To read the creation of Cezar-Florin Ciobîcă, request a translation by clicking the “Translate” button.

Cezar-Florin Ciobîcă participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Botoșani, Romania și are 51 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

#1
Aspiratorul

Gonit din basme vechi,
Cu cireșe la urechi,
Aspiratorul nostru  
Pare un monstru.
E foarte năzdrăvan
Și are un burdihan
Mare cât un han.

A înghițit, de pildă, 
Cioburi dintr-o oglindă,
Un creion colorat,
Rătăcit pe sub pat,
Un șoricel ghiduș
Ce chițcăia în duș,
Resturi dintr-o negresă
Și-un capăt… de lesă.
A mai șterpelit un doi
Căței de usturoi
Ce lătrau la lună
Cam de-o săptămână.
(Erau, ce-i drept, plouați
Și complet deshidratați.)

Având wați o mie
Și un pic de bulimie,
Aspiratorul nostru,
Neavând căpăstru,
Voia să dea iama
Chiar și-n pastrama
Lăsată pe masă
De bucătăreasă.
Scăpat de sub control,
I-am venit de hac pe hol;
Ca să nu fac o criză,
L-am scos din priză.

Aspiratorul năzdrăvan,
De aproape-un an,
Zace-n debara 
Ca o piază rea.
I-a luat locul,
Așa i-a fost sorocul,
Mătura veche
Fără pereche.
Nu aspiră nimic,
Dar tace chitic.


#2
Fapt divers


Jucând şotron cu Vlad, în parcul despuiat,
am observat o scenă ce m-a împovărat.
O frunză, foarte iubitoare de adrenalină,
a sărit din copac ca de pe-o trambulină.

Şi fiindc-a încercat o schemă tare - picaj-
s-a izbit, săraca, de ţicnitul domn pavaj…
Ce să-i faci! Fără mii de ore de zbor,
nu te poţi numi  nicicând aviator.

Şi, în plus, fără paraşută în spinare,
orice salt în gol e-o crimă mare, mare…
Cu limbul frânt, cu peţiolul fracturat,
zăcea micuţa frunză pe-al umbrei rece pat.

Încet-încet, se însera, iar faţa ei de ceară
opri din croncănit o îndoliată cioară.
Am dus-o plângând  la  reanimare,
pentru transfuzie şi resuscitare.

Medicii s-au chinuit, dar fără succes...
Cazul s-a soldat cu un subit deces.
Cu puţină primăvară drept medicament,
am fi avut, sunt sigur, un happy end... 


#3
Poveste de amor

Un vânticel
mai ștrengărel
se-ndrăgosti,
cât ai clipi,
de-o păpădie
mică, zglobie, 
ce trăia în puf
plină de duh.

Vânticelul grăbit,
poate și-aiurit,
plin de zăduf,
i-a dat un pup
și-apoi, ce tragedie
pe biata păpădie!

Aura-i zburase
și-astfel rămase,
de dimineață
ca o paiață.
Avea chelie
și–o mie
de draci.
Cum s-o împaci?

Un greierel
veni c-un inel
și-i ceru să fie
scumpa lui soție.
Ea a acceptat,
iar el i-a cântat,
tandru, uniform,
“Eu vara nu dorm.”