To read the creation of Cezar-Florin Ciobîcă, request a translation by clicking the “Translate” button.
Cezar-Florin Ciobîcă participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Botoșani, Romania și are 51 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

#1 Aspiratorul Gonit din basme vechi, Cu cireșe la urechi, Aspiratorul nostru Pare un monstru. E foarte năzdrăvan Și are un burdihan Mare cât un han. A înghițit, de pildă, Cioburi dintr-o oglindă, Un creion colorat, Rătăcit pe sub pat, Un șoricel ghiduș Ce chițcăia în duș, Resturi dintr-o negresă Și-un capăt… de lesă. A mai șterpelit un doi Căței de usturoi Ce lătrau la lună Cam de-o săptămână. (Erau, ce-i drept, plouați Și complet deshidratați.) Având wați o mie Și un pic de bulimie, Aspiratorul nostru, Neavând căpăstru, Voia să dea iama Chiar și-n pastrama Lăsată pe masă De bucătăreasă. Scăpat de sub control, I-am venit de hac pe hol; Ca să nu fac o criză, L-am scos din priză. Aspiratorul năzdrăvan, De aproape-un an, Zace-n debara Ca o piază rea. I-a luat locul, Așa i-a fost sorocul, Mătura veche Fără pereche. Nu aspiră nimic, Dar tace chitic. #2 Fapt divers Jucând şotron cu Vlad, în parcul despuiat, am observat o scenă ce m-a împovărat. O frunză, foarte iubitoare de adrenalină, a sărit din copac ca de pe-o trambulină. Şi fiindc-a încercat o schemă tare - picaj- s-a izbit, săraca, de ţicnitul domn pavaj… Ce să-i faci! Fără mii de ore de zbor, nu te poţi numi nicicând aviator. Şi, în plus, fără paraşută în spinare, orice salt în gol e-o crimă mare, mare… Cu limbul frânt, cu peţiolul fracturat, zăcea micuţa frunză pe-al umbrei rece pat. Încet-încet, se însera, iar faţa ei de ceară opri din croncănit o îndoliată cioară. Am dus-o plângând la reanimare, pentru transfuzie şi resuscitare. Medicii s-au chinuit, dar fără succes... Cazul s-a soldat cu un subit deces. Cu puţină primăvară drept medicament, am fi avut, sunt sigur, un happy end... #3 Poveste de amor Un vânticel mai ștrengărel se-ndrăgosti, cât ai clipi, de-o păpădie mică, zglobie, ce trăia în puf plină de duh. Vânticelul grăbit, poate și-aiurit, plin de zăduf, i-a dat un pup și-apoi, ce tragedie pe biata păpădie! Aura-i zburase și-astfel rămase, de dimineață ca o paiață. Avea chelie și–o mie de draci. Cum s-o împaci? Un greierel veni c-un inel și-i ceru să fie scumpa lui soție. Ea a acceptat, iar el i-a cântat, tandru, uniform, “Eu vara nu dorm.”