Portretul mamei

M-am oglindit în ochiul de copil
Și n-am găsit acolo nicio pată.
Am tresărit, m-am luminat și am gândit:
„Să fiu eu, oare, atâta de curată?”

Ce chip frumos! Ce zâmbet cald
Și mână minunată
Pe pânza blândă a ochiului răsar
Și cuceresc ființa mică, toată.

Portret de înger sau de sfânt
Aduc acești ochi tainic la lumină
Aș vrea să-mi plec genunchii și să plâng
Căci în oglinda lor eu nu mă văd pe mine.

Aceasta e icoana pe care-o zugrăvește,
În ochiul fraged de copil, iubirea,
Când stă cuminte și cu sfințenie-și privește
Ființa cea mai dragă: mama.

Tu, Mamă, care naști copii,
Când pentru cer îți cauți mântuirea,
La Domnul te roagă să devii
Curată ca-n ochii de copii.

Mamei mele...

Ți-aș pune toate florile din lume la picioare …
Le-aș strange mai ȋntai la piept și le-aș ȋmbrǎțișa cu dorurile mele
Pe care sǎ le atingi când vei pǎși apoi pe ele
Sǎ fim ca douǎ pǎsǎri ce zboarǎ cǎtre stele,
Eu cu aripile tale,
Tu cu aripile mele.

Ți-aș aduna un câmp de lǎcrǎmioare
Prinse-n buchet prin firul fin al razelor de soare
Când le privești sǎ te gândești la mine
Cǎ sunt ființǎ ce a crescut odatǎ-n tine,
Amestec de lacrimi dulci și lǎcrǎmioare
Sǎ-l porți ȋn suflet cu candoare.

Ți-aș dǎrui un lan de margarete
Ȋnalte, zvelte și cochete,
Veșnic zâmbitoare,
Ȋnveșmântate-n strai alb, de sǎrbǎtoare,
Cu gesturi nobile și diafane, ca doamnele-n saloane,
Sǎ-ți declare: „tu ești... iubirea mea cea mare...”

Ți-aș da ȋn dar un ghiocel
Curat, gingaș și mititel,
Al primǎverii prim sǎrut
Pe trupul rece – de pâmânt,
Sǎ ȋți șopteascǎ-ncetișor:
„Rǎmâi...tu, iubirea cea dintâi!”

Mai mult aș face: aș invita-n grǎdina ta
Pe-a florilor crǎiasǎ,
Sǎ-ți țeasǎ din rochia ei aleasǎ
Veșmânt din roze, frezii, flori albe de cireș
Și din magnolie - cununǎ
S-o porți pe cap ȋn veșnicii,
A mea mǎicuţă bunǎ!

Măicuţa

Nu mai e măicuța
Clipe răzvrătite dor
Le înghit copiii
Suspinând în cor.
Dor de glasul ei
Suflet de copil frământă,
Lacrimi mari inundă
Ochişorii mititei.
Ele cad în șoapte
Și lovesc pământul,
Sufletul tresare:
"Parcă-i mersul ei!..."
Repede, se-aplecă
Și ridică-n palmă lutul,
Lacrimile toate
Poartă chipul ei...
La a lor uimire
Sufletul s-alină
Căci în glasul lor
Vie și suavă-i vocea
Mamei lor.