To read the creation of Ana Văcărașu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Ana Văcărașu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Pașcani, Jud. Iași, Romania și are 59 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

DE EȘTI PĂRINTE...

Ajută-l pe copil să urce spre lumină,
Nimic pe lume nu l-ar ajuta să crească,
La fel ca un părinte atent să îl susțină
Și să-l îndrume, demn în viață să pășească.

Să-i râdă sufletul știind că-i ești aproape,
Pe umeri, de-i nevoie, să-l urci s-atingă cerul,
S-asculte universul cu-ale iubirii șoapte
Și prin cuvântul tău să-i caute misterul.

Când mâna lui micuță, în mâna-ți cuibărește,
Să simtă că în tine e-o forță ca bazaltul,
Să-l faci să fie mândru și numai când gândește
Că tu îi ești părinte... și nu ar vrea pe altul.

Din gesturile tale, din ochii tăi, din zâmbet,
Să-și facă o cetate cu zidul străveziu...
Cu ceata lui de îngeri, în ea să-ți scrie cântec
Din ce-ai sădit într-însul, în sufletu-i mlădiu.

Ajută-l pe copil să crească în lumină,
El e un mugur, tu, ram și trunchi... și rădăcină.


SĂ TE ȘTIU…

Eu nu te-aș mai iubi, dar nu știu cum să fac,
Chiar dacă nu te vreau, te tot găsesc prin mine.
Și nu te-aș mai striga, când toate mi le tac,
Să știu cum aș putea să mă desprind de tine.

E bine să te știu și-atunci când nu te am
Decât în gândul trist ce-atârnă de-o visare,
Cum un copac își știe toți mugurii din ram
Când frigul iernii încă îi ninge la picioare.

Mi-e sufletul mereu așa de plin de tine, 
Că nu știu unde sunt, nu mă mai regăsesc...
Și toate-n mine dor, mi-e rău și îmi e bine,
Căci și-n durere-adesea cu tine mă-ntâlnesc.

Mă înfioară clipa când gându-ți mă găsește
Și-mi răscolește-n jarul tăcerilor senine,
Mă tulbură-n adâncuri și mă ademenește 
Cu-n dor nesăbuit, ca setea mea de tine.


TELURIC (poem erotic)

Când desenezi pe albul pielii cu privirea,
În ochii tăi, flămânde fiare își arată colții,
În adâncimi, cu mâna-ntinsă șade izbăvirea
Și-n piept bat tobele-n preludiul nopții.

Iar când slobozi din frâu toți caii tăi sălbatici,
Telurice mișcări, pământu-l frâng în două,
Pe-o parte șade-n rugă un sfânt cu ochi apatici,
Pe alta... joacă iele, cu tălpile prin rouă...

Și-n mijloc frânge marea-n străfunduri abisale
Catargul unui vas pierdut în ea sub lună,
Sirenele-și pun miere pe corzile vocale
Și nava se scufundă... sub zbatere nebună.

Jivinele din ochi adulmecă, sătule...
Mirosul de pământ, de ceruri și de sare,
De lavă ce erupe din adâncimi de lume,
Din nașteri... și din frângeri ancestrale.