Cosmin Gandore participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Ploiești. Îi dorim succes și îi mulțumim!

AXIS MUNDI

Aer coagulat cu gânduri, respir prin fiecare por.
Deșir șirag de amintiri împrăștiat cu dor.
Mâna descrie, lent, un vers placid pe foaie.
Viața curge din noi…nu picuri, ci șiroaie.
Sedimentăm în suflet griji, nevoi și teamă,
Și defrișăm barbar vise care ne-ndeamnă
Spre a tânji că vom fi poate arbori semeți,
Ce se întind spre cer înalți, ușori și drepți.
Rodim fie din stâncă, sau poate din argilă,
Sau cei mai norocoși cresc din cernoziom,
Cu trăsături de arbor și cu virtuți om -
Venim aici să-ncepem urcarea cea umilă.
Când, printre ramuri, va sufla vântul desăvârșirii
Și-n noi va curge aievea seva fericirii
Vom ști c-am reușit…
De vom rămâne cioturi…să știți că am murit…

ORAȘUL DE CEARĂ

Amurgul curge pe parbrize de mașini oprite-n trafic
Cu un aer cam serafic, nori difuzi pătează cerul.
Din clădiri vechi, parasite, simt cum supură mister…
Izul său îl simți adesea pe străduțe- aglomerate
Unde oameni fără chip cară grijile în spate,
Unde ies la joacă, seara, puști cu glasurile blegi;
Ora la care bețivii își pierd timpul  prin bodegi.
Totul se topește lent, iar copaci în letargie
Împrăștie-n jurul lor umbre de melancolie.
Pixul meu împunge foaia precum noaptea ziua asta-
Mi s-a terminat și pasta…și a început și ploaia.

CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL SINELUI

Ceasul zugrăvește pe perete ora două, ora tristă și fierbinte,
Iar sub craniu, gânduri mute, ca-n adâncuri zăcăminte.
Peste ochi las ca să curgă beznă trasă de sub pleoape…
În rucsacul de pe spate…liniște, singurătate și un gând timid de…
Las plutind la suprafață doar un chip inexpresiv.
Primul pas pe care-l fac este unul regresiv.
Sunt un lift care coboară, atârnat de niște sfori,
Sau un submarin etanș, explorând funduri de mări.
Sunt o sondă ce forează noapte-zi pământ jilav,
Sau excavator metalic, cu un braț deloc firav.
Bâjbâi, pipăind pereți sau emoții împietrite,
Mă strecor printre fobii prefăcute-n stalactite.
Prin hublou privesc greșeli- în trecut frumoase nave-
Scufundate de mândrie au ajuns niște epave.
Zi de zi extrag din mine gânduri negre ca țițeiul
Și le-nşir seară de seară în viteză cu condeiul.
Caut să fărâm și sparg orice rocă prea tăioasă
Ce mi-ar face devenirea lungă și anevoioasă.
Coborârea mea în sine are doar un singur scop:
Deși pare întuneric, se rezumă la lumină,
Căci încerc să îmi îngrop mintea toată în inimă.