Elena Ermacov participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Chișinău, Rep. Moldova. Îi dorim succes și îi mulțumim!
Iubire la distanță
Să nu renunți la mine, scumpo Când singură te vei simți în lumea toată Și-n vis când voi veni câteodată... Sărută-mă pripită ca flămândul. Să nu renunți la mine, scumpo Când sufletu-ți va cere îndurare, Când va cerși zădarnic desfătare... La mine să te-aducă gândul. Să nu renunți la mine, scumpo Când doru-n suflet o să încolțească Cu ghimpi mărunți în pieptu-ți o să crească... Puternică să fii cum e pământul! Să nu renunți la mine, scumpo Când provoca-te-va ispita. Frumoasa, dulcea mea iubită Fii tare și nu rupe legământul! Să nu renunți la mine, scumpo, Să nu-i urmezi pe cei care se lasă, Să nu crezi celor care spun ca nu le pasă. Iubirea nu e soră cu cuvântul. Să nu renunți la mine, scumpo Din mii de raze, Tu mă luminează! Fidel voi fi micuța mea crăiasa Trei ani vor trece repede ca vântul.
Aceeași
Aceeași viață are omul, De juvenil pân’ la matur Dar parc-ar fi o altă lume Se schimb-atât de multe-n jur Același brad, cândva gigantic Acum e scund, și-nstrăinat Același codru singuratic Răsuflă-ncet și-i cam ciudat Aceeași casă-mbătrânită Același cer infumurit Același roi de rândunele Și el de parcă-i stingherit Se schimbă multe-n roata sorții Cum s-o oprim nu am aflat Și chiar de-om fi copii cu toții Pe toți nu-i leagă același brad Aceeași casă nu-i unește Același codru e străin Doar cerul larg ne mărginește Și păsările tot mai vin..
Replică
Să mă iubești Îndeajuns nu e posibil Nu-mi pare-a fi un termen potrivit Îndeajuns îmi e inadmisibil Atunci când vine vorba de iubit Iubirea mea nu se măsoară-n metri Nu-i nestemată să o cântărești Iubirea mea cuprinde trei planete Pe care numai tu le stăpânești Nu-i operă de artă, nu e o teorie Nu e formulă.. să o demonstrezi Iubirea-i un morman de energie Cu care zilnic mă alimentezi Ea nu se discifrează prin cuvinte Se intensifică ades doar din priviri Și fundamentul nu-i din jurăminte Iubirea mea se naște din iubiri Din ea aș vrea să facem o cunună Cu flori de vișin sau cu flori de tei Hai, s-o-mpletim, iubite, împreună Să mai unim planete, încă trei... Și s-o păstrăm cuminte, în tăcere Să-i dea căldură flacăra din noi Să o hrănim cu-ardoare și plăcere Să curgă zilnic dragoste șuvoi. Să mă iubești Îndeajuns iubite-i o prostie! Nu are pentru toți același înțeles Că pentru unu’ Îndeajuns e o cutie Iar pentru altu’ nici întregul univers.
Două spice
Părinții noștri-s două spice, Nimica toată într-un lan Din frunza lor să se ridice Mândria noastră an de an Din rădăcina lor să crească Tulpina vieții noastre mici Din bobul lor să încolțească Și să răsară mai mulți spici Atât de mici crescând pe câmpuri De ploi bătuți, de vânt purtați Doi spici veghează rânduri, rânduri Îmbătrâniți, îndurerați... Nu se silește nici furnica Ar sta cu mâinile în brâu Doi spici nu au făcut nimica Decât un neam – lanul de grâu C-așa-s părinții, două spice Ne dau ființă, ș-apoi mor Când vine coasa să-i despice Apreciem valoarea lor.

Categorii:Concurs de Poezie