Ana-Maria Socaciu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Frumoasa mea

Sunt Împăratul Lumilor de Sus şi Domnul tuturor,
Învăţătorul Lumilor de Jos, al lor Mântuitor...
Sunt Dumnezeu dintru-nceput şi până în sfârşit,
Şi Fiul Său din veci, mult preaiubit...
 
Acesta sunt, dar Tu, Frumoaso, Cine Eşti ?
Eşti ca şi Mine, din rude-mpărăteşti ?
Spune-mi de Tine, strălucitoare Stea...
Căci m-am îndrăgostit, Frumoasa Mea...
 
Sunt Dumnezeu, cunosc Creaţia ca pe-o Haină,
Şi-acum Te întâlnesc, mult preafrumoasă Taină...
Nu înţeleg ! Căci Eu din Veci Pictez Tabloul...
Şi-acum prin Tine-am cunoscut şi Noul...
 
Sunt Creator, cum pot să nu cunosc ceva ?!
Spune-mi şi Tu acum, Frumoasa Mea...
Ajută-mă să înţeleg, prea minunată Doamnă,
Ce nume porţi cu Taină... şi ce înseamnă ?
 
Frumoasa Mea, privirea Ta îmi spune multe
Sunt doar un Dumnezeu ce vrea să Te asculte...
Te rog, nu mă lăsa fără de-nţelepciune...
Cum Eu, Chiar Dumnezeu, nu Te-am ştiut în lume ?
                                
Te rog, Primeşte-Mi Dragostea...
Şi-nvaţă-Mă, Frumoasa Mea... 

Pământul

O Stea fără de colțuri, o Sferă imperfectă,
Un Cub-oval și Viu cu nume de planetă,
O Casă ce-a dorit oameni s-adăpostească,
Dar a ajuns ca azi, de ei să se ferească...
 
Trecut de miez de noapte și din nou,
Pictez cu gândurile mele un tablou...
Si nicio pensulă nu mă ajută din toate cele multe
Căci eu pictez tabloul Astrului ce se învârte!
 
Mi-aș fi dorit să dorm, să nu văd Luna afară,
Ea-mi amintește acum cât poate să mă doară
Că oamenii o văd de mii de ori în viață,
Dar mor fără să vadă Planeta Cea Albastră!
 
Și de-ar vedea-o nu în părți, ci ca pe lună: întreagă,
Pământul sigur le va fi Steaua lor cea mai dragă!
Ar fi putut să stea și ea pe Cer, o stea pentru ghicit,
Dar s-a făcut Pământ...omului s-a jertfit!
 
Pământul dintre Aștrii este cel mai ușor,
Îngreunat de trupuri vii și Suflete ce mor.

Geneza

La început a fost suflarea
Și ea era pe-a mele buze
Ce le-ai cuprins cu sărutarea 
Creației care-o să te-acuze
Că din dorința-ți necuprinsă
Ai transformat văzduhu-n stele
Și ai făcut o zare-ntinsă
Din patima-ți ascunsă-n piele. 
 
Cu genele-ți mă mângâiai
Pe silueta-mi fină,
Apa de restul separai,
Și noaptea de lumină.
Tu ai creat cu dorul tău
Plăcere și suspine,
Dulce și-amar, bine și rău
Când ai gustat din mine.
 
Te-ai odihnit a șaptea zi
La pieptul meu împărătesc, 
Din setea ta de-a ne uni
Născut-am rodul pământesc.
Căci puritatea nu rodește
Fecioarele nu au urmași,
Păcatul care ne unește
Adus-a lumii mii de pași.
 
La început a fost suflarea 
Și ea era pe-a mele buze
Tu ai râvnit cu foc la ea
Și ca ale toamnei frunze
Căzut-am din raiul sfințit
Fără lapte și miere
Și-n lumea care s-a croit
În toate e cădere.
 
Dar visu-ți este împlinit:
M-ai sărutat.
Suflările ni s-au unit
Și s-a creat 
Pământul.
 
Și nu a fost la început
Cuvântul.
A fost suflarea-mi
Și-un sărut.

Născută

Cândva păşeam pe nori albaştri
Păşeam pe timpuri şi pe aştrii...
Vă spun, prietenii mei buni,
Eu sunt născută altor Lumi!
 
Altor idei îmi sunt croită,
Altor gustări sunt împlinită,
Altor de muzici încântată
Altor naturi sunt eu pictată...
 
Cândva priveam spre acest Astru
Din Univers doar el Albastru...
Doar el cu Soare şi cu Lună
Doar el cu florile-n Cunună.
 
Am vrut şi eu născută-aici,
Am vrut şi eu Ochii mai mici,
Din Suflet obligată mult să rup
Căci nu-ncăpea în inimă şi-n trup.
 
În Facere mult chinuită
Căci altor Lumi sunt făurită,
Şi altor sâni fost-am creată
De Cerul Sacru alăptată...
 
Dar sunt aici şi azi e luni
Deşi născută altor Lumi,
Mă plimb, dar nu pe nori albaştri
Supusă timpului sub aştrii...
 
De şi tu eşti tot altor Lumi croit,
E semn că sunt a ta, al meu iubit.