ai căzut din cer....
Demonii râzând cântă în catedrale
Și îngeri umiliți, pierduți se sting
La porțile dărâmate ale raiului...
Unde ești...
După fapta mea păcătuiesc,
Îmi e rușine să te chem,
Am uitat să știu cum să iubesc!
Gust totul din același fruct oprit și amar,
Hrănit de dușmănie, resentimente si ură,
Prin gratiile unei închisori plec
Liniștit, cu două flori în mână!

Plângeri

Ceara trupului meu
Se topește
Printre pierderile și regăsirile
Furate de timp!
Ți-aș desface genunchii goi
Să te pierzi,
Să te regăsesc
În profunzimea șoaptelor albe
Scrise de mâinile mele
Cu adânci majuscule!
În văzul lor
Să-ți plângă dorul umerilor goi,
Te-aș apleca,
Te-aș smunci,
Te-aș mușca,
Te-aș trăi,
În timp ce stropii mici coboară
Spre locuri care duc spre adânc!