Marius-Alexandru Predescu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Doza de libertate

Nu-mi place nimic din ceea ce mă ține captiv,
Îmi place doar să fiu captivat.
Nu-mi place să mi se spună ce să fac,
Nu-mi place să mi se dea sfaturi nesolicitate.
Nu-mi place să fiu legat de cineva
Doar de dragul de a fi legat de cineva.
Îmi place să am doza mea de libertate
Și știu să respect și libertatea altora
De a nu dori să interfereze cu libertatea mea.
Nu-mi place să zăbovesc prea mult în orașele mari,
Nu-mi place viața pe repede înainte,
Nu-mi place să mă uit înapoi,
Nu-mi place să urmăresc oamenii,
Îmi place doar să fiu urmărit
În timp ce-mi iau zilnic
Doza de libertate.

Virus

Mi-au căzut ochii pe tine în tramvaiul 32.
(Mă întorceam de la librărie.)
Era o zi neobișnuit de caldă de ianuarie,
Iar tu purtai o mască din acelea ieftine,
Care se găsesc în orice farmacie.
Doar o privire spre tine a fost de ajuns,
Mi-ai intrat în sânge ca un virus,
Te-ai strecurat în fiecare celulă
Și am simțit că sunt răpus
De o dorință irezistibilă
De a te întreba
Câte stații mai sunt până la Petre Ispirescu.
Nebunia orei de vârf trecuse
(Niciodată nu mi-a plăcut aglomerația
și vorbăria amestecată din transportul în comun.)
Și acum era liniște
Iar din căștile tale wireless
Se revărsa exuberantă Björk cu a ei "It's Oh So Quiet".
Masca pe care-o purtai nu m-a împiedicat
Să-mi imaginez buzele tale cărnoase
Fredonând versurile molipsitoarei melodii.
Nu știu dacă erai contagioasă
Sau era doar o măsură de prevenție
Faptul că dintre toți călătorii
Doar tu purtai mască de protecție.
Erai un pic palidă, ce-i drept
Sau poate nu dormiseși suficient,
Aveai un păr cam ciufulit,
Un pic gras și neîngrijit
Și o sacoșă plină cu niște legume,
Lângă picioarele cam subțiri
Ca să le poată căra.
Aș fi putut să cobor la capăt,
Să te ajut la cărat,
În schimb, ți-am aruncat fără de știre
Un bilețel cu numărul de telefon
În sacoșa ticsită,
În timp ce tu te uitai pe geam la vitrinele magazinelor
Și am coborât la penultima stație.

Cișmigiu, tu și eu

Îți mai aduci tu oare-aminte
De zilele când ne plimbam de mână,
Prin Cișmigiu, pe alei strâmte,
Râdeam, glumeam, eram împreună.
Vată pe băț îți cumpăram
Și te mânjeai ca o copilă,
Suc din aceeași sticlă beam
Și cu foc ne sărutam pe gură.
Franțuzesc, lip-gloss, șopârlă,
Știam atâtea stiluri alese,
Nu ne sfiam de câte-o bătrână,
Și-adesea se lăsa cu excese.
Făceam mișto de câte-o statuie
Și sculptorul ce-o-nchipuise,
Eram nebuni cum alt cuplu nu e,
Eu, pătimașul Robert, tu, încântătoarea Lise.
Ne mai suiam în câte-o barcă,
(Ce ne mai plăcea să ne dăm în bărci!)
Vâsleam și mă stropeai cu apă,
Iar eu mă făceam că-ți dau un brânci.
Uitam de noi, întinși pe-o bancă,
Înconjurați de trandafiri,
Eram atât de tineri, parcă,
Și aveam soarele-n priviri.

Al patrulea vis

O pasăre de pradă
Se repede spre mine,
Ca un glonț gonind
Din arma unui luptător pentru pace.
Trei vise s-au înfruptat din mine
Și m-au lăsat pradă haosului.
Pasărea a intrat prin mine,
Luând cu ea carnea mea.
Flutur ca un steag găurit
Și nu-mi vine a crede așa ceva.
Clepsidra curge de jos în sus
Iar cerul e de catifea.
Deodată sunt din nou întreg.
Un avion de hârtie mă ia la bord,
Pasărea e pe urma mea,
Simt c-a mă ține nu mai pot
Și mă prăbușesc țipând mut
În al patrulea vis.