Elena Ermacov participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Chișinău, Rep. Moldova. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Iubire la distanță

Să nu renunți la mine, scumpo
Când singură te vei simți în lumea toată
Și-n vis când voi veni câteodată...
Sărută-mă pripită ca flămândul.
 
Să nu renunți la mine, scumpo
Când sufletu-ți va cere îndurare,
Când va cerși zădarnic desfătare...
La mine să te-aducă gândul.
 
Să nu renunți la mine, scumpo
Când doru-n suflet o să încolțească
Cu ghimpi mărunți în pieptu-ți o să crească...
Puternică să fii cum e pământul!
 
Să nu renunți la mine, scumpo
Când provoca-te-va ispita.
Frumoasa, dulcea mea iubită
Fii tare și nu rupe legământul!
 
Să nu renunți la mine, scumpo,
Să nu-i urmezi pe cei care se lasă,
Să nu crezi celor care spun ca nu le pasă.
Iubirea nu e soră cu cuvântul.
 
Să nu renunți la mine, scumpo
Din mii de raze, Tu mă luminează!
Fidel voi fi micuța mea crăiasa
Trei ani vor trece repede ca vântul.

Aceeași

Aceeași viață are omul,
De juvenil pân’ la matur
Dar parc-ar fi o altă lume
Se schimb-atât de multe-n jur
 
Același brad, cândva gigantic
Acum e scund, și-nstrăinat
Același codru singuratic
Răsuflă-ncet și-i cam ciudat
 
Aceeași casă-mbătrânită
Același cer infumurit
Același roi de rândunele
Și el de parcă-i stingherit
 
Se schimbă multe-n roata sorții
Cum s-o oprim nu am aflat
Și chiar de-om fi copii cu toții
Pe toți nu-i leagă același brad
 
Aceeași casă nu-i unește
Același codru e străin
Doar cerul larg ne mărginește
Și păsările tot mai vin..

Replică  

Să mă iubești Îndeajuns nu e posibil
Nu-mi pare-a fi un termen potrivit
Îndeajuns îmi e inadmisibil
Atunci când vine vorba de iubit
 
Iubirea mea nu se măsoară-n metri
Nu-i nestemată să o cântărești
Iubirea mea cuprinde trei planete
Pe care numai tu le stăpânești
 
Nu-i operă de artă, nu e o teorie
Nu e formulă.. să o demonstrezi
Iubirea-i un morman de energie
Cu care zilnic mă alimentezi
 
Ea nu se discifrează prin cuvinte
Se intensifică ades doar din priviri
Și fundamentul nu-i din jurăminte
Iubirea mea se naște din iubiri
 
Din ea aș vrea să facem o cunună
Cu flori de vișin sau cu flori de tei
Hai, s-o-mpletim, iubite, împreună
Să mai unim planete, încă trei...
 
Și s-o păstrăm cuminte, în tăcere
Să-i dea căldură flacăra din noi
Să o hrănim cu-ardoare și plăcere
Să curgă zilnic dragoste șuvoi.
 
Să mă iubești Îndeajuns iubite-i o prostie!
Nu are pentru toți același înțeles
Că pentru unu’ Îndeajuns e o cutie
Iar pentru altu’ nici întregul univers.

Două spice

Părinții noștri-s două spice,
Nimica toată într-un lan
Din frunza lor să se ridice
Mândria noastră an de an
 
Din rădăcina lor să crească
Tulpina vieții noastre mici
Din bobul lor să încolțească
Și să răsară mai mulți spici
 
Atât de mici crescând pe câmpuri
De ploi bătuți, de vânt purtați
Doi spici veghează rânduri, rânduri
Îmbătrâniți, îndurerați...
 
Nu se silește nici furnica
Ar sta cu mâinile în brâu
Doi spici nu au făcut nimica
Decât un neam – lanul de grâu
 
C-așa-s părinții, două spice
Ne dau ființă, ș-apoi mor
Când vine coasa să-i despice
Apreciem valoarea  lor.