Ioana Maria Chiriac participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Com. Babaroaga, Jud. Argeș. Îi dorim succes și îi mulțumim!
Pe aripile dorului
Departe sunt de tine și singură în pat Aștern în minte-am clipele pe care le-am gravat Mă uit cum trece ceasul și totuși nu adorm Visând cu ochii minții cum te sărut în somn Cum te sărut pe frunte , cum te sărut pe ochi Cum deschizi alene, pe rând, câte un ochi Și cum iar mă privești, încetul surâzând Cum te întinzi asupra-mi, corpul cuprinzând De nu ești lângă mine nu pot a respira Te-aud in oricare sunet din camera mea Îmi caut alinarea, dar tot singură sunt... Te vreau iar lângă mine, și iar să îmi șoptești Să-mi spui de-o mie de ori cât de mult mă iubești Să-mi pară ca timpul însuși stă în loc Să surâd, și să nu îmi mai pese de noroc Să vreau doar un sărut si să adorm la loc Și iar să visez că te sărut cu focl Șoptește-mi vorbe dulci până m-ai ameții Învârte-mi casa, dar în centru tu să fii Ia-mă pe sus și trântește-mă deodată Nici praf să nu rămână, nici viață ...ia-o pe toată Lasă-mă doar plină de mireasma ta De clipele pe care nu le pot uita
Cuvinte înainte de culcare
Îmi e dor De zilele cu soare De un suflet cald Ce îmi aduce ardoare Cerul e martor iubirii pe care o port Steaua răsare în șuvoi de plânset copt Îmi blochează corpul cu o sfântă paralizie Să nu mai simt nici trecerea în glie Cu toate acestea, ahtia e mai mare Suferința fizica ,e nimic ,când e pusă la încercare Însă nici ziua ,nici noaptea, liniștea nu se lasă Amintirea ta e singurul gând ce mă apasă Vin-o ... Vin-o degrabă să mă iei Că de nu , mă sparg într-o mie de scântei.
Nu te uita
Singură, înconjurată de nămeți În pustietatea trenului Mă aflu, și-mi zâmbesc Gândind ca iarăși vreau să trăiesc Moartea si viața Cuvinte ambigue Și totuși mă regăsesc. Dar zăpada e ceea ce prețuiesc Liniște profundă ce îngheață și apele Adu-mi acum înapoi șoaptele Nu mă lăsa să îmi fie frică iar Lasă-mă să ies din colivia ce-o repari Fă-mă alt om , fă-mă să tresar Dă glas chemării mele Și dorințelor ce la am Nu mă închide și nu mă uzurpa Da-mi voie sa fiu așa cum aș vrea Bună sau rea Căci ființa mea e una și n-o pot înlătura Da glas dorințelor, ce nu le pot pronunța Caută-mă si totuși nu mă vei găsi Sunt încătușată sub propria piele Izvorâtă din propria-m plăcere
Uscățime
Uscată e chemarea ta Dar picioarele nu mă vor asculta Cu pasul apasat merg catre ia Interiorul meu urlă, ma amenință in rugă Zici ca sunt surdă ... Ma înfricoșezi, propria piele ripostează, dar zici ca sunt drogata , de floarea cea uscată Vraja ma acaparat, lanțuri de beton m-au sugrumat si se strâng spre tine, grăbite mi-au scos tot aerul din mine ,ține Nici de înțepat nu pot, toti spini sunt scoși Vai sa nu mor in propriam supărare Căci tot ce fac e sa ma uit la o floare O floare ce a murit de mult si pe care n-o arunc. Rigide cuvinte, rigide ganduri toate s-au trântit in mine ca o bâtă aruncată în vânt M-au invinețit si m-au îngenuncheat ,dar eu de proastă ce-s mereu m-am ridicat , si am ajuns să fiu spânzurat Legată de un trandafir ce de mult s-a uscat Dă-mi Doamne mântuire și forță ca fara de tine mintea-mi e o torță Rascumpara-mi greșeala mea , ca eu însămi nu ma pot salva

Categorii:Concurs de Poezie