Ionela-Valeria Duină participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Craiova. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Copii îmbătrâniți

M-am jucat de-a v-ați ascunselea cu timpul,
Pân` l-am pierdut de tot.
Alerg în stânga și în dreapta,
Sperând c-am să-l găsesc după vrun colț de bloc;
Dar nu-i.
 
E vuiet mare-n inimă la mine
Și zarvă mare-n mintea mea:
Cum de-am putut lăsa așa,
Să plece timpul
Fără să-ncheiem a ne juca?
 
Privesc oglinda din odaie.
Un chip ar vrea, parcă, să-mi surâdă-n ea.
Nu-s eu, nu-i nici altcineva:
E umbră de copil îmbătrânit subit,
Fără de voia mea.

Statuie de piatră

            Inexpresivă față sculptată,
            De lume conturată,
            Cine ești tu?
 
            Te pierzi prin mulțime
            Uitând de tine.
            Toți la fel,
            Stane de piatră
            Sculptate atent:
            Să nu vorbim,
            Să nu gândim,
            Să nu dorim,
            Să nu simțim.
 
            Doar așa ne pot purta
            Pe brațe șubrede,
            Sculptori mârșavi
            Al căror singur gând
            E de a crea
            Un popor nătâng.
 
            Ne lăsăm duși de colo-colo,
            Răpuși de nepăsare.
            Lăsăm să smulgă tot din noi:
            Și ură, și iubire, și revoltă.
 
            Și pentru ce?
 
            Statuie de piatră,
            Devino vivantă!

Sunt artă

            Mi-ai trasat linia vieții în palmă
            Și  apoi te-ai apucat grăbit
            Să-mi colorezi întreaga ființă după bunul plac.
 
            Când ai obosit,
            Ți-ai privit opera de artă și...
            Ai fost dezamăgit.
 
            Ai fi putut mai mult!
            Ai fi putut să colorezi mai viu,
            Să se potrivescă și mai mult stilului tău.
 
            Ai stat puțin în cumpănă
            Dacă să iei totul de la capăt,
            Dar n-avea sens.
            Prea multă energie risipită fără rost!
 
            Ai aruncat tabloul a tot ceea ce eram
            Într-un depozit vechi
            Și l-ai lăsat pradă timpului,
            Să facă ce-o vrea din el.
            Sunt artă a unui creator nehotărât,
            Dată la schimb destinului
            Pentru o idee absurdă:
            ”Trebuie să creez ceva să-mi semene mai mult!”

Răsărituri absurde

Ne pierdem cuvintele printre răsărituri absurde
În care tu pleci,
În care eu stau.
 
Vrem răspunsuri pentru întrebări
Care pe mine mă frământă,
Pe tine te sperie.
 
Căutăm soluții inutile
Eu în mine,
Tu în ceilalți.
 
Sfârșim aruncând reproșuri absurde
Unul în altul,
Fără oprire, fără motive.