Marius-Alexandru Predescu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!
Doza de libertate
Nu-mi place nimic din ceea ce mă ține captiv, Îmi place doar să fiu captivat. Nu-mi place să mi se spună ce să fac, Nu-mi place să mi se dea sfaturi nesolicitate. Nu-mi place să fiu legat de cineva Doar de dragul de a fi legat de cineva. Îmi place să am doza mea de libertate Și știu să respect și libertatea altora De a nu dori să interfereze cu libertatea mea. Nu-mi place să zăbovesc prea mult în orașele mari, Nu-mi place viața pe repede înainte, Nu-mi place să mă uit înapoi, Nu-mi place să urmăresc oamenii, Îmi place doar să fiu urmărit În timp ce-mi iau zilnic Doza de libertate.
Virus
Mi-au căzut ochii pe tine în tramvaiul 32. (Mă întorceam de la librărie.) Era o zi neobișnuit de caldă de ianuarie, Iar tu purtai o mască din acelea ieftine, Care se găsesc în orice farmacie. Doar o privire spre tine a fost de ajuns, Mi-ai intrat în sânge ca un virus, Te-ai strecurat în fiecare celulă Și am simțit că sunt răpus De o dorință irezistibilă De a te întreba Câte stații mai sunt până la Petre Ispirescu. Nebunia orei de vârf trecuse (Niciodată nu mi-a plăcut aglomerația și vorbăria amestecată din transportul în comun.) Și acum era liniște Iar din căștile tale wireless Se revărsa exuberantă Björk cu a ei "It's Oh So Quiet". Masca pe care-o purtai nu m-a împiedicat Să-mi imaginez buzele tale cărnoase Fredonând versurile molipsitoarei melodii. Nu știu dacă erai contagioasă Sau era doar o măsură de prevenție Faptul că dintre toți călătorii Doar tu purtai mască de protecție. Erai un pic palidă, ce-i drept Sau poate nu dormiseși suficient, Aveai un păr cam ciufulit, Un pic gras și neîngrijit Și o sacoșă plină cu niște legume, Lângă picioarele cam subțiri Ca să le poată căra. Aș fi putut să cobor la capăt, Să te ajut la cărat, În schimb, ți-am aruncat fără de știre Un bilețel cu numărul de telefon În sacoșa ticsită, În timp ce tu te uitai pe geam la vitrinele magazinelor Și am coborât la penultima stație.
Cișmigiu, tu și eu
Îți mai aduci tu oare-aminte De zilele când ne plimbam de mână, Prin Cișmigiu, pe alei strâmte, Râdeam, glumeam, eram împreună. Vată pe băț îți cumpăram Și te mânjeai ca o copilă, Suc din aceeași sticlă beam Și cu foc ne sărutam pe gură. Franțuzesc, lip-gloss, șopârlă, Știam atâtea stiluri alese, Nu ne sfiam de câte-o bătrână, Și-adesea se lăsa cu excese. Făceam mișto de câte-o statuie Și sculptorul ce-o-nchipuise, Eram nebuni cum alt cuplu nu e, Eu, pătimașul Robert, tu, încântătoarea Lise. Ne mai suiam în câte-o barcă, (Ce ne mai plăcea să ne dăm în bărci!) Vâsleam și mă stropeai cu apă, Iar eu mă făceam că-ți dau un brânci. Uitam de noi, întinși pe-o bancă, Înconjurați de trandafiri, Eram atât de tineri, parcă, Și aveam soarele-n priviri.
Al patrulea vis
O pasăre de pradă Se repede spre mine, Ca un glonț gonind Din arma unui luptător pentru pace. Trei vise s-au înfruptat din mine Și m-au lăsat pradă haosului. Pasărea a intrat prin mine, Luând cu ea carnea mea. Flutur ca un steag găurit Și nu-mi vine a crede așa ceva. Clepsidra curge de jos în sus Iar cerul e de catifea. Deodată sunt din nou întreg. Un avion de hârtie mă ia la bord, Pasărea e pe urma mea, Simt c-a mă ține nu mai pot Și mă prăbușesc țipând mut În al patrulea vis.

Categorii:Concurs de Poezie